luni, 4 aprilie 2011

AJUTA UN COPIL DE 8 ANI


O scrisoare deschisa pentru salvarea unui inger
Este greu sa-ti gasesti cuvintele cind trebuie sa scrii despre un copil de 8 ani bolnav de cancer. Dar cit de greu poate fi pentru o mama sa isi ordoneze gindurile intr-o scrisoare deschisa care ar putea salva viata copilului ei? Un singur lucru este important, ca un inger are nevoie de ajutorul nostru. Carmen Mihaela Ciobanu, profesoara a Colegiului “Mihai Eminescu” din Bacau, ne-a trimis o scrisoare deschisa prin care ne roaga sa o ajutam sa-si salveze copilul, un baiat in virsta de 8 ani, bolnav de cancer limfatic Hodgkin, din decembrie 2008. “Usile toate par inchise, dar Dumnezeu lasa copilasului meu o fereastra deschisa – posibilitatea transplantului de celule Stem. Pentru operatie este nevoie de o suma fabuloasa de ordinul zecilor de mii de euro, daca e facuta în România, sau a sutelor de mii de euro, daca e facuta în strainatate. Ma angajez într-o lupta contra cronometru si ajung sa cer ajutor tuturor celor care sunt dispusi sa ma ajute sa string suma necesara pentru a pastra linga mine ultima, singura si cea mai de pret comoara a vietii mele – baietelul meu, Marian Iulian. (…) Boala evolueaza rapid, cu episoade spontane, iar ceea ce am economisit este insuficient in comparatie cu cit ar trebui”, spune mama copilului in scrisoarea deschisa. In acest mesaj, profesoara Carmen Mihaela Ciobanu ofera numeroase informatii si documente medicale, pe care Ziarul de Bacau ar putea sa le puna la dispozitia celor interesati. Baietelul se afla in prezent in Spitalul de Pediatrie “Sfinta Maria” din Iasi. Demersul profesoarei este sutinut si de colegii sai de la Colegiul “Mihai Eminescu” din Bacau. “Elevii, profesorii, maistri instructori, personal didactic auxiliar si nedidactic sint ingrijorati pentru lupta grea a doamnei profesor Mihaela Carmen Ciobanu si a fiului sau. Nu-mi ramine decit sa va rog sa ii mai dam cu totii o raza de speranta”, a declarat Constantina Hulea, director al Colegiului “Mihai Eminescu”. Copilul este elev al Scolii nr. 10 din Bacau, ai caror elevi si profesori sint si ei alaturi de Marian. “A stiut sa treaca mereu peste incercarile la care a fost supus pastrindu-si zimbetul. Venea de fiecare data de la internarile pentru tratamentele de la Iasi cu cite o surpriza pentru noi: ba un tablou pe pinza, ba un mulaj in ipsos, facute de miinile lui. A învatat de unul singur toate lectiile pierdute si ardea de nerabdare sa revina printre colegii lui. Acum a ramas doar cu credinta in Dumnezeu si cu speranta ca oamenii cu inima mare il vor ajuta sa stringa banii de care are nevoie pentru operaţie”, a spus despre Marian invatatorul sau, Ionel – Catalin Diaconu, pe site-ul albinute.ro. Cei care vor sa il ajute pe Marian pot face donatii in conturile in euro (Cod IBAN: RO09RNCB0533107388160002 deschis la Banca Comercială Română S. A. Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti SWIFT: RNCB RO BU) sau in lei Cod IBAN: RO36RNCB0533107388160001 deschis la Banca Comercială Română S. A. Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. BucureştiSWIFT: RNCB RO BU). (Laura HUIBAN)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu