marți, 15 martie 2011

GHIDUL ANGAJARII PE TIMP DE CRIZA

Un articol scris în exclusivitate pentru eJobs de Eduard Ezeanu, consultant în carieră şi communication coach.

Unii oameni spun că pe timp de criză este imposibil să te angajezi aşa că mai bine te mulţumeşti cu jobul actual, oricât de rău este. Alţii spun că pe timp de criză poţi să angajezi dar este teribil de greu şi ai nevoie de mult noroc. 

Făcând săptămână de săptămână coaching, în carieră cu persoane care vor să se angajeze, eu spun pe baza acestor experienţe că angajarea pe un job bun pe timp de criză, fără să dureze 12 luni, este realizabilă pentru orice. 

Ai nevoie însă de strategiile, tehnicile, abilităţile, atitudinile şi cunoştinţele adecvate despre piaţa locurilor de muncă şi procesul de angajare. Ceea ce este o adevărată raritate în România. 

Iată câteva dintre cele mai importante idei de pus în practică pentru angajare cu succespe timp de criză:

1. Dedică timp căutării unui job. Dacă lucrezi 60 de ore pe săptămână la jobul actual, te întorci acasă epuizat şi petreci cam o oră în fiecare weekend căutând un job pe net, este normal să-ţi fie greu să găseşti unul. 

Ai nevoie să faci căutarea unui job în timpul săptămânii şi să-i dedici cel puţin câteva ore în fiecare săptămână. Am avut clienţi care şi-au luat zile libere special pentru a le folosi în căutarea unui job. Uneori sunt necesare astfel de tactici pentru angajarea cu succes. 

2. Nu aplica la tot ce prinzi. Lipsa de direcţie îţi poate sabota instantaneu eforturile de angajare. Ştiu că este tentat, din dorinţa de a te angaja cât mai repede, să aplici la o mulţime de joburi, din multiple domenii.

Doar că în practică, asta lucrează în defavoarea ta. Alege unul, maxim două domenii care ţi se potrivesc foarte bine şi aplică la joburi doar în acestea, care corespund cu nivelul tău de experienţă. Focalizarea este cheie în angajare.

3. Nu aştepta jobul să vină la tine. De când a început criza spun în mod constant că acum mai mult ca niciodată, să trimiţi câteva emailuri şi să aplici pe Internet la joburi nu mai este suficient. Toată lumea face asta.

În cest moment este esenţial să apelezi la strategii alternative de angajare, prin care te duci tu către job. De pildă, mergi cu CV-ul direct la sediul unui angajator care ştii că are un job interesant şi încearcă să obţii un interviu pe loc. Cere curaj şi abilităţi bune de comunicare, rişti să nu meargă, dar şi dacă merge...

4. Pune-ţi CV-ul la punct. Personal, rareori văd un CV care să mă impresioneze. Iar dacă pe mine nu mă impresionează, e probabil să nu impresioneze nici un recrutor. Iar asta a grav, pentru că CV-ul este reclama ta de 30 de secunde. 

Vrei ca CV-ul tău să impresioneze prin cât de profesionist este făcut, cât de uşor este de citit şi cât este de convingător. Un CV mediu pur şi simplu nu-i suficient la competiţia de pe piaţă. Aşa că revino la CV-ul tău şi pune-l la punct. 

Angajarea cu succes cu siguranţă nu este uşoară, şi nici înainte de criză nu cred că era chiar floare la ureche. Acesta este momentul în care ies în faţă oamenii care ştiu să se vândă cu impact, să se adapteze eficient la piaţă şi să facă din căutarea unui job o ştiinţă. Din fericire, toate acestea se pot învăţa. 

Eduard Ezeanu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu