vineri, 18 ianuarie 2013

DEZAMĂGIREA


Dezamagirea este acea stare in care cunoastem un lucru asa cum este el de fapt, dezgolit de toate calitatile lui inchipuite. Realismul duhovnicesc prin care suntem datori (si ne dorim) sa privim viata si lucrurile din jurul nostru se poate folosi de fiecare dezamagire ca de o usa deschisa spre viata cea noua, autentica si lipsita de orice inselare.
Chiar si definitia din dictionar ne indeamna sa ne bucuram de fiecare dezamagire, ca de o noua trezire la realitate. Amagirea este definita ca: ispitire, ademenire, atragere prin promisiuni mincinoase, inselaciune, viclenie, minciuna, parere inselatoare si iluzie. Dezamagirea este definita ca: pierdere a iluziilor, scoatere din amagire si revenire la adevar.
Sa cautam dezamagirea !
Dezamagirea ne cuprinde intotdeauna in urma unor asteptari ce raman nesatisfacute, chiar daca acestea sunt adesea neintemeiate sau inchipuite. Astfel lucreaza pacatul, care intotdeauna promite mai mult decat poate oferi. Mai inainte de a savarsi un pacat, ne inchipuim cum va fi starea de dupa aceea, pe care diavolul ne face sa o credem de dorit din toata inima, pentru ca mai apoi, dupa savarsirea pacatului, sa fim dezamagiti de inca o "promisiune" mincinoasa.
Parintele Rafail Noica, intr-o conferinta duhovniceasca, a spus: "Dezamagirea este rezultatul pacatelor noastre. Dez-amagire... interesant cuvant, si de luat in serios! Cand suntem dezamagiti, sa ne uitam unde eram amagiti, iar atunci, durerea dezamagirii va putea deveni un moment al mantuirii noastre, sa nu mai fim amagiti. Deci o putinta de a ne lumina. (...) Destinul adevarat al omului este ceea ce toata traditia filocalica, traditia bisericeasca de la Apostoli - ba chiar de la Adam! - numeste indumnezeirea."
Fiecare pacat, care este amagitor prin excelenta, are in spate cate o dezamagire. Putem ca, in loc sa ne "bucuram" de oferta pacatului si sa ne intristam de dezamagirea care urmeaza lui, sa ne intristam (pocaim) de pacatul savarsit si sa ne bucuram de dezamagirea de apoi, care ne poate pazi de a mai repeta pacatul. Sa luam aminte! Orice alt lucru vom cauta, in afara indumnezeirii, vom fi dezamagiti de promisiunea pacatului.
Cand suntem dezamagiti, deci, sa ne bucuram ca am fost izbaviti de amagirea in care ne aflam pana in acel moment. Mai mult, dupa fiecare dezamagire avem sansa de a nu ne mai increde in persoana sau lucrul care ne-a amagit. Astfel, dezamagirea se arata a fi de folos tuturor celor care o traiesc, in pofida gustului amar pe care il poate aduce cu sine trezirea la realitate.
Cand suntem dezamagiti de noi insine, ajungem sa ne vedem asa cum suntem de fapt, goliti de mandria si de inselarea care ne intuneca pana atunci vederea. Acesta este momentul ideal in care, scapati de amagire, ne putem incredinta lui Hristos la modul absolut. Abia atunci, Dumnezeu ne va lumina si mai mult, sa vedem si sa simtim pacatele noastre, pentru a ne darui harul Sau cel tamaduitor si sfintitor.
Un om care nu a trait suferinta si dezamagirea, in urma unei increderi inselate, nu va sti sa iubeasca niciodata asa cum o va face cineva care a cunoscut suferinta si dezamagirea. Dezamagiti de diavol si de promisiunile lui mincinoase, ajungem sa-L iubim si mai mult pe Dumnezeu, care "atat a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (spre moarte), ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). Astfel se explica iubirea nebuna fata de Dumnezeu a sfintilor si a sfintelor care mai inainte au trait in amagire, slujind pacatului, adica diavolului celui mincinos.
Pe cel care ne dezamageste, sa il vedem ca pe un adevarat prieten, caci, in mod inconstient, ne vrea binele, nelasandu-ne in intunericul inselarii si al necunostintei. Cand suntem dezamagiti, sa alergam la Cel care nu poate amagi niciodata pe cei pe care Il iubeste. Drept urmare, dezamagirea este o usa spre mantuire, cat timp ne raportam cu maturitate sufleteasca la realitatea pusa inainte.
Teodor Danalache
sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu