vineri, 8 octombrie 2010

VIATA DE PROFESOR!

• Umilinta la care sunt supusi cei mai buni tineri care au absolvit o facultate si au ales sa devina profesori la tara este maxima • Elena Lacramioara Apetrei, absolventa cu brio a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Al. I. Cuza, face zilnic naveta, aproximativ 200 de kilometri, pentru a le preda elevilor din Bivolari despre Eminescu sau Creanga • Seara, ajunge acasa tarziu, extenuata • Nu este dezamagita si, din pasiune si respect pentru misiunea de dascal, incearca zi de zi sa faca din elevi oameni cu carte

In fiecare zi merge aproximativ 200 de kilometri, pentru a le preda elevilor despre Eminescu sau Creanga. Se trezeste in fiecare dimineata la ora 04.00 si face naveta alaturi de simpli muncitori, inghesuita intr-un autobuz harbuit si pe un drum plin de hartoape al judetului. Seara, ajunge acasa tarziu, dupa ora 19.00. Cu toate acestea, nu este dezamagita si, din pasiune si respect pentru misiunea de dascal, incearca zi de zi sa faca din elevii localitatii Bivolari oameni cu carte.

Alfabetizare la clasa a IX-a

Profesoara din pasiune, asa poate fi descrisa povestea Elenei Lacramioara Apetrei, absolventa cu brio a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), din comuna Mogosesti - Iasi, profesor de Limba romana in mediul rural. Toate acestea pentru un salariu lunar de doar 650 lei, din care, doar pentru naveta, plateste peste 450. "Ma trezesc la patru dimineata si ajung acasa dupa sapte seara, uneori... Mi-am dorit mult sa fiu profesor si ma simt mandra si emotionata de fiecare data cand sunt in fata elevilor. Ganditi-va, insa, ca, la clasa a IX-a, a trebuit sa fac, uneori, cu elevii mei de la tara, alfabetizare... Asta e o mare dezamagire pentru mine... Merg la scoala cu un maxi-taxi, alaturi de tot felul de muncitori, inghesuita, si care, adesea, nu prea au o maniera eleganta de comportament", marturiseste Lacramioara Apetrei. De viata personala nici nu poate fi vorba si, daca nu ar fi sprijinul si incurajarea parintilor, ar fi foarte greu. "Nu poate fi vorba de viata personala... Eu imi respect menirea de profesor, dar e foarte greu unde predau si satisfactii nu prea sunt. Banii sunt putini si, din salariu, abia daca mai raman cu doua milioane lei vechi... E umilitor si jenant pentru noi, profesorii, ca suntem tratati asa. Oboseala deja o resimt si la iarna va fi si mai greu... Cu toate acestea, eu merg inainte si imi iubesc meseria, pe care o consider nobila!", spune tanara profesoara.

Nu-si permite o carte noua

Dezamagirea e mare si tristetea o domina, uneori. Lupta, incurajata de parinti, sa mearga mai departe. Pe langa predarea la clasa, se pregateste si pentru al doilea an de masterat la universitate. Cand si-a cumparat ultima data o carte din librarie, nici nu-si mai aminteste. A mai cautat cate una la anticariat si, pentru a se pregati la disciplina si la facultate, apeleaza la xeroxuri. "Nu mai stiu cand mi-am luat o carte... Am mai trecut pe la anticariat acum ceva timp si am indraznit sa-mi achizitionez ceva, beletristica. La o carte noua nici nu ma gandesc, iar pentru facultate, apelex la xerox. E tragic cand, la scoala, le arat elevilor o carte xeroxata, pe care sa le-o cer sa o cumpere... Nu mai spun nimic, oboseala deja ma apasa, si tristetea nu mai spun", se mai destainuie Lacramioara.
Valentin HUTANU valentin•bzi.ro
Sursa: http://www.bzi.ro/merge-200-de-kilometri-pentru-a-ajunge-la-scoala-188795#

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu