INVIEREA DOMNULUI. SFINTELE PASTI

Praznicul Învierii reprezintă biruinţa Domnului nostru Iisus Hristos asupra morţii, iar de roadele acestei Învieri se bucură întreaga umanitate, căci prin Botez noi toţi suntem eliberaţi din robia păcatului originar. Pana la întruparea lui Iisus Hristos, toţi morţii - drepţi sau păcătoşi - de la Adam şi până atunci mergeau în iad. Dupa Învierea Domnului Raiul devine locul şi starea drepţilor, iar iadul, exclusiv, locul şi starea păcătoşilor. Pentru aceasta, în icoana Învierii care există în Biserica Ortodoxă este pictată ieşirea din iad a lui Adam şi Eva, însoţiţi de toţi drepţii Vechiului Testament.

   Dacă praznicul Naşterii Domnului este, prin excelenţă, o sărbătoare a bucuriei şi a familiei, Învierea Domnului este sărbătoarea transcendenţei, care ne detaşează de lumea aceasta materială şi ne deschide o perspectivă nouă, o fereastră spre veşnicia nematerialnică, făgăduită celor care vor nădăjdui întru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
   Învierea Domnului (Paştele) este fundamentul credinţei, învăţăturii şi spiritualităţii creştine, căci „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (I Cor. 15,14)", spune Sfântul Apostol Pavel.

  Importanţa sărbătorii Învierii Domnului

   Învierea Domnului este un eveniment central şi unic în istoria lumii, dar depăşeşte şi redefineşte această istorie, cu toate că actul în sine este cât se poate de real sau "palpabil", realitatea istorică a acestuia fiind întărită de apariţiile lui Iisus Hristos după Înviere.
   În plan istoric, Învierea lui Hristos izvorăşte fiinţei umane un curaj de nebănuit. După evenimentele cutremurătoare ale răstignirii, morţii şi îngropării, ucenicii Săi se aflau într-o stare de lipsă a păcii şi de frică. Stăteau închişi de frica iudeilor, iar Iisus Hristos Cel Înviat "a venit şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă!... Şi, suflând asupra lor, le-a zis: Luaţi Duh Sfânt" (Ioan XX, 19, 22). De acum înainte întru nădejdea Învierii lui Hristos creştinii nu vor mai experimenta sentimentul de frică de moarte, de singurătate sau deznădejde, conştientizând Pacea permanentă a Duhului Sfânt prin post şi rugăciune, dar şi Curajul mântuitor al Învierii, căci ne socotim a fi „morţi păcatului (trupeşte), dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 6, 11).

   Ca şi creearea lumii, tot astfel şi Învierea lui Iisus Hristos este un fapt istoric dar depăşeşte istoria şi puterea umană de înţelegere căci este un act care ţine de puterea dumnezeiască şi nu se datoreazã vreunei puteri din natura omenească sau din mediul înconjurător. Deşi este atestată prin numeroase mărturii cuprinse atât în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie - transmise prin "viu grai" - Învierea Domnului rămâne o taină mai presus de mintea şi cugetul omenesc, cuprinsă şi experimentată prin credinţă.

   Actul de credinţă îsi păstrează şi în acest caz rolul hotărâtor căci în forma actuală de existenţă nu ne putem apropia de lucrările şi de prezenţa lui Dumnezeu prin vedere sau prin constatare tangibilă, dar le putem experimenta sau împropria prin lucrarea harului Duhului Sfânt în Biserică. De aceea, praznicul Învierii Domnului capătă sens şi se actualizează permanent în spaţiul divin-liturgic al Bisericii. Prin participarea la sfintele slujbe din Săptămâna Mare suferim împreună cu Hristos pentru ca să ne bucurăm împreună cu El prin Înviere.

   Perioada premergătare Paştelui - De la Cruce la Înviere.

   Pentru creştini, a serba Paştele înseamnă a împropria Patimile, Răstignirea şi Învierea lui Hristos. Prin participarea la sfintele slujbe din Săptămâna Mare suferim împreuna cu Hristos pentru ca să ne bucurăm împreună cu El prin Înviere.
   Deşi Biserica Ortodoxă insistă pe importanţa şi folosul postului, slujbele rânduite în această perioada sunt pline de speranţă si optimism. Pentru a învia, Iisus Hristos şi-a asumat de bună voie suferinţa şi S-a smerit, fiind scuipat si batjocorit. Prin aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos ne descoperă înţelesul şi profunzimea iubirii. Nu există dragoste fără sacrificiu! Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia de la Ioan, în capitolul 13, ne spune că Mantuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai săi cei din lume, i-a iubit până la sfarşit.

   Nu putem să înţelegem semnificaţia profundă a Învierii Domnului fără să parcurgem împreună cu El Drumul Crucii. Exista două moduri de a serba Paştele: unul exterior, prin care ne bucurăm alături de cei dragi de prinoasele pregătite, altul interior, duhovnicesc, care presupune trăire în Hristos. Trăirea duhovnicească presupune bucuria exterioară, şi nu invers. A reduce sărbătoarea Învierii Domnului strict la biologic, la mâncare şi la băutură înseamnă a limita semnificaţia acestui praznic al praznicelor.
   În cartea sa "Foame şi sete după Dumnezeu", Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sintetizează înţelesul şi folosul postului. Intâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române subliniază faptul că în timp ce în diferite ţări unii oameni se îmbolnăvesc de obezitate sau mor prematur din cauza excesului de hrană, în alte ţări mulţi oameni mor prea devreme din cauza sărăciei şi a foamei. În acest sens, postul restabileşte echilibrul într-o societate secularizată şi dezorientată.

 Asumându-ne Crucea, ne împropriem Învierea. De aceea, nu se poate prăznui Învierea Domnului din afara Bisericii. Îmbuibarea, desfrânarea, beţia, nu numai că sunt străine duhului sărbătorilor pascale, dar şi opuse acestora.

   Biserica îşi îndeamnă fiii săi să ţina postul cu smerenie, să se împace cu semenii lor, să participe la sfintele slujbe rânduite pentru această perioadă, să se împărtăşească cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi să se bucure, în mod echilibrat, de prinoasele pregătite.

http://www.lacasuriortodoxe.com/article-29819418.html