Prea Cuvioase Parinte Cleopa, pentru cei ce au murit nespovediti, se mai poate face ceva?
Care au murit nespovediti si neîmpartasiti toata viata, nu mai au legatura cu Biserica. În fundul fundului iadului se duc. Daca vezi ca au murit necununati, care au trait necununati, sau cei ce mor nespovediti si neîmpartasiti de ani de zile, nu mai poti sa te rogi pentru ei. Daca au trait în preacurvie nu poti sa-i unesti cu Biserica!
Dar stiti cum îi mai poti ajuta? Cu un pomelnic sobornicesc. Biserica noastra, asa a ramas cu traditia de la apostoli, se roaga în doua feluri: soborniceste si nominal. Ati vazut preotul, când începe dupa "liturghia celor chemati"? …Sa le descopere lor Evanghelia dreptatii. …Sa-i uneasca pe dânsii cu Sfânta sa soborniceasca si apostoleasca Biserica…
Pentru cine se roaga atunci Biserica? Pomeneste pe cineva? Se roaga pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, sa le descopere Dumnezeu Evanghelia dreptatii.
În felul acesta se face, am gasit scris, pentru cei care mor nespovediti de multa vreme sau în pacate de moarte. Daca stii ce preot l-a botezat, si-i mort, pui preotul acela; si ce preot l-a cununat, daca a fost casatorit, daca-i mort; si nasii lui de botez; rudeniile spirituale. Îi pui pe aceia, fara sa-i pui numele la acesta, si zici: "si cu tot neamul lor cel adormit". Aici intra si el, ca este botezat si este fiu duhovnicesc al lor.
Asa se poate face pomelnic pentru acei ce traiesc toata viata necununati, nespovediti, neîmpar-tasiti sau în alte pacate grele. Putem sa-i punem pe acestia, dar fara nume, soborniceste.
Parinte, cum trebuie judecata o fapta?
Sfântul Maxim spune: "Este feciorie si rugaciune si milostenie si ascultare si înfrânare care sunt urâciune înaintea lui Dumnezeu, când acestea nu se fac dupa voia Lui".
Pavel Apostolul ne-a spus: Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, sa fie spre slava lui Dumnezeu. Dumnezeu nu se uita la ceea ce facem noi. Fapta buna are trup, are si suflet. Trupul faptei bune este sa postesc, sa ma rog, sa fac metanii, sa fac milostenii, sa ma marturisesc, sa sfatuiesc. Acestea sunt trupul numai. Iar sufletul faptei bune este scopul cu care fac eu fapta buna.
Sfântul Ioan Scararul spune: "Ia seama, ca scopul este întreit. Unul îl lauda pe altul, ca sa câstige ceva de la dânsul; ori bani ori altceva. Altul se face prieten cu cineva, ca-i da bani. S-a facut prieten pentru bani. Se poarta cu lingusire si îl lauda, ca sa capete parale. Altul are prietenie cu o femeie, o fata pe care o iubeste cu iubire de patima, trupeasca.
Toate acestea sunt scopuri dracesti, ale iubirii de trup, ale iubirii de slava si ale iubirii de bani. Ai vazut scopuri dracesti? Si daca fapta ai facut-o cu scopul acesta, ea trece totdeauna de partea scopului. Se face una cu el. Se face urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca nu-i spre slava Lui. Ci este cu scopul de a dobândi, ori fata aceea pe care o iubeste cu patima, ori banii, ori lauda de la oameni.
Când se face fapta buna cu scopuri de acestea, este urâciune la Dumnezeu. Ca a pierdut omul tot, din cauza ca le face cu alt scop. Nu cu scopul de a placea lui Dumnezeu si a i se ierta pacatele, ca sa se mântuiasca. Deci, întru toate trebuie ispitit scopul!
Ce se întâmpla daca a murit omul fara lumânare?
Daca moare omul fara lumânare nu-i nimica. Lumânarea este numai un simbol. Auzi ce spune Mântuitorul în Evanghelie, ca sa arate care-i lumânarea noastra: Asa sa lumineze lumina voastra înaintea oamenilor - si apoi arata care-i lumina - ca, vazând oamenii faptele cele bune ale voastre, sa-L slaveasca pe Tatal vostru Care este în ceruri.
Un om, crestin bun în sat la voi, care nu înjura, nu fura, nu fumeaza, duce viata curata cu sotia, posteste toate sfintele posturi, lunea, miercurea si vinerea; merge la biserica regulat, creste copiii în frica Domnului, acela este o lumina pentru tot satul. "Mai, pe cutare nu l-ai vazut niciodata în crâsma, nu l-ai auzit vreodata înjurând, l-ai vazut totdeauna la biserica, ai vazut copiii lui cum se închina, ai vazut ca-i milostiv, ai vazut ca posteste sfintele posturi, merge la marturisiri cât mai des, este o lumina pentru tot satul". Asta-i lumina. Faptele bune.
Poti sa ai un milion de lumânari, nu-ti ajuta nimic la moarte. Cine le-a aprins lumânarea la cei care au murit pe front? Iata lumina: daca au avut fapte bune, aceea-i lumina.
Lumânarea este un simbol. Daca o aprinzi este bine, daca nu poti, nu-i nimic. Faptele bune merg cu noi, nu lumânarea.
Nu-i o primejdie daca ai murit fara lumânare, este primejdie daca ai murit nespovedit, neîmpar-tasit. Aceea este primejdia.
Dumnezeu poate sa-i miluiasca si pe diavoli?
Îngerii rai au cazut fara trup si ce este pentru om moartea, aceea este pentru îngeri caderea. Îngerii dupa cadere nu se mai pot întoarce, iar omului din cauza trupului i s-a dat pocainta pâna la moarte, pâna la ultima suflare. Daca se pocaieste, îl primeste Dumnezeu si poate sa-l faca din om asemenea cu dracii, înger si Dumnezeu dupa dar, sa-l ridice în cer.
Caci pentru neputinta trupului S-a rastignit Dumnezeu si a venit si S-a îmbracat în trup, ca sa ridice firea noastra, nu pâna la îngeri, nu pâna la heruvimi, ci pâna la dreapta Tatalui. Pe scaunul Dumnezeirii sta firea omeneasca, acolo unde este Iisus Hristos.
Aceasta este în ciuda satanei. Caci ce a zis Dumnezeu? L-ai scos pe om din rai? Am sa îndumnezeiesc firea omeneasca si am s-o ridic în cer si am sa Ma îmbrac în firea lui si am sa stau pe scaun cu Tatal si ai sa vezi floarea aceasta pe care ai stricat-o în rai si ai corupt-o, ca sta pe tronul Dumnezeirii. Acesta-i lucrul lui Dumnezeu si razbunarea Lui pentru pizma satanei.
Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care îsi reteaza parul, îsi fac parul la coafor, poarta pantaloni, îsi pun cercei, poarta bratari, îsi fac unghiile la mâini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?
Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai întâi. Când pagânii îsi faceau idolii, îi împodobeau.
Bunaoara zeitei Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas si cercei de aur în urechi si legau urechile de nas. Si pe urma îi puneau par si în par îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunatii; clopotei îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul sa sune clopoteii. Toata împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinatorilor de idoli, ramase de la romani.
Noi, românii, ne tragem din doua popoare pagâne: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagâne, cum aveau si pe zeul "noroc" si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lor. Asa ca acesta-i obicei de la închinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.
Au venit la mine saptamâna trecuta patru artisti, doi din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva. Eu n-am vazut de când sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut vâlvoi, sprâncene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcâiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:
- Am auzit de dumneata…
Când i-am vazut, eu atâta le-am spus:
- Stiti ce se întâmpla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.
- Vai, parinte! Dar de ce?
- Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amândoua.
- Vai, parinte!
- Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghiile rosii, cum sunteti acum.
- Cum e asta, parinte?
- Cu ce sunteti?
- C-o masina.
- Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?
- Nu, parinte.
- Daca vine moartea, nu râde si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momâie de pus în cânepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?…
Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: "Parinte, am sa ma las de aiestea". Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra si cu sprâncenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:
- Eu sunt actrita.
- Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te întrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a învatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburi de astea?
Ce vreau sa spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a stiut ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, câte a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului îi trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei în urechi, asa îl facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, îi facea un hogeag în vârful capului ca sa iasa fumul.
Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple de fum si de putoare.
Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi în lume si de barbatii care îsi rad barba?
Întrebati-le pe cele care se vopsesc si pe cele care poarta fusta scurta, daca le-au vazut vreodata pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fusta scurta. Noi trebuie sa urmam Maicii Domnului. Ati vazut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fusta scurta? Nu vedeti ca vesmintele sunt pâna în pamânt la toti sfintii? Auziti ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiti sfinti, ca sfânt sunt Eu, zice Domnul.
Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul în barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagâni. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.
Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului îi sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Însa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.
S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: "Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?" Si i-a zis: "Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smo-chinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac". Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.
Apoi zice Ava Alonie: "Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei". Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.
Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.
Parinte, sunt unii care asculta slujba la radio sau la televizor si nu mai merg la biserica. Este bine?
Cine te-a învatat sa stai la televizor în timpul Sfintei Liturghii? Sau sa te culci pe pat si sa vezi Liturghia la televizor. Sa crezi tu ca aceea o asculta Dumnezeu! La Liturghie trebuie sa ai simtire, sa vii în biserica, sa asculti cu urechile tale, sa stai cu mare frica de Dumnezeu si sa plângi.
Cum ai sa plângi si ai sa te rogi, daca tu asculti slujba la televizor tolanit pe perna? Aceea-i ascul-tare de slujba? Aceea-i batjocura de cele sfinte!
Toata fapta, zice Eclesiastul, toata fapta o va aduce Dumnezeu la judecata si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Parinte Cleopa, am gasit în Filocalie ca poti sa-ti dai seama de starea duhovniceasca în care te gasesti, dupa visuri. Cum vedeti Sfintia voastra?
Care sunt visurile? Daca te tulbura visurile pacatoase cu femei, sa stii ca esti patimas si ai nevoie de rugaciune multa si de înfrânare.
Daca te tulbura visurile mâniei si ai spaima mare prin visuri, sa stii ca esti biruit de mânie.
Daca vin visuri din partea rationala, pentru ca îti încurca întelegerea Scripturii si-ti da credinta strâmba si hula si nebunie si eres si uitare, sa stii ca nu esti lamurit în întelepciune.
Iata ce spune Sfântul Maxim: "Când stapânesc în suflet doua virtuti, dragostea si înfrânarea, nici un vis nu poate sa-l însele pe om. Dragostea ucide toate visurile care sunt din partea mânioasa si rationala, si înfrânarea ucide pe cele din partea poftitoare. Când se întâlnesc aceste doua virtuti în om, nici un vis nu-l mai poate însela".
Parinte, daca superi pe fratele tau fara sa vrei, si vezi ca se necajeste si îti ceri iertare de la el, dar el ramâne cu mânie asupra ta, ce sa faci?
Tu fa-ti datoria si sa zici: "Iarta-ma, frate, ca am gresit!" Si el, daca nu te iarta, asupra lui ramâne pacatul. Tu ti-ai cerut iertare, ti-ai facut datoria. Si daca nu te iarta, el raspunde, ca nu mai poate zice "Tatal nostru".
Ai vazut ce spune în Pateric. Doi frati de-o mama, calugari, veniti la manastire, au trait în pustie 30-40 de ani si nu s-au sfadit niciodata. Se duceau dracii la satana si ziceau: "Sunt doi calugari si au dragoste mare si sinceritate si iubire între ei si nu putem sa-i facem sa se sfadeasca". Dar un drac mai mare zice: "Eu îi fac sa se bata!" Era unul dintre aceia mesteri, ca si ei sunt si prosti si mai destepti - soldati, capitani, generali, de tot felul.
Când stateau fratii amândoi la rugaciune, linistiti în chilia lor, apare dracul. La unul s-a aratat porumbel si la unul s-a aratat cioara. Cel care a vazut cioara, a zis:
- Mai frate, uite o cioara!
- Mai, dar tu nu vezi ca-i porumbel?
- Mai, dar tu esti chior, nu vezi ca-i cioara? De când erau ei, nu vorbisera asa.
- Tu esti chior! Nu vezi ca-i porumbel? Si-i da o palma celuilalt. Atunci acela a zis:
- Iarta-ma, frate!
Când a zis "Iarta-ma", n-a mai vazut nici cioara, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut ca sunt batjocoriti.
Si degeaba i-a facut sa se bata, ca au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare si tot ei au ramas mai mari decât dracul. Dracul niciodata nu zice "iarta-ma".
Parinte, de ce le-a spus Mântuitorul ca: Despre ziua si de ceasul acela (când o sa vie sfârsitul) nimeni nu stie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal? Se putea sa nu stie Fiul, daca este de o fiinta cu Tatal?
Daca proorocii au avut atâta întelepciune duhovniceasca în trup si au stiut viitorul, cum nu putea Hristos sa stie sfârsitul lumii? Iata ce spune Sfântul Andrei si dumnezeiescul Maxim Marturisi-torul în privinta nestiintei Fiului despre sfârsitul lumii: "Ca nici Fiul nu stie, luat dupa firea omeneasca, adica dupa firea simpla, asa cum o purtam noi, fara Duhul Sfânt si fara sufletul Lui cel îndumnezeit". Cum nu stim nici noi ce are sa fie mâine, asa nu stie nici Hristos ca om.
Si alta pricina pentru care a zis Hristos ca nu stie nici Fiul, a fost aceasta: Antihrist când va veni, se va da pe sine ca este Fiul lui Dumnezeu si oamenii vor zice: Iata vine sfârsitul, ca nu ploua, ca-s necazuri, ca-s chinuri. Si atunci cei credinciosi sa nu se lase înselati de Antihrist, care va zice ca el este Fiul lui Dumnezeu si ca el stie de sfârsitul lumii, ci sa zica: "Noi stim din dumnezeiasca Scriptura ca despre sfârsitul lumii nici Fiul nu stie, si tu de unde stii?" Asa zice Sfântul Andrei. Adica de aceea a zis Fiul ca nu stie, nu pentru ca nu stia, ca nu se putea sa nu stie, daca El Însusi este Întelepciunea si Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar, fratii mei, gândindu-ne la sfârsitul lumii, sa ne gândim la sfârsitul nostru. N-avem treaba când are sa fie sfârsitul lumii. Poate are sa fie peste 100 de ani, poate peste 1000. Când o vrea Dumnezeu. Noi sa ne gândim la sfârsitul nostru. Sfârsitul meu e sfârsitul lumii. Daca eu mor peste un ceas, ce-mi pasa mie, sau ce ma priveste ca lumea va mai trai. Daca eu ma duc la groapa mâine, pentru mine lumea s-a terminat si eu ma duc în lumea cea vesnica. Cu ce ma duc? Cu ce am pus în traista! Când pornesti la drum, ti-ai pus merinde de acasa, ti-ai pus ceapa, ti-ai pus cozonac, ti-ai pus sticla cu vin, ti-ai pus încaltari, ti-ai pus brâu, ti-ai pus caciula, ti-ai pus bundita de frig. Toate ti le-ai pus în traista. Când stai la popas, ce scoti din traista? Ce-ai pus, nu? Aceea si gasesti.
Vom gasi un pahar de apa dat în numele Domnului, o vorba buna, o milostenie facuta. Daca am ajutat pe fratele nostru, daca ne-am rugat pentru cei ce ne-au necajit sa le faca Dumnezeu bine, nu rau; daca n-am pomenit numele diavolului, daca ne-am rugat, daca am postit, daca am privegheat, daca am citit dumnezeiestile Scripturi, daca am ajutat pe cel necajit, pe cel sarman, daca am îmbracat pe cel gol, daca am primit pe cel strain. Toate le vom gasi daca le-am pus în traista, pe drumul cel vesnic.
De la nastere la mormânt - zice un filozof grec - este o clipa. Cel ce a vazut nastere, vede si groapa, negresit. Ne-am nascut, trebuie sa murim în chip sigur. Pornim de la nastere si numai pâna la groapa ajungem. De aceasta suntem siguri. A rasarit soarele, merge la amiaza, merge la apus, aceasta este viata noastra. Am rasarit în nastere. Înaintam negresit si asfintim în moarte. Aceasta sa ne fie pururea în minte. Toti murim, cum zice Isus Sirah. Toti murim, dar avem un drum la mijloc, nu stim cât.
De aceea Hristos a spus: Luati aminte, privegheati si va rugati, ca nu stiti când va fi acea vreme! Eu stiu ca am sa mor, dar nu stiu când. Acesta-i lucru înfricosat. Poate acum, poate peste un ceas si ce am sa iau cu mine? Îngerul pazitor care m-a îndemnat sa fac bine si faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine si prin vami si la Hristos si la judecata. Deci, fratii mei, sunteti un grup de oameni, nu stiu de unde ati aparut. Hotarât, îngerul vostru v-a adus aici. Ati auzit o predica. Am voit sa va spun si eu ceva, sa spuneti si la altii. Fericit si de trei ori fericit este crestinul acela care în fiecare ceas si în fiecare zi pune ceva în traista pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune.
Când vom calatori, când vom merge la vami, când vor veni dracii sa spuna cuvintele si lucrurile si gândurile noastre, sa putem arata si noi: da, am facut rau, dar m-am spovedit la duhovnic. Cine se spovedeste la duhovnic, Duhul Sfânt sterge de la el tot ce a facut. Sa aratam la judecata: da, am facut rau, dar am facut si milostenie, am facut si metanie, am tinut si post, m-am spovedit, am facut mila cu cel sarac, am ajutat, am vorbit de bine, am iertat pe cel ce mi-a gresit. Sa le aratam si noi acestea ca sa se puna în cumpana cele bune si cele rele.
Astfel, de trei ori fericit va fi sufletul acela care se pregateste pentru drumul cerului. Ce spune Hristos? Împaca-te cu pârâsul tau cât esti pe cale. Care este pârâsul? Constiinta noastra. Nu vezi? Daca ai facut un lucru mic, daca ai gresit cu cuvântul, constiinta te mustra. De ce ai zis rau de altul? Daca ai batut, daca ai mintit, daca ai furat, daca ai blestemat, daca ai luat lucrul altuia, în orice te mustra constiinta. Constiinta îti spune tot ce-ai facut.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om. Acesta este pârâsul. El ne pâraste de pe acum si daca ne împacam cu el, este bine. Iar împacându-ne cu pârâsul acesta, ne împacam cu Dumnezeu, ca-i glasul Lui. Si cu el ne putem împaca daca ne spovedim, daca ne pare rau pentru cele ce am facut si ne hotarâm sa facem fapte bune si sa le punem în locul celor rele de mai înainte. Asa ne împacam cu pârâsul. Zice Scriptura: "Împaca-te cu pârâsul tau cât esti pe cale". O cale este viata de acum. Viata de aici se numeste cale pentru ca într-una calatorim pe ea. Milioane de milioane de oameni calatorim pe ea de la nastere la groapa. Ce spune Duhul Sfânt în catisma a saptesprezecea? Fericiti cei fara prihana în cale, care umbla în legea Domnului.
Auziti pe cine-i fericeste Duhul Sfânt: pe cei ce în aceasta cale, adica de la nastere pâna la moarte, sunt fara prihana, adica fara pacate, pe cei ce calatoresc în calea Domnului. Fericit barbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Cel ce se teme de Dumnezeu în calea vietii acesteia, se teme sa gândeasca rau si sa vorbeasca rau si sa faca rau mai departe. Cel ce are frica de Dumnezeu, are toata întelepciunea. Caci spune Solomon: Frica Domnului este întelepciune. David o numeste începu-tul întelepciunii. Iar Isus Sirah zice: Frica Domnului, mai presus de toata întelepciunea a covârsit.
Omul care se teme de Dumnezeu este mai presus decât toti înteleptii veacului. Dar Sfântul Ioan Gura de Aur zice: "du-te, omule, la mormânt, stai acolo si cugeta la cel ce a murit. Ca mâine sa stii ca te vei face ca el". La mormintele din cimitir vei învata mai mult decât toate scolile filozofilor din lume. Cel mai întelept om din lume este cel care cugeta la moarte. Dar de ce? Caci spune Isus Sirah: Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si în veac nu vei gresi.
Daca cugetam ca vom muri, sigur ca ne masuram cuvintele, gândurile si faptele noastre si nu avem nevoie de frica oamenilor. Stim ca Dumnezeu este pretutindeni si stie si gândurile noastre, si de frica Lui noi facem fapta buna. De trei ori fericiti sunt aceia care în viata aceasta scurta se îngrijesc de suflet si se împaca cu Dumnezeu.
A trait Adam 930 de ani si la moartea lui l-a întrebat îngerul: "Adame, cum ti s-a parut viata?" "Asa, Doamne, cum ai intra pe o usa si ai iesi pe alta". Saptezeci de ani ai nostri ca pânza unui paianjen s-au socotit, caci ce este oare mai slab ca pânza paianjenului? Zilele anilor nostri saptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani, si ce este mai mult decât acestia, osteneala si durere. Ati auzit aceasta în Psaltire. Viata noastra trece în foarte scurta vreme. Drumul nostru este foarte scurt.
Deci, de trei ori sunt fericiti cei care în calea aceasta scurta îsi strâng merinde pentru drumul spre cer. Amin.
