sâmbătă, 3 august 2013

URMARILE AVORTULUI

[După dr. med. Antun Lisec, Iubeste copilul si lasă-l să trăiască, Sibiu, 2000.] 


1. Pierderea copilului. 

2. Urmări fizice asupra mamei (din care unele pot provoca moartea): 

- leziunea colului uterin, perforatia uterului, hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, inflamatia uterului,a trompelor, a pelvisului si a întregii cavităti abdominale, starea septică (otrăvirea sângelui), tromboembolie (cheaguri de sânge care astupă vasele sanguine); 

- obturarea trompelor uterine, sterilitatea, hemoragii uterine neregulate, endometrioză, cresterea frecventei sarcinilor extrauterine, cicatrici si îngustarea colului uterin, placenta previa, atonia uterului, izoimunizarea, insuficienta placentei, mortalitatea perinatală crescută; 

3. Urmări psihice. Depresii, sentiment de vinovătie, tristete, insomnii si cosmaruri, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului de sine, distrugerea psihicului propriu, aparitia răcelii emotionale, pesimismul, pierderea motivatiei, dereglări sexuale. 

Pot apărea si reactii psihotice acute, reactii schizofrenice, psihoză afectivă (depresie, pierderea memoriei, dificultăti de concentrare, pierderea interesului pentru activităti desfăsurate si predispozitie pentru bolile de dependentă, schimbări dramatice ale persoanei, predispozitie pentru plâns). 

Dacă si tatăl a participat la omorârea copilului, aceste urmări apar si la el. 

4. Urmări asupra familiei. Dereglări ale relatiilor dintre membrii familiei. Chiar si copiii născuti resimt răceala emotională, dezamăgirile si alte stări nevrotice sau psihotice cauzate de omor. 

5. Urmări asupra societătii. Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniti de traumatismul uciderii copiilor nenăscuti. Orice boală fizică sau psihică a indivizilor se reflectă asupra întregii societăti. In afară de aceasta, uciderea copiilor nenăscuti a dus la o scădere dramatică a natalitătii. 

6. Urmări asupra celor care au participat la sâvârsirea acestui act. Persoanele care au săvârsit această crimă cum ar fi medicii, surorile medicale, farmacistii, sunt afectati de tulburările psihice deja enumerate. Toate acestea se răsfrâng negativ si asupra familiilor lor după cum recunosc ei însisi. 

7. Se încalcă normele etice ale profesiunii de medic. Formularea de la Geneva a jurământului lui Hipocrat pe care îl depune orice medic contine cuvintele: "...voi respecta în mod absolut viata omului încă din momentul conceptiei sale..., declar aceasta în mod liber si în deplină cunostintă de cauză făcând apel la onoarea mea!..."

SURSA:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/avortul/anticonceptionale-avort-6.htm

joi, 4 iulie 2013

FAMILIA CRESTINA


STAPAN PE TRUPUL CELUILALT - CRESTIN-ORTODOX.RO

"Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia" (I Corinteni 7, 4). Acest cuvant al Sfantului Apostol Pavel arata legatura stransa dintre barbat si femeie si, intr-o anumita masura, modul in care fiecare dintre soti se cuvine sa se raporteze la trupul sau, dupa casatorie.
Cadere, desfranare, curatie
Modul in care barbatul si femeia se apropie trupeste este o urmare a caderii in pacat. Sfintii Parinti, care au cunoscut tainele lui Dumnezeu, spun ca nu astfel ar fi trebuit sa se petreaca sexualitatea, ci in alt mod, mai nepatimas si mai demn. Se crede ca, daca nu ar fi cazut in pacat, placerea pe care ar fi simtit-o cei doi, in momentul apropierii trupesti, ar fi fost cu mult mai mare decat cea actuala, care este mai mult trupeasca. Dupa cadere insa, unirea dintre barbat si femeie nu mai putea fi una nepatimasa, caci pofta l-a indepartat pe om de Dumnezeu.
In urma pacatului, Adam urma sa moara si sa se stinga omul din zidire; dar, precum spune Cuviosul Arsenie Boca, "vazand Dumnezeu peste veacuri ca multi au sa se izbaveasca din aceasta cadere, l-a osandit pe om la calea nasterii trupesti, care consta din patimire si pacat". Pacatul isi are inceput in pofta omului pentru acest chip de nastere, ca intr-o lege de pedeapsa data firii omenesti.
Omul a cunoscut ce inseamna vietuirea departe de Dumnezeu, ajungand batjocura duhurilor necurate. Desfranarea este unul dintre cele mai rele duhuri, acesta putand sa-l lupte pe crestin in aceeasi masura toata viata: In lume, inainte de casatorie si la tinerete, precum si in manastire, in singuratate si la batranete.
Chiar si dupa Cununie, cei doi soti sunt datori a pastra in minte inaltimea la care l-a asezat Dumnezeu pe om si starea de cadere in care s-a aruncat acesta de bunavoie.
C. S. Levis spune: "Castitatea este cea mai nepopulara dintre virtutile crestine, pentru ca nu poate fi ocolita. Regula crestina este: "Fie casatorie, cu fidelitate completa fata de partener, fie totala abstinenta." Conditia este atat de grea si de contrara instinctelor noastre, incat este clar: fie crestinismul greseste, fie instinctul nostru sexual a luat-o pe o cale gresita. Fiind crestin, eu cred, bineinteles, ca intinctul urmeaza o cale gresita."
Sexualitatea nu este un bun propriu sau un mod de a-ti petrece timpul liber, precum nu poate fi nici studiata, inteleasa si traita in mod de sine statator, despartita de toate celelalte aspecte ale vietii si de Dumnezeu, care a pus-o in firea noastra, atunci cand a zis femeii: "Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facere 3, 16).
Cand si cum se cuvine sa se apropie sotii ?
Harul lui Dumnezeu ii binecuvinteaza pe cei doi soti numai in cele duhovnicesti si firesti ale vietii, iar nu si in slujirea idolatra a trupului si in poftele cele impotriva firii. Pentru aceasta, pentru a nu pierde harul lui Dumnezeu, primit in Taina Cununiei, sotii trebuie sa cunoasca randuiala fireasca a vietii trupesti, iar nu tiparele deformate ale acesteia, pe care lumea le propovaduieste ca pe "o noua evanghelie".
Duhovnicul nu intra in camara mirilor, precum stim, insa este dator a raspunde la toate nedumeririle sotilor, atunci cand acestia isi doresc sa traiasca in frica de Dumnezeu.
Relatiile trupesti dintre soti sunt oprite in vremea posturilor si in timpul sarbatorilor, pentru ca acestia sa nu uite starea de cadere in care inca se afla neamul omenesc. Usurinta sau greutatea cu care sotii vor putea sa nu se apropie trupeste pentru o vreme le va arata acestora masura in care ei sunt robi ai lui Dumnezeu sau robi ai patimilor.
In restul zilelor de peste an, apropierea sotilor este binecuvantata de Dumnezeu, atata timp cat este savarsita in chip firesc, intre doi soti cununati religios, iar femeia nu este insarcinata, nu alapteaza si nu se afla in perioada ei de necuratie lunara. In sarcina, scopul de baza al apropierii trupesti este deja implinit. Apoi, atat in sarcina, cat si in perioada de alaptare, linistea trupeasca a sotilor permite copilului sa se dezvolte tot intr-un mediu linistit. Cat despre perioada lunara a femeii, acest timp este tot un timp, cumva, de pocainta, in care trebuie cugetat la starea nefireasca in care este fortat omul sa traiasca. Nu mai vorbesc despre disconfort, igiena si respect.
Poftele trupesti pot fi pastrate in randuiala fireasca numai prin poftirea celor duhovnicesti (rugaciune, post, nevointe, mila, blandete, tacere etc).
Stapan pe trupul celuilalt !
"Din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia.
Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre" (I Corinteni 7, 2-5).
Cinci conditii pentru o sexualitate fireasca !
Sexualitatea corect inteleasa si practicata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in interiorul casatoriei religioase; sa fie intre un barbat si o femeie; sa nu evite nasterea de prunci, care ramane un scop de baza al acesteia; sa nu se petreaca in perioadele de post, sarbatoare, sarcina, alaptare si menstruatie, decat ca pogoramant fata de slabiciunea unuia dintre soti; sa fie inteleasa in dreapta credinta, adica nici in mod exagerat (ca fiind un scop principal al vietii), nici in mod habotnic (ca fiind de la diavol).
Pana unde merge ingaduinta ?
Ne casatorim pentru ca nu putem trai in curatie, din pricina miscarilor firii si a neinfranarii. Nu trecem cu vederea iubirea, dorinta de a avea o familie etc. Abia dupa casatorie isi da seama cu adevarat fiecare om cata nevoie are sau nu de sexualitate. Unii, socotiti mai slabi, abia se pot infrana, iar altii, socotiti mai tari, se pot infrana perioade indelungate, desi dorm in acelasi pat cu sotul/sotia.
Diferenta de nevoie trupeasca a celor doi soti, pentru a nu rupe familia, este ordonata prin dreptul fiecarui sot asupra trupului celuilalt. Aceasta stapanie a fiecarui sot pe trupul celuilalt interzice fiecaruia sa il lipseasca pe celalalt de cele datorate dupa casatorie. Precum spune Sfantul Pavel, timpul in care cei doi soti nu se apropie trupeste trebuie hotarat "cu buna invoiala", adica de comun acord, pastrand comuniunea sufleteasca. Tensiunile care pot interveni in aceasta hotarare sunt foarte periculoase.
Deoarece relatiile trupesti au fost lasate de Dumnezeu si pentru a-l feri pe om de patima desfranarii, acestea trebuie privite cu multa ingaduinta, mai ales acolo unde unul dintre soti este mai slab decat celalalt. Nu de putine ori, din pricina ravnei sau a refuzului unuia dintre soti, celalalt a savarsit preadesfranare, culcandu-se cu altcineva. Ravna este buna cand priveste cu dragoste si mila neputinta celuilalt, iar nu cu mandrie si superioritate.
Pogoramantul facut celui neputincios are, insa, o limita. Care este aceasta este greu de spus. Duhovnicul, care cunoaste mai bine vietuirea fiecaruia, este cel mai in masura sa se pronunte asupra acestei ingaduinte facute celui neputincios.
Un lucru este clar: nici o perversiune sexuala nu are ce cauta in familia crestina si nici un pogoramant nu trebuie facut in aceasta directie. Sexul oral, sexul anal, jucariile din sex-shop-uri, pozitiile sexuale orientale si oricare alt lucru care iese din randuiala fireasca sunt socotite batjocorire a omului, care este chipul lui Dumnezeu.
Mucenicie fara nedejde sigura de mantuire !
Nu este cu putinta a duce o viata crestina in familie, decat in cazul in care amandoi sotii traiesc invatatura crestina din toate puterile fiintei lor. Numai cu un sot in stare de aceeasi credinta si vietuire, o sotie crestina poate indeplini poruncile lui Dumnezeu, iar numai cu o sotie crestina, un sot poate urma o randuiala crestina in toate aspectele vietii (sufletesti si trupesti).
Se mai poate ca sotul (sotia) care nu este credincios sa aiba atat de multa dragoste si respect fata de sotia (sotul) lui incat sa nu indrazneasca sa iasa din randuiala ei, in ceea ce priveste viata trupeasca. Insa acest lucru este un mare dar al lui Dumnezeu.
In general, numai un barbat care-L are drept cap pe Hristos (I Corinteni 11, 3) va fi in stare sa-si infranga pornirile patimase si sa se nevoiasca dupa cuviinta, mai ales in vremea posturilor si in perioada cand sotia este insarcinata.
Intrand in casatorie cu un om necredincios, nu poti fi decat intr-un permanent dezechilibru cu cerintele spirituale ale vietii. Viata celui necredincios este "o injuratura continua la adresa firescului", precum spune Cuviosul Arsenie Boca, iar a celui crestin este un fel de "mucenicie fara nadejde sigura" de mantuire.
Si, totusi, ce este de facut ?
"Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti.
Daca insa cel necredincios se desparte, sa se desparta; in astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati; caci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?" (I Corinteni 7, 12-16).
Taina imbratisarilor nepatimase
Dorintele, unirile si actele sunt perverse atunci cand directioneaza gresit afectiunea, energiile si interesele sexuale in moduri recunoscute de Biserica drept moduri care indeparteaza de unirea cu Dumnezeu. Sexualitatea trebuie directionata spre unirea sotului cu sotia, intr-un singur trup, in scopul zamislirii de prunci si al insotirii intr-o relatie de comuniune menita sa duca, in cele din urma, dincolo de patima.
Nu putem ajunge dincolo de patima, la curatie, doar prin eforturile noastre, fara ajutorul harului lui Dumnezeu. Trebuie sa cerem in mod sustinut ajutorul lui Dumnezeu. Dupa fiecare esec, sa ne cerem iertare, sa ne readunam puterile si sa incearcam din nou. Ajutorul lui Dumnezeu se manifesta si in aceasta putere constanta de a incerca din nou. Caderile ne vindeca de iluziile cu privire la noi insine si ne invata sa depindem de Dumnezeu. Incercarile repetate de a ajunge la virtute aduc lumina cunostintei. Singurul lucru grav este ca omul sa renunte sa mai incerce, multumindu-se cu foarte putin, iar nu cu perfectiunea.
Puterea credintei, amplificata de puterea si binecuvantarea harului lui Dumnezeu, are o influenta nebanuit de mare asupra eventualelor noastre infirmitati (slabiciuni, patimi). Minunea acestei refaceri se intampla oriunde se afla credinta adevarata si osteneala spre indreptare. Puterea lui Dumnezeu, neavand hotarele neputintei noastre, nu cunoaste neputinta.
Teodor Danalache
SURSA:

vineri, 17 mai 2013

PREVENIREA ACCIDENTULUI VASCULAR CEREBRAL


Cei din jur pot face foarte mult pentru a diminua riscul ca o persoană să facă un accident vascular cerebral
Hipertensiunea arterială (HTA) şi fibrilaţia atrială (FA) sunt printre principalii factori de risc de accident vascular cerebral. Medicii neurologi insistă asupra faptului că, dacă avem rude sau prieteni despre care avem cunoştinţă că suferă de HTA, de FA, ele trebuie să consulte medicul specialist. Acestor persoane li se vor administra medicamente, alimentaţia va fi adaptată exigenţelor acestor suferinţe, tensiunea şi ritmul cardiac vor fi controlate periodic, toate pentru a preveni accidentul vascular cerebral.
Stilul de viaţă. Sunt multe modalităţi care fac parte din stilul de viaţă ce pot în mod eficient să ţină la distanţă pericolul neurovascular. Acestea sunt:
* Renunţarea la ţigară
* Exerciţii fizice: mersul pe jos zilnic, în ritm alert, sau un sport – tenis, înot etc. – care să vă facă plăcere
* Regim alimentar diversificat şi echilibrat din punct de vedere nutriţional, mai ales dacă aceste persoane suferă, de asemenea, şi de hipercolesterolemie sau diabet; nu este vorba de un regim draconic, ci de un regim sănătos, bazat pe peşte, carne albă, fructe, legume şi ulei de măsline; vor fi eliminate complet mezelurile, carnea roşie şi se va reduce consumul de sare şi zahăr.
* Hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, diabetul, ritmul cardiac... trebuie aduse la valori normale şi pentru aceasta periodic este necesară consultarea medicului.
* Persoanelor care prezintă risc de accident vascular cerebral li se administrează multe medicamente; importante sunt respectarea modului în care sunt administrate şi cunoaşterea efectelor secundare şi a posibilelor interacţiuni  între medicamente sau între unele medicamente şi unele alimente.
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedintele Societăţii Române de Neurologie, recomandă ca pacienţii cu suspiciune de AVC să fie transportaţi fără întârziere la cel mai apropiat centru medical cu unitate de urgenţe neurovasculare pentru administrarea rapidă a tratamentului. Este foarte important să cunoaştem semnele care să ne alerteze că persoana de lângă noi  este în pericol de AVC şi are nevoie de ajutor. Aceste semne sunt: starea de amorţeală, slăbiciune, paralizie a feţei, braţului, piciorului, de obicei pe o parte a corpului, tulburări de vedere la unul sau la ambii ochi, confuzie, tulburări de vorbire sau de înţelegere cu ceilalţi, tulburări de mers, ameţeală, dureri de cap severe. 
SURSA:

sâmbătă, 4 mai 2013

INVIEREA DOMNULUI

Invierea Domnului este cea mai mare sarbatoare a crestinismului, dogma fundamentala a credintei crestine. Este o sarbatoare a bucuriei depline, a luminii divine, a comuniunii, a sufletului. In noaptea Invierii crestinii se bucura de o stare harica deosebita, de o partasie speciala cu semenii si cu Dumnezeu. Putem vorbi de o tasnire deplina a vietii dumnezeiesti in sufletul nostru, in existenta noastra crestina. 

Pe de o parte, aceasta bucurie amestecata cu o uimire desavarsita o putem percepe cel mai bine privind cu atentie la doua din icoanele ortodoxiei si anume cele care se numesc "Coborarea de pe Cruce" si "Plangerea de Ingropare". De ce aceasta? Pentru ca nu putem intelege deplin bucuria ucenicilor fara a cunoaste drama lor, fara a patrunde in atmosfera acelor zile intunecate, cand "mirele s-a luat de la ei".

Pe de alta parte, Invierea este bucuria sufletului care nu e nici trecatoare, nici ne-deplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, In noaptea Invierii nimeni nu ar trebui sa fie trist. Nimeni nu ar trebui sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea mortii.

Invatatura centrala si pivotul de sustinere a religiei crestine este, fara indoiala,Invierea Domnului. De aceea, Apostolul Pavel spune: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra" (I Cor. 15, 14). Fara Inviere n-ar fi fost nici altar, nici preoti, nici credinta, iar botezul nu ar fi avut nici o semnificatie.

Mare taina este aceasta dogma, cu greu se poate patrunde in intelesurile adanci ale Invierii. "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu: noi nu putem sa nu vorbim despre ceea ce am vazut si am auzit. Dumnezeul parintilor nostri a inviat pe Iisus pe care voi l-ati omorat, spanzurandu-L pe lemn. Noi suntem martorii acestor lucruri" (F. Ap.), asa le raspundea apostolii membrilor tribunalului evreiesc de atunci.

Cu greu au inteles ucenicii lui Hristos, desi, unii dintre acestia au fost martori oculari la eveniment. Cu o si mai mare greutate au patruns in tainele dogmei cei care au primit darul iubirii si au vazut Invierea cu “ochii credintei”. 

Majoritatea crestinilor accepta taina Invierii, l-au primit pe Iisus ca mantuitor personal, dar putin sunt cei care si vietuiesc crestineste, care il iau drept model in viata pe Hristos. In schimb, sunt multi oameni care nu accepta adevarurile Invierii, iar unii dintre acestia, in special iudeii, nici nu vor sa comunice pe aceasta tema.

Or, Invierea este, fara doar si poate, un fapt istoric, real si irevocabil, o siguranta absoluta a crestinilor ca Iisus a murit, luand cu el pacatele lumii, a inviat si este in Ceruri de-a dreapta Tatalui. Invierea devenind temelia de nezdruncinat, piatra de temelie a unei noi conceptii despre lume si viata, samburele viu din care s-a nascut uriasul copac al crestinatatii in lume. 

Redescoperirea si retrairea de catre fiecare generatie de oameni a acestui fapt colosal si irevocabil al Invierii Domnului explica durata crestinatatii de acum doua mii de ani si pana astazi si care va dura pana la sfarsitul veacurilor.

Dar Invierea Domnului nu este numai un adevar irevocabil. El este totodata "un semn al semnelor lui Dumnezeu " tot atat de real in fata lumii intregi. Cu alte cuvinte, Invierea este semnul puternic, evident si clar pentru toti, ca Dumnezeu cel viu a intervenit in iconomia si istoria omenirii. 

Mai mult, acest lucru capata o semnificatie aparte, pentru faptul ca Invierea Domnului nu este numai o simpla readucere a unui mort la viata, asa cum a fost cazul lui Lazar, prietenul Domnului, cu fiica lui Iair sau cu fiul vaduvei din Nain. Este vorba de o altfel de moarte, pentru pacatele lumii si o altfel de inviere, de un altfel de trup al lui Iisus, de un trup transfigurat. 

Invierea Domnului este modelul si forta invierii tuturor oamenilor, la a doua venire a Sa: “Eu sunt Invierea si viata, in adevar, a zis El” (In, 11, 25). Invierea face referiri nu numai la fiinta umana, ci este vorba de toata creatia lui Dumnezeu: "Iata, Eu toate le fac noi…, si va fi un cer nou si un pamant nou", zice Mantuitorul. 

“Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a Invierii Domnului, istoria omenirii intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei”, ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul.

Invierea Domnului ne daruieste, pe de o parte, o victorie asupra pacatului, pe de alta parte, o biruinta asupra mortii insasi. Mai mult, aceasta mare taina ne aduce la o stare harica de traire cu Dumnezeu care este fara de pacat si fara de moarte. Cu Hristos, noi pasim in vesnicie!

Asadar, Invierea Domnului este, prin excelenta, acela al indumnezeirii naturii noastre omenesti si al participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice, mai presus de fire, o calatorie in lumina launtrica a sufletelor noastre, iar in viziunea unor parinti ai Bisericii nu e altceva decat „o traire a luminii dumnezeiesti si o pregustare a Imparatiei Cerurilor, o transfigurare anticipata”. Este acel «fata catre fata» indreptat spre eternitate, cand “Dumnezeu coboara in suflet, iar sufletul urca la Dumnezeu“.

Hristos a Inviat!

Stefan Popa




SURSA:
http://www.crestinortodox.ro/paste/invierea-domnului/invierea-domnului-sarbatoarea-sufletului-140590.html

duminică, 31 martie 2013

CE PUTEM FACE PENTRU CEI CARE AU MURIT

Toti cei care dorim sa ne aratam dragostea fata de cei morti si sa le dam un ajutor real, putem sa o facem cel mai bine prin rugaciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, cand particelele care sunt scoase pentru vii si pentru morti sunt amestecate in Sfantul Potir cu cuvintele: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfant Sangele Tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai." Nu putem face nimic mai bun si mai de seama pentru morti decat sa ne rugam pentru ei, facandu-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, cand sufletul raposatului porneste pe calea salasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiati care sunt adunati laolalta, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvantarile de ingropaciune.


Dar sufletul simte rugaciunile facute pentru el si este recunoscator celor care le fac si este duhovniceste alaturi de aceia.

O, rude si apropiati ai mortilor! Faceti pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt in puterile voastre. Folositi banii, nu pentru impodobirea cea din afara a sicriului si a mormantului, ci pentru a ajuta pe cei in nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiati siau murit, pentru biserici, unde se fac rugaciuni pentru ei. Faceti milostenie pentru cei morti, purtati de grija pentru sufletele lor. Inaintea noastra atuturor,seafla aceeasi cale, si cat vom dori si noi, la randul nostru, sa fim pomeniti in rugaciune! De aceea sa fim si noi milostivi fata de cei morti.

De indata ce cineva a raposat, chemati grabnic un preot, ca sa faca "Rugaciuni la iesirea sufletului", care se citesc tuturor crestinilor dupa moarte.Incercati, daca va sta in putinta, sa faceti slujba de inmormantare in biserica, si sa seciteasca Psaltirea la capataiul celui ce a murit, pana la inmormantare. Nu este nevoie ca inmormantarea sa se faca cu multe amanunte, dar bineinteles ca trebuie sa fie intreaga, fara prescurtari. Nu va ganditi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a raposat, de care va despartiti pentru totdeauna. Daca in biserica se afla cativa morti in acelasi timp, primiti, daca se propune, savarsirea slujbei de inmormantare pentru toti laolalta. Este mai bine ca o inmormantare sa se slujeasca pentru doi sau mai multi raposati in acelasi timp, cand rugaciunea celor apropiati, care se afla adunati, va fi cu mult mai infocata, decat daca slujbele de inmormantare se fac pe rand, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie sa fie intreaga pentru ca fiecare cuvant al rugaciunii pentru raposat este ca o picatura de apa pentru omul cel insetat. In chip foarte hotarat, randuiti de indata slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adica pomenirea zilnica la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, in bisericile unde se fac slujbe zilnic, raposatul a carui inmormantare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar daca slujba de inmormantare are loc intr-o biserica, in care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie sa se ingrijeasca de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine sa trimiteti contributii pentru pomenirea la manastiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugaciune permanenta la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie inceputa indata dupa moarte, cand sufletul are nevoie in chip deosebit de ajutor prin rugaciune, si de aceea trebuie inceputa pomenirea in locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Sa neingrijim de ceicareauplecat in lumea cealalta inaintea noastra, ca sa facem pentru ei toate cele ce ne stau in putinta, amintindu-ne ca "fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui".

INVIEREA TRUPULUI

Intr-o zi, intreaga aceasta lume stricacioasa va ajunge la un sfarsit, si vor rasari zorile vesnicei Imparatii a lui Dumnezeu, unde sufletele celor rascumparati, unite cu trupurile lor inviate, vor trai in vesnicie cu Hristos Cel nemuritor si nestricacios. Atunci, bucuria si slava, pe care sufletele o cunosc acum in cer numai in parte, va fi inlocuita cu bucuria intreaga a noii zidiri pentru care a fost facut omul. Dar cei care nu au primit mantuirea pentru care Hristos a venit pe pamant, ca sa o dea lumii, vor fi vesnic chinuiti in iad -dimpreuna cu trupurile lor inviate. Sfantul Ioan Damaschin, in ultimul capitol al cartii sale, Aratarea cea adevarata a credintei ortodoxe, istoriseste bine cea din urma stare a sufletului dupa moarte:

"Si noi credem in invierea mortilor, pentru ca va fi una cu adevarat, va exista o inviere a mortilor. Acum, cand vorbim de inviere, intelegem o inviere a trupurilor. Caci invierea este o ridicare din nou a celui care a cazut. Dar, daca sufletele sunt nemuritoare, cum se vor ridica ele din nou? Daca moartea se defineste ca o despartire a sufletului de trup, invierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, si ridicarea din nou a fiintei care pierise si cazuse. De aceea, chiar trupul care este stricacios si pieritor, se va inalta nestricacios. Caci Cel Care la inceput a facut trupul din tarana pamantului, nu este neputincios sa-l ridice din nou, dupa ce acesta a pierit si s-a intors iarasi in pamantul din care a fost luat prin hotararea Ziditorului sau ...

Acum, daca sufletul ar fi ales singur sa intre in razboiul pentru fapta cea buna, si cununa ar primi-o de unul singur. Dar daca el singur s-a lasat in voia dezmierdarilor, el singur va fi osandit intru dreptate. Cu toate astea, fiindca sufletul nu a urmat fara trup nici fapta cea buna, nici patima, va fi drept pentru suflet si trup ca sa primeasca rasplata impreuna...

Asadar, cu sufletele noastre unite din nou cu trupurile noastre, care se vor face nemuritoare si vor alunga stricaciunea, ne vom ridica din nou si vom sta inaintea scaunului lui Hristos, la judecata cea infricosatoare. Iar diavolul, impreuna cu dracii sai, si cu omul sau, adica Antihrist, si necredinciosii, vor fi aruncati in focul cel vesnic, care nu va fi un foc material, asa cum suntem obisnuiti, ci un foc asa cum numai Dumnezeu poate sa stie. Si cei care au facut bine, vor straluci ca soarele impreuna cu ingerii, intr-o viata vesnica impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos, vazandu-L si fiind vazuti de El pururea, bucurandu-se de o fericire nesfarsita care vine de la El, si laudandu-L, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant in vecii vecilor nesfarsiti. Amin."

Invatatura ortodoxa a Sf. Marcu al Efesului despre starea sufletelor dup a moarte

DE CELE mai multe ori, invatatura ortodoxa despre starea Dsufletelor dupa moarte nu este inteleasa pe deplin, chiar de catre crestinii ortodocsi; iar destul de recenta doctrina catolica a "purgatoriului" a pricinuit o neintelegere si mai mare in mintea oamenilor. Cu toate astea, invatatura ortodoxa nu este deloc nedeslusita si indoielnica. Poate ca prezentarea ei ortodoxa cea mai scurta trebuie gasita in scrierile Sfantului Marcu al Efesului la Sinodul de la Florenta din 1439, organizat mai ales pentru a lamuri doctrina catolica despre "purgatoriu". Aceste scrieri sunt de foarte mare pret pentru noi, fiindca vin de la cei din urma Parinti bizantini, inainte de epoca moderna, care este plina de confuzii teologice, ambele ne indreapta catre izvoarele invataturii ortodoxe si ne invata cum sa socotim si sa intelegem aceste izvoare. Aceste izvoare sunt: Scripturile, scrierile Patristice, slujbele bisericesti, Vietile sfintilor, si unele descoperiri si vedenii despre viata dupa moarte, ca acelea care se afla in cartea IV a Dialogurilor Sfantului Grigorie cel Mare. Teologii academici de astazi sunt inclinati sa nu aiba incredere in ultimele doua sau trei feluri de izvoare, de aceea nu se simt in largul lor, cand vorbesc despre acest subiect si uneori prefera sa pastreze o "retinere agnostica" cu privire la acesta (Timothy Ware, Biserica Ortodoxa, pag. 259). Pe de alta parte, scrierile Sfantului Marcu ne arata ca teologii ortodocsi adevarati cunosc "foarte bine" aceste izvoare. Cei care nu le cunosc "indeajuns", dau la iveala o stricaciune nebanuita care vine din necredinta moderna.

Din cele patru raspunsuri despre purgatoriu, pe care le-a dat Sf. Marcu la Sinodul de la Florenta, Omilia intai cuprinde relatarea cea mai scurta a invataturii ortodoxe impotriva greselilor catolicismului si pe aceasta baza s-a alcatuit traducerea pe care o prezentam aici. Celelalte raspunsuri cuprind mai ales material marturisitor pentru problemele prezentate aici, cat si raspunsuri la cele mai caracteristice dovezi catolice.

Sfantul Marcu raspunde "canoanelor catolice" scrise de catre cardinalul Iulian Cesarini (traducere in lb. rusa in Pogodin, pag. 50-57), care cuprind doctrina catolica despre starea sufletelor dupa moarte, definita la Sinodul "unionist" de la Lyon, care a avut loc mai inainte (1270). Aceasta doctrina uimeste pe cititorul ortodox (asa cum l-a uimit si pe Sf. Marcu) prin intreaga ei insusire care este prea "neabatuta" si "in litera legii". De data aceasta, catolicii socotesc raiul si iadul ca pe ceva "terminat" si "desavarsit", iar pe cei care salasluiesc intr-insele ii socotesc ca aflandu-se deja in plinatatea starii pe care o vor avea dupa Judecata de Apoi. Asadar, nu mai este nevoie sa te rogi pentru cei din rai (a caror soarta este deja desavarsita) ori pentru cei din iad (pentru ca aceia nu mai pot fi niciodata sloboziti sau curatati de pacat). Ci, fiindca multi dintre credinciosi mor intr-o stare de "mijloc" -nici destul de desavarsita pentru rai, dar nici destul de rea pentru iad -socotinta dovezilor catolice avea nevoie de un al treilea loc de curatire ("purgatoriul"), unde chiar cei carora li se iertasera deja pacatele, trebuiau sa fie osanditi sau sa-si "ispaseasca" pacatele inainte de a fi destul de curati pentru a intra in rai. Pe aceste argumente legale, ale unei "dreptati" pur omenesti (care de fapt tagaduieste bunatatea mai presus de fire a lui Dumnezeu si iubirea Lui de oameni), catolicii sprijina talcuirile stricte ale unor texte Patristice si ale feluritelor vedenii. Aproape toate aceste talcuiri sunt destul de intamplatoare si nascocite, fiindca nici macar vechii Parinti catolici nu vorbeau despre un asemenea loc ca fiind "purgatoriul", ci numai despre "curatarea" de pacate dupa moarte, despre care unii vorbeau ca despre "foc" (probabil in chip alegoric).

Pe de alta parte, dupa invatatura ortodoxa, pe care o propovaduieste Sfantul Marcu, crestinii care au murit cu pacate mici nemarturisite sau cei care nu au adus roadele pocaintei pentru pacatele pe care le-au marturisit, sunt curatati de aceste pacate fie prin judecata mortii, cu frica ei, fie dupa moarte, cand sunt siliti sa ramana in iad (dar nu pururea), prin rugaciunile si Liturghiile Bisericii si prin faptele bune savarsite pentru ei de catre credinciosi. Chiar si pacatosilor sortiti chinurilor vesnice li se poate da o oarecare alinare in chinurile lor din iad, prin aceste mijloace. Dar cu toate astea, acum nu exista nici un foc curatitor pentru pacatosi, nici in iad (caci focul vesnic va incepe sa-i chinuiasca numai dupa Judecata de Apoi), nici cu mult mai putin in vreun al treilea loc, cum ar fi "purgatoriul". Toate vedeniile focului care sunt vazute de oameni, sunt chipuri sau proorociri ale celor ce vor fi in vremea viitoare. Intreaga iertare a pacatelor dupa moarte vine numai din bunatatea lui Dumnezeu, care se intinde si la cei din iad, impreuna cu rugaciunile oamenilor, iar Dumnezeu nu mai asteapta de la acestia nici o "rasplata" sau "ispasire" pentru pacatele care le-au fost iertate.

Trebuie sa spunem ca in scrierile sale, Sfantul Marcu vorbeste mai ales despre starea sufletelor dupa moarte, si pomenesc foarte putin despre insiruirea intamplarilor care se petrec cu sufletul indata dupa moarte. Despre cea de a doua problema, exista o bogata literatura ortodoxa, dar despre aceasta nu s-a vorbit la Florenta.

sursa:

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sufletul-dupa-moarte/invatatura-ortodoxa-sf-marcu-efesului-despre-starea-sufletelor-a-moarte-82652.html

vineri, 29 martie 2013

DESPRE VISE SI VEDENII FALSE - PARINTELE CLEOPA

Daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata " proorocii ". Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna, peste doua, sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul Si tu spui : " Mai, sunt adevarate !" Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta, s-a adeverit acum !" Acestia sunt draci vrajitoresti, care stiu viitorul.
Dar, ai sa-mi spui : " Parinte, dar in Scriptura spune ca a visat Iosif, a visat Daniil, a visat cutare ... ". Da. Sunt si vise de la Dumnezeu. Dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor. Duhul este unul, cum spune la Corinteni 1,12, marele Apostol Pavel, insa darurile sunt impartite.
Ati auzit ca este : " Duhul intelepciunii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul intelegerii ... ". Auzi ce spune darul deslusirii duhurilor. Si Sfantul Ioan Evanghelistul spune : Fiule, ispititi duhurile, ca nu toate sunt de la Dumnezeu.
Daca marele prooroc daniil, barbatul doririlor, nu intelegea vedeniile, ausi ce spune Scriptura : A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicand : Gavriile, fa in somnul lui Daniil sa inteleaga vedenia. Le vedea si nu le intelegea. Deci, de aici sa tinem minte, ca nu tot ce vede o vedenie sau un vis il intelege, pana nu are darul deslusirii.
Sunt si vise de la draci numiti arhiconi. Acestia stiu pe de rost toata Sfanta Scriptura. Iti spun proorocii pe care le gasesti in Biblie. Pe urma sunt draci care se cheama vrajitori. Acestia ajuta la vrajitori, la fermecatori, la descantatori si amagesc pe om, sa i se para ca s-a facut sanatos de acolo. De aceea Sfantul Ioan Scararul zice : Cela ce tuturor vedeniilor si tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.
Sa nu credeti in vise ! Sa nu credeti in vedenii ! Daca crezi in vise si ai venit la mine sa te spovaduiesc, eu te opresc direct trei ani de la Sfanta Impartasanie. Cine ti-a spus sa crezi in vise ? Nu auzi ce spune Sfanta Scriptura ? Ia cauta in Cartea Intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah, la capitolul 34 : Precum este cel ce alearga dupa vant si vrea sa prinda umbra sa, asa este omul care crede in vise. Ca pe multi visele i-au inselat si au cazut cei care au nadajduit in vise.
Eu am o carte scrisa despre vise si vedenii. Sa vedeti acolo cum te inseala diavolul prin vise.
Sufletul nostru are trei parti :
- partea rationala, este deasupra sanului stang pana la furca pieptului;
- partea manioasa, este in mijlocul inimii, si 
- partea poftitoare, care este din mijlocul inimii pana la buric.
Toate aceste trei parti ale sufletului nostru au virtutile lor, patimile si visele lor. Trebuie sa le cunosti care sunt din partea rationala, care din partea manioasa sau din partae poftitoare.
Apoi sunt vise de la natura, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vanturi. Voi daca nu stiti, te poate insela in tot chipul. Usor te insala. De aceea este oprit sa nu creada nimeni in vise, ca pe cei slabi - cum zice Scriptura - pe multi visele i-a dus la pierzare. Sunt vedenii si de la diavoli.
Si diavolul este putere nalucitoare. El se face in chipul lui Hristos, de straluceste ca soarele; in chipul Maicii Domnului, in chip de ingeri, in chip de sfinti, in tot chipul. Numai te-a prapadit, daca ai crezut. N-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Nu-i de mirare ca si satana se face in chip de inger de lumina; si slujitorii nedreptatii se fac in chip de slujitori ai dreptatii. Deci, baga de seama ! Nu primi nici un fel de aratare, nici un fel de vedenie.
Sfintii Parinti ai Patericului, marii sihastri care traiau numai cu radacini in pustie, aveau adesea lupta cu diavolii.
La unul a venit diavolul in chipul lui Hristos si el isi cauta de lucru, ca lucra la cosnite. Acela stralucea ca soarele iar batranul inchidea ochii. Si-a strigat :
- Batranule, da uita-te la mine !
- Dar cine esti tu ?
- Dar nu vezi ca eu sunt " Hristos " ?
Si acela inchidea ochii mai tare ;
- Eu sunt pacatos, a zis el, si nu sunt vrednic sa vad pe Hristos.
- Ei, batranule blestemat, m-ai cunoscut ! Si a si fugit, ca a vazut ca l-a cunoscut.
Alt batran sihastru mergea prin padure. Iata un " arhanghel " stralucea ca soarele si avea o stalpare de finic si un crin in mana, cum a venit la " Buna Vestire ". El mergea ca sa-l ajunga pe batran pe alaturea, dar batranul tot se uita in alta parte :
- Batranule, uita-te la mine !
Dar batranul s-a intors cu spatele si a zis :
- Dar cine esti tu ?
Eu sunt " arhanghelul Gavriil !" Pentru viata ta cea sfanta, pentru nevointa ta, pentru rugaciunile tale si pentru toata osteneala ta, am venit sa-ti aduc o veste buna din cer, de la Maica Domnului.
- Ia seama ca ai fost trimis la altul ! Ai gresit adresa. Eu sunt un om pacatos si nu sunt vrednic sa vad pe arhanghelul Gavriil !
-Ticalosule batran ! Nu va putem insela, ca nu va inchinati noua.
- Sa se inchine voua cel care va slujeste voua, ca eu ma inchin lui Hristos si n-am nevoie de voi !
Asa fugeau sfintii de vedenii. Dar ai sa ma intrebi : " Parinte, poate a vrut Dumnezeu in viata mea sa-mi arate o vedenie ceva, un vis, n-ar fi pacat ca eu nu am crezut ? Poate sa fie ceva adevarat. Oare nu-i pacat ca eu refuz un semn de la Dumnezeu ? "
Nu-i pacat. Doamne fereste ! Dumnezeu, care fericeste pe cei smeriti, niciodata nu se supara cand si fac lucruri din smerenie, ca nu se socotesc vrednici de a vedea ingeri. Ai vazut Sfantul Isaac Sirul ce spune ? Mai de folos iti este, omule, sa-ti vezi pacatele tale, de mii de ori, decat sa vezi ingeri. Si mai departe : mai de folos iti este sa plangi un ceas penrtu pacatele tale, decat sa vezi ingeri si sa invii morti cu rugaciunea, sau sa faci minuni ! Sa avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David : Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Sa ne vedem pacatele si sa le plangem ! Asta-i pozitia care nu te duce la cadere niciodata. Iar cei ce-au vazut ingeri, i-au inselat diavolii, i-au dus in pierzare.
Sfantul Ioan Scararul spune asa in cuvantul trei din " Scara " : Dracii slavei desarte, pe cei slabi de minte, i-a facut prooroci - ca el o sa se laude ca este prooroc, ca a vazut vedenii -, iar cela ce tutror visurilor si vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.
Dar poate ai sa spui : " Parinte, dar daca este o veste ceva, si poate Dumnezeu vrea sa ma incredinteze ?" ...


Si acum o sa va arat ce zice Sfantul Diadoh al Foticeei, cat de mult iubeste Dumnezeu pe cel care nu crede in vedenii si vise, si act de mult il lauda. Asa spune intr-o istorioara :
Un boier mare avea palate, mosii si averi multe, si avea o sluga foarte credincioasa, Ioan, la care ii incredinta cheia de la casa, toate, toate. Odata boierul acesta a plecat de acasa cu sotia si copiii, si i-a dat cheile de la palat, cheile de la poarta si i-a spus asa :
- Baiete, ramai stapan pe toata averea mea. Baga de seama ! Chiar eu daca am sa vin, si daca vin noaptea, sa nu ma recunosti ! Eu daca vin, numai ziua am sa vin; daca nu, nu da drumul la poarta ! Cheile sunt la tine. Nu recunosti pe nimeni pana nu vin eu. Ca nu cumva sa recunosti pe altcineva noaptea si sa vie sa-mi prade casa.
Acela pune mana pe chei si zice :
- Da, stapane, asa fac !
Ce s-a intamplat ? Tocmai el a fost vinovat, ca in loc sa vie ziua a ajuns noaptea acasa. Bate in poarta. Vine sluga.
- Mai, Ioane, da drumul !
- Fugi de-acolo, tiranule, vrajmasule !
- Eu sunt, mai, stapanul.
- Nu te cunosc ! Eu am porunca, de la domnul meu. Tu ai luat glasul stapanului meu, te-ai facut lup si vii ca pastor. Nu te cunosc !
- Eu sunt, mai baiete ! Da nu cunosti caruta, caii si pe mine nu ma cunosti ?
- Niciodata, noaptea nu te cunosc ! Vino maine ! N-ai spus ca vii ziua ? Sa te vad eu la ochi daca esti tu. Cati nu pot vorbi ca stapanul meu ?
Si n-a dat drumul boierului. Si a stat boierul toata noaptea la poarta, pana s-a ridicat soarele.
- Dumneata esti ?
- Da.
- Poftim ! Asa am primit porunca, noaptea sa nu primesc pe nimeni.
Na ! Si nu numai ca nu s-a suparat boierul :
- Bravo, mai, Ia asta este sluga credincioasa. Am venit eu cu sotia si copiii si n-a dat drumul. " Nu te cunosc noaptea !".


Asa este cel care nu crede in vedenii si vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul ? Noapte este veacul de acum. In veacul de acum sa nu dorim sa vedem ingeri ! Auzi ce spune un sfant parinte ? Daca vrei sa ajungi la nebunie si la iesirea din minti, primeste aratarile ceresti in veacul de acum !
Deci, nu numai ca nu se supara Dumnezeu, cand nu credem noi in vise si vedenii care se arata noua ca lumina sau foc sau stele sau ingeri sau sfinti sau prooroci sau hristosi sau in chipul Maicii Domnului, ci, foarte mult ne iubeste. Aici sa stii ca veacul de acum este ca o noapte, ca dracii se pot face in ingeri de lumina. Cel ce nu crede in vise si vedenii este un adevarat credincios. Deci, sa nu crezi vreodata ca se supara Dumnezeu cand tu nu vei crede in acestea ! Ca daca ar fi adevarate, Dumnezeu ti le lamureste tie acestea, nu prin tine, ci prin altii care au darul deslusirii duhurilor. Iar cand sunt multe marturii ca un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, intreaba pe altii mai intelepti decat tine.
Vine o batrana si-mi spune : " Parinte, am visat asta, am visat asta; o sa fie rau !". " Cine ti-a spus, mama ?" " Am visat eu asta noapte ". " Te-a amagit diavolul. Ti-a spus ce-a vrut el si tu vii tulburata la mine prin vise ". Voi n-ati auzit ce spune Apostolul Pavel ? Prin credinta umblam, nu prin vedere. N-ati auzit ce spune Hristos in fericirea a zecea, dupa inviere ? Ferice de cel ce n-a vazut si a crezut. Deci n-am nevoie sa vad, ca sa cred. Ca daca eu cred dupa ce vad, nu mai am credinta.
Ce este credinta ? Auzi ce spune Apostolul : Credinta este dovedirea lucrurilor celor nevazute si adeverirea lucrurilor celor nadajduite. Auzi care-i credinta ? Sa dovedesti prin credinta cele ce nu ai vazut si sa adeveresti prin credinta ceea ce nadajduiesti. Asta este credinta cea adevarata. Ca daca am vazut, nu mai este credinta. Iar daca n-am vazut si am crezut, atunci ma fericeste Hristos ca cei pe care i-a fericit in Evangelie.


Frate, sa nu doresti sa vezi ingeri ! Ca asqa te poate insela satana cat vrea. Iata ce trebuie sa vedem noi. Pacatele noastre ! Sa ne marturisim, sa ne caim, sa ne pocaim pentru ele. Ca nimic necurat nu poate intra in Imparatia Cerurilor.
Auzi ce spune Sfantul Efrem Sirul in rugaciunea soborniceasca, care se spune in Postul mare : " Asa, Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu - sa nu judec pe altul -, ca binecuvantat esti in veci. Amin ".
Iar Sfantul Isaac Sirul zice : Mai inainte intra intru imparatia lui Dumnezeu, cel ce-si vede pacatele sale, decat cel ce vede ingeri. 
Asta sa vedem. Sa nu ne socotim noi vrednici ca vorbim cu sfintii si cu Maica Domnului ! Totul este mandrie !
Sa ne vedem pacatele noastre si sa le plangem ! Asta-i cea mai inalta filosofie sub cer. Nu credeti in vise sau vedenii ! Ca or sa iasa vedenisti de tot felul, de ar sa umple lumea, ca toti sunt inaintemergatorii lui Antihrist.

O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA 

La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea : " Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !" Iar el spunea : " Eu mi-am facut rugaciunea ". Dar ingerul spunea : " Nu. Mai roaga-te ". " Eu mi-am facut pravila ". Iar el spunea : " Nu stii ce spune Apostolul Pavel :Neincetat va rugati ? " Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : " Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !"
Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batarn, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
- Parinte, bine o duc.
Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
- Cum bine ? zice parintele.
- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
- Si cum te scoala ?
- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima ...
- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : " Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine ".
Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !" Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : " Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !"
Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
- Nu ma scol !
- Pai de ce ?
- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.
Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis :
- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !
Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : " Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune ".
Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.


Sa stiti ca diavolul se arata in chip de inger, sau in alt chip, sau in chipul lui Hristos, sau in chip de arhanghel, de sfinti, de ierarhi, de cuviosi. El intai te invata bine, pana i te inchini lui. Iar dupa ce te inchini lui, te duce la pierzare. Nu venea diavolul la un calugar timp ed 30 de ani si-i spunea taine mari ? Adica : " Parinte, eu sunt ingerul Domnului. Ia seama ca peste 7 -8 zile or sa-l prade pe calugarul cutare. O sa-i ia lucrurile lui si o sa le ascunda in cutare pestera. Tine minte, sa le iei de acolo si sa le aduci calugarului inapoi ". Apoi i-a indemnat diavolul pe aceia sa fure, si le-a aratat ca este inger.
Se duce " ingerul " acela in chip de calugar si zice : " Vai de mine, m-au pradat hotii, mi-au luat tot !" iar calugarul cel amagit i-a zis : " Hai ca-ti spun eu unde sunt lucrurile tale. A fost ingerul Domnului si mi-a spus unde sunt. Sunt in cutare pestera ". Le-a gasit acolo. Si a zis : " Mai, chiar ca a fost ingerul Domnului, din moment ce a stiut unde au fost puse lucrurile mele ".
Aude un batran de acestea si le spune ca aceia sunt diavoli, si cel care i-a pus sa fure, si cel care se arata in chip de inger, ca sa creada in minciunile lui si sa-i duca la pierzare pe toti. Atunci a intrebat : " De unde stii, parinte, ca ei spun adevarul ? Acestia sunt draci pitonicesti care spun viitorul, cunosc viitorul si spun ce-o sa fie peste o saptamana, peste o luna, ca sa crezi lor si apoi sa te prapadesti."





- Parinte, sunt ortodocsi care alearga la vrajitori si la cei ce deschid pravila. Se poate asa ceva ?
- Acei care deschid pravila, calugari sau preoti de mir sau maici, cine deschide pravila a cazut din dreapta credinta. Aceia se cheama ghitii, adica vrajitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot impartasi. Iar cel ce deschide pravila, daca-i preot sau calugar, este anatema si este despartit de Biserica, pentru ca face vraji cu lucruri sfinte.
Ai vazut ca vine cate o baba ca sa te insele si sa te duca in iad : " Hai sa-ti descante baba !" Cu ghiocul, cu carti, sa-ti faca de " ursita "; ca ai sa te mariti, ca are sa te ia cutare, cutare. N-ai patit de acestea ?
Si numai vezi ca baba face cruce la descantece; si o auzi ca zice " Tatal nostru " si apoi descanta. Iar la urma zice : " Descantecul de la mine, leacul de la Maica Domnului !" Auzi ce zice sluga diavolului ? Auzi satana cum amesteca otrava cu mierea, ca sa te duca in fundul iadului ? Dar ce legatura are Maica Domnului cu descantecul babei ? Biserica condamna pe descantatori : " Cei ce cauta in bobi, cei ce cauta in cafea, cei ce cauta in carti, cei ce sting carbuni, cei ce cauta in palme, " chiromantia ", sunt opriti 7 ani de la Sfanta Impartasanie ".
Cei care sunt vrajitori, care fac de ursita, care umbla sa ia mana de la animale, aceia sunt opriti 12 ani, iar fermecatorii 25 de ani. Nu avem noi toate ? Sunt 13 feluri de vrajitorii si toate sunt date anatema de Biserica.
Voi cand veti auzi ca unul deschide cartea, sa fugiti ca de satana de el, ca acela-i ghitiu, vrajitor cu lucruri sfinte. Si baba care face cruce la descantece este tot ghitie, tot diavolul o tine, ca sa te insele pe tine. " Mai, dar n-a fi pacat ! N-a fi pacat, ca baba a zis " Tatal nostru " si a facut cruce !"
Auzi cum amesteca diavolul otrava cu mierea si lumina cu intunericul, ca sa te duca in iad ? Ce legatura are Crucea sau Maica Domnului cu vrajitorii ? Sa nu va duceti la cei ce deschid cartile, ca va duceti in fundul iadului ! Descantatorii, vrajitorii si fermecatorii, toti sunt anatema, despartiti de Trupul lui Hristos, care este Biserica !
de asemenea sunt anatema cei care fac descantece cu tunete, cei care vrajesc cu stelele, alungatorii de nori,vrajitorii de mate, cei care vrajesc cu pasarile. Noi avem toate in randuielile Sfantului Ioan Gura de Aur.
Toti sunt fermecatori, care iau mana de la vaci cu puterea draceasca. La acesteia slujesc anumiti diavoli, numiti pitonicesti, care ghicesc viitorul, si diavoli arhiconi, care stiu Scripturile. Iar cei ce deschid cartile se cheama " ghitii ", vrajitori cu lucruri sfinte, pe limba greceasca. Grecii au esenta ortodoxiei. de la greci au luat credinta ortodoxa atatea tari si rusii, la anul 988. Au facut mileniul in anul 1988 de la increstinare.
De aceea va spun sa nu primiti in casa voastra vrajitori, tiganci cu ghiocul, cu cartile de joc; sa nu-ti vina sa-ti ghiceasca si sa te insele. Ia un ciomag si zi : " Fugi, diavole ! Pleaca din jurul casei mele !"
Sa nu va inselati, ca nici o legatura nu are lumina cu intunericul.
Ai vazut pe marele Apostol Pavel, cand a intrat in orasul Filipi. Conducatorul orasului Filipi avea o vrajitoare " ghitie ". Stiti voi ce inseamna ghitii ? Sunt diavoli pitonicesti si spun ce are sa fie maine, poimaine; ei ghicesc viitorul.
Era o fata fecioara in Filipi si a intrat un diavol in inima ei. Cand a intrat diavolul piton in inima ei, care ghiceste viitorul, ea facea mare venit stapanilor ei.
Iar cand a intrat Apostolul Pavel cu Sila in orasul Filipi, satana a cunoscut ca sunt apostoli si a inceput sa strige prin fata asta : " Acesti oameni sunt de la Dumnezeu si ne vestesc noua calea mantuirii !" Auzi cum a spus adevarul ?
Si cum facea aceasta fiica stapanita de diavoli ? Avea un scaun cu trei picioare si statea pe el; pe dedesupt intra diavolul si ea statea pana se umplea de duh pitonicesc si spunea cele viitoare - adica ce o sa fie peste un an, peste o luna -, si castiga pe stapani, ca era slujnica la stapani, si facea mare castig domnilor ei.
Dar Pavel Apostolul a spus : In numele lui Iisus Hristos, iti spun : Taci si iesi dintr-insa ! Nu-i nevoie sa ne vesteasca pe noi diavolul.
Ea a cazut pe spate si a ramas ca moarta. Si a iesit dracul acela din fiica si a ramas bolnava si a vindecat-o Pavel. S-au dus repede slugile la mai marele orasului din Filipi : " Uite, au venit doi din aceia de-ai lui Hristos, cel rastignit si gata fata dumneavoastra a murit si nu mai poate spune vrajile si ghiciturile ei !" Dar ea nu murise si numai ce a iesit dracul piton din ea.
Atunci s-au maniat stapanii si au prins pe Pavel si pe Sila si i-au bagat legati cu lanturi in temnita, cu picioarele in butuci si i-au batut. Pabel si Sila la miezul noptii s-au sculat la rugaciune, cum puteau asa legati si se inchinau. Cand se inchinau ei, s-a cutremurat temnita, s-au deschis toate usile si au cazut toate lanturile de pe ei; iar cei care pazeau temnita au scos sabia sa se junghie. Si Pavel a spus : Nimeni sa nu plece ! Nu va faceti seama ! Toti suntem aici; si au cazut lanturiel de pe toti de tinutii. Voi nu cititi Faptele Apostolilor ?
Atunci mai-marele temnicierilor din orasul Filipi, a venit si a spus : " Domnule, acei doi care i-ati bagat in temnita, care au scos diavolul din fiica dumneavoastra, s-au rugat si s-a cutremurat temnita si s-au dezlegat toti care erau inchisi in temnita. Noi era sa ne omoram, crezand ca au scapat. Iata, am vazut si pe ingerul Domnului, care a venit la cei doi Apostoli, la miezul noptii, si s-a cutremurat temnita din temelii ".
Si a venit mai-marele temnitei. Cand a vazut pe toti dezlegati, a intrebat :
- Oameni buni, cine sunteti ?
- Noi suntem apostolii lui Hristos ! Noi am scos diavolul din vrajitoarea aceea, care ghicea la oameni, ca insela toatea lumea, pentru ca avea duh pitonicesc intr-insa.
Apoi temnicerul a spus catre Pavel : Ia si ma boteaza si pe mine ca si eu cred in Dumnezeul vostru ! Atunci a crezut in Hristos mai-marele temnnitei cu sotia lui si l-a botezat pe el si casa lui. Si au dat drumul la apostoli sa predice Evanghelia in toate partile.
dar pentru ce i-a bagat pe ei in temnita ? Pentru fiica aceea din care a scos demonul cu care ghicea viitorul. Ca diavolii sunt de mai multe feluri : unii sunt vrajitori, care ajuta la vrajitorii; altii sunt pitonicesti, care ghicesc viitorul si altii sunt arhiconi, care stiu Scriptura pe de rost. Acestia se baga in oamenii eretici si la sectari si-i fac sa inteleaga Scriptura pe dos, nu asa cum trebuie.
Voi stiti ca acum la sfarsitul lumii o sa iasa inaintemergatorii lui Antihrist si au sa faca minuni si semne mari ?
Daca tu acum crezi in acesti nebuni si indraciti ! Dar cand ai sa vezi ca vine inaintea ta si din paie uscate, are sa-ti faca paine calda; si din vita uscata o sa faca sa curga vinul cel mai bun si ai sa vezi muntii ca pleaca ?
Vezi sectarii ? Sunt inaintemergatorii lui Antihrist, ca stramba credinta. Acestia care stramba dreapta credinta sunt inaintemergatorii lui Antihrist, orice secta ar fi. Paziti-va de acestia ca de foc, ca de lucrurile intunericului.
SURSA: