DRUM BUN ALEXANDRA

DUPA O LUPTA GREA, ALEXANDRA A PLECAT DINTRE NOI...A PLECAT...DAR INCEPE O NOUA VIATA!

VA INVIT SA CITITI JURNALUL ALEXANDREI...O LECTIE DE VIATA EXTRAORDINARA PENTRU NOI!

DRUM BUN, ALEXANDRA

In drumul acesta sinuos numit viata, avem uneori privilegiul sa cunoastem oameni care ne ating si ne schimba....avem uneori norocul sa-i atingem si noi si ramanem astfel legati pentru eternitate...

Acum 28 de ani, intr-o zi tomnatica de 14 noiembrie, un astfel de om s-a nascut....a trecut prin vietile oamenilor lasand urme adanci, munti de amintiri minunate si pretioase lectii de viata....si a plecat demna, in pragul sarbatorii nasterii Domnului, probabil ca sa se alature cetei de ingeri ce-l slujesc.

In ultimele momente alte vietii...in cel mai altruist mod posibil...ne-a invatat sa pretuim viata mai mult ca orice...sa ne iubim aproapele mai mult decat pe noi insine...si sa tratam moartea ca pe un nou inceput...

Iata ca au trecut si cele 40 de zile, si a venit timpul ca Alexandra sa mearga mai departe. Ii uram calatorie luminoasa si-i promitem ca va ramane vesnic in amintirile noastre..exact cum si-a dorit.

Si consideram ca a venit momentul sa-i implinim o alta dorinta....aceea de a ne pune sufletele la picioarele dumneavoastra....a tuturor celor care i-ati fost aproape si i-ati daruit cel mai frumos cadou din viata ei : posibilitatea de a va cunoaste....prin voi, Alexandra a reusit sa "traisca" viata...sa-i simta maretia...voi ati facut ca cele cateva luni sa capete sensul unei intregi vieti...si prin voi, Alexandra a trait de doua ori...a trait intens...frumos...si a plecat mai departe. VA MULTUMIM pentru pasii Alexandrei...vor ramane etern in sufletul nostru...

Cu mult drag si adanca consideratie,

Familia

16 DECEMBRIE 2010, ULTIMA POSTARE

"Buna dragii mei... daca cititi aceste randuri este pentru ca Dumnezeu a decis ca eu sa-i fiu alaturi...

Am inceput sa scriu pe acest blog din recunostinta pentru cei care, fara sa ma cunoasca, au decis sa fie alaturi de mine, atat moral cat si financiar... si am vrut sa le impartasesc din experienta traita si din lectiile invatate, si prin asta sa le multumesc pentru suportul acordat...

Daca am reusit sa transmit mesajul... acela ca viata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...

Imi doresc sa nu umbresc in nici un fel aceste sarbatori... si-mi doresc sa ma conduceti cu zambetul pe buze... pentru ca acest sfarsit nu e o pedeapsa... ci doar rasplata unei vieti traite frumos... pentru ca acest sfarsit e doar un nou inceput...

Va imbratisez cu drag!"

13 DECEMBRIE 2010, ONESTI

Buna, sunt Alexandra, prietena Alexandrei si de azi inainte, la rugamintea ei, o sa incerc sa redau eu, cat mai fidel, gandurile ei...Alexandra e internata in spital de sambata pentru ca organismul e obosit si momentan are nevoie de suport ca sa poata sa se refaca...nu mai poate scrie, insa se gandeste la voi si spera sa ramana in continuare in gandurile voastre....

" Dragi mei...probabil ati aflat ca sunt in spital...nu vreau sa va intristati...nu e momentul...simt ca ma lasa puterile, ca organismul meu nu mai vrea sa lupte....insa nu sunt inca pregatita sa-mi pierd speranta si credinta intr-o zi de maine mai buna...si nu vreau sa o pierdeti nici voi...Iuliana, Geanina, Anca, Natalia, Aglaita, Ingrid, va multumesc din suflet pentru mesaje....presupun ca nu mai sunt atat de bine, dar as vrea sa continuati sa ma pastrati alaturi de voi si sa credeti in mine...as vrea sa transmiteti gandurile voastre catre Dumenezu...si poate, impreuna, vom reusi sa-l facem sa asculte....si sa-mi daruiasca inca un Craciun fericit alaturi de cei dragi...si-mi mai doresc sa nu va intristati si sa continuati sa va bucurati de lucruri marunte alaturi de cei dragi....sa pretuiti viata mai presus ca orice...e tot ce conteaza!

Va imbratisez cu drag, Alexandra!"

6 DECEMBRIE 2010, ONESTI

Buna, dragii mei. Sper ca ati fost cuminti si ca Mos Nicolae v-a umplut cizmulitele de cadouri...eu nu stiu cat de cuminte am fost, avand in vedere ca mi se face constant observatie ca nu mananc, ca nu ma pot concentra sa port o discutie normala cu cei din jur, ca mi-e somn tot timpul si ca din cand in cand, din cauza medicamentelor, mai aiurez - insa Mosul a fost bun si cu mine si mi-a adus pe de o parte puterea de a ma bucura de o zi afara din casa si din pat, iar pe de alta parte si un mic cadou - o caciula si un fular - ca sa ma pot bucura de iarna adevarata care a si sosit aici, in Onesti.

Ca noutati, am inceput sa raspund la tratmentul pentru TBC, nu mai tusesc atat de des, nu mai transpir si per ansamblu imi e putin mai bine. 

A venit si sora mea acasa de sarbatori si ma bucur mult sa o pot avea langa mine...o sa profit din plin de specializarea ei in kinetoterapie si o sa o pun la munca astfel incat, de Craciun, cand vor veni toate prietenele mele, sa ma pot bucura de o bataie cu bulgari serioasa.

Cam atat pentru moment. Ne auzim cat de curand. Intre timp va rog sa aveti grija de voi si sa nu uitati sa fiti buni cu voi insiva si cu cei din jur si sa va bucurati de lucrurile marunte.

Va imbratisez cu drag.

1 DECEMBRIE 2010, ONESTI

Buna dragii mei...si la multi ani tuturor romanilor....sunt mai bine, desi inca mai am dureri. Am fost la Nasta dupa cum v-am zis si mi-au marit doza de tratament, urmand sa revin in doua luni pentru investigatii. Oboseala devine din ce in ce mai puternica, insa sper sa depasesc si acest moment. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc astazi....

E o zi festiva...si prima zi de iarna...prima zi din decembrie, cand incep rezolutiile pentru noul an...despre asta vreau sa va vorbesc...am invatat in acest an multe...am trait intens si am obsevat cu un usor regret ca lucrurile cu adevarat importante, ca familie, prieteni, si lucrurile simple care ne fac cu adevarat fericiti, le observam doar in momente extreme...cand sfarsitul isi face simtita prezenta...in goana dupa bani si cariera...uitam cu desavarsire ca  la final totul se rezuma la a avea cu cine sa le imparti...ca fericirea ti-o gasesti mai repede in bratele celor iubiti...sot, mama sau prieteni...ca singuratatea din final...oricare ar fi el...e mai dulce cand o imparti cu cineva...

Imi doresc ca fiecare dintre voi sa va gasiti fericirea in bratele celor iubiti...si sa primiti sarbatorile in suflet...va imbratisez cu drag...

23 NOIEMBRIE 2010, ONESTI

Buna, dragii mei. Plecarea s-a amanat cu o saptamana din cauza unor mici probleme administrative. Intre timp insa incerc sa ma edific cu privire la aspectele procedurale ce privesc un consult la Marius Nasta. Momentan nu detin prea multe informatii...nu stiu la ce doctor sa merg, daca e nevoie de programare sau ce analize mi se vor face...am doar o trimitere de la medicul de familie si multe intrebari...daca ma poate ajuta cineva cu o informatie as fi extrem de recunoscatoare...

Va imbratisez cu drag si va tin la curent.

22 NOIEMBRIE 2010, ONESTI

A mai trecut un weekend superb...l-am petrecut in pelerinaj la manastirile moldovenesti pentru o doza suplimentara de speranta...am petrecut momente minunate in acele locuri pline de credinta si parca m-am regasit...cert e ca am reusit sa ma odihnesc, sa-mi adun fortele si sa reincep lupta...azi plec spre Bucuresti la Institutul Marius Nasta...am decis sa nu las lucrurile in voia sortii si sa dau si eu o mana de ajutor...niste investigatii mai amanuntite cred ca ma vor ajuta sa iau o decizie in cunostinta de cauza si sper ca medicii specialisti de la acest institut sa-mi ofere niste solutii adecvate problemelor....tusea s-a agravat, iar pentru dureri inca nu am gasit o solutie...insa refuz sa ma dau batuta asa usor...si am convingerea ca e doar o problema de timp pana le voi rezolva...

In rest, astept sarabatorile de iarna...cu dorinte, cu daruri si cu noi rezolutii...eu stiu de pe acum ce-i voi cere Mosului...voi?

15 NOIEMBRIE 2010, ONESTI

Da, ieri a fost ziua mea...o zi frumoasa de toamna...ireal de frumoasa as putea spune....cu un soare cald si plin de sperante....a fost atat de frumos si Dumnezeu a facut ca eu sa ma simt mai bine si sa ma pot bucura putin de o zi superba...ziua mea....si i-am cerut, cu ocazia asta, inca odata, visului, ceea ce-mi doresc cel mai mult si mai mult...o noua sansa...si sper ca el sa fii ascultat...si sa vina curand....eu rabdatoare...il voi astepta.

Va multumesc tuturor pentru urari si sper sa va multumesc personal cat de curand, fiecaruia dintre voi.

Va pup si va imbratisez cu drag.

11 NOIEMBRIE 2010, ONESTI

Imi pare nespus de rau ca zilele astea nu pot fi alaturi de voi, cum v-am obisnuit...si-mi pare nespus de rau de aceasta pauza lunga...nu v-am abandonat. Din pacate, datorita tuberculozei nu mai am voie sa iau codeina si durerile mi-au devenit insuportabile...mi-a fost recomandat un inlocuitor in Turcia, insa nu are efect, iar TBC-ul ma tine prizoniera...si imi e tare greu sa ma concentrez la orice altceva in aceste momente....insa ma gandesc la voi si sper sa nu va supar prin absenta mea....ne reauzim curand...cu vesti mai bune.

Aveti grija de voi. Va imbratisez cu drag.

4 NOIEMBRIE 2010, ISTANBUL

Sunt inca in spital...maine insa ma voi externa si pe seara sper sa fiu in Romania, pentru ca sambata sa ma aflu din nou in patul meu...sunt slabita si usor febrila...am nevoie de putin timp, liniste si sanul familiei sa ma refac...sa ma refac si sa o iau de la capat...nu suna a disperare, nu suna trist, nu suna a final....am pierdut o batalie...razboiul continua...si cu ajutorul lui Dumnezeu il voi castiga!

Vestile primite ieri seara au fost usor diferite fata de ce asteptam...TBC-ul s-a confirmat, iar azi am inceput tratamentul...insa sistemul imunitar e foarte slabit si din pacate nu le poate suporta pe amandoua...asa ca pentru moment tramentul cu citostatice se intrerupe, urmand sa-l reiau dupa terminarea tratamentului TBC. Sedintele de citostatice de pana acum se pare ca nu dat rezultate, asa ca vor trebui schimbate...exista deja un plan de bataie care contine o noua serie cu alte citostatice, sedinte de radioterapie si injectii cu intaritor pentru oase, insa pentru moment sunt in stand by si asteapta refacerea mea...dupa cum v-am spus e un moment de retragere de pe front dar nu e finalul razboiului....am de gand sa-l continui!

Altfel, plec lasand in urma un Istanbul mai frumos decat cel pe care l-am gasit in august, dar usor umbrit de dorul de casa si de zilele in spital...sper sa revin curand doar sa ma plimb pe strazile lui insorite si sa-l ascult...sa-l simt...sa-l miros...sa aud chemarea la slujba care a reusit sa ma emotioneze nespus....vocea aceea profunda o sa-mi ramana in urechi mult timp de acum incolo...

...plec lasand in urma oameni minunati, pe care am avut privilegiul sa-i cunosc si carora le sunt recunoascatoare pentru tot...

...plec lasand in urma asteptari dar ma indrept spre noi vise si idealuri...

...plec cu speranta ca in curand voi ajunge la destinatie...ca lungul razboi se va termina si nu va lasa in urma decat amintirea unei lectii invatate...aceea ca viata e un dar pretios ce merita trait...

La multi ani, iubita mea surioara...sa fii fericita si sa ai grija de tine...ne vedem curand!

2 NOIEMBRIE 2010, ISTANBUL

Am ajuns in Istanbul...cu bine...fara turbulente pe avion...fara agitatie, aglomeratie...ne-au primit oameni minunati...si un soare pe sufletul lor...am reusit sa ma si plimb putin duminica prin Istanbul...sa-mi clatesc privirea si sa-mi alin sufletul....lumea si viata in lumea asta sunt foarte frumoase....trebuie doar sa-ti oferi putin timp sa le apreciezi....

Acum sunt in spital...suspecta de TBC...suspecta in sensul in care analizele facute la Onesti au iesit pozitive si urmeaza ca maine sa intreprind si aici investigatii care sa-mi confirme/infirme diagnosticul initial...am sperat undeva ascuns ca diagnosticul de cancer sa fie o regretabila eroare si tuberculoza sa fie singura mea problema....mai sper inca, dar pe de alta parte trebuie sa fiu si realista si sa nu pierd focusul...negarea n-o sa ma ajute...asa ca mai am rabdare pana joi, cand, insotita de toate rezultatele intreprinse aici, voi avea o intrevedere cu doctorul prin care vom stabili exact care sunt problemele si care sunt optiunile...vom pune la punct un plan de bataie si vom continua...nu vreau sa fac nici o presupunere pana atunci si nici nu vreau sa ma mai gandesc la asta....despre altceva vreau sa va vorbesc acum...

Momentele dificile din viata noastra ne aduc de obicei, pe langa stres si lupta continua si consum de energie, o noua perspectiva asupra vietii...v-am mai spus si continui sa o repet...dar mai aduc ceva...oameni minunati....care apar de nicaieri si parca iti dau aripi...oameni care iti intind o mana si uneori iti ofera o parte din ei fara sa ceara nimic in schimb, fara ca nici macar sa fi cerut...sunt oameni care te schimba...care te fac mai bun fara ca macar sa-ti dai seama...ce incerc sa spun...a reusit mult mai bine Gabriel Liiceanu in fragmentul de mai jos :

“Fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este, e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni - ei nu pot fi multi - pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem, reprezinta, chit ca o stiu sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fatza la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta.Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara, noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase, este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.”  ...

29 OCTOMBRIE 2010, ONESTI

Lucrurile nu s-au derulat exact cum prevazusem, iar in ultimele zile evenimentele s-au precipitat...pe scurt n-am mai facut sedinta de chimio aici pentru ca doctorii mi-au spus ca sunt riscuri mari datorita nivelului foarte scazut de trombocite si leucocite..asa ca am decis sa grabesc plecarea in Turcia....impreuna cu prietena mea Alex, pentru ca Marian nu ne poate insoti de data asta...inca nu stiu ce se va intampla acolo...si nici cat voi sta...sper ca voi avea acces la internet ca sa va pot tine la curent....voi ajunge sambata in Bucuresti si voi pleca spre Turcia duminica...in acest context imi doresc sa-i multumesc unei foarte bune prietene, Oana....pe care o voi vedea pentu prima data duminica, si care m-a ajutat foarte mult cu aceasta plecare si cu toate detaliile legate de sederea mea in Turcia...sper din tot sufletul sa fie bine si sa ma intorc cu vesti bune de acolo....astfel sa va rasplatesc rabdarea si suportul acordat....intre timp va doresc un sfarsit de spatamana insorit si plin de bucurii....Va imbratisez cu drag.

PENTRU A CITI MAI MULT DIN JURNALUL ALEXANDREI, INTRATI PE http://blog.2230.ro/

IATA SI CATEVA DINTRE COMENTARIILE FACUTE DE PERSOANELE DRAGI ALEXANDREI

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!! Pt mine alexandra a ramas in sufletul meu cu zambetul pe buze si cu o pofta de viata de nedescris. Draga Alexandra sa stii ca atunci cand ma simt trista ma gandesc la chipul tau plin de viata si incep sa zambesc.Spun un Tatal Nostru si merg mai departe. Iti multumesc ca ai existat si ca prin tine mereu o sa vad viata cu ochii tai,sau cel putin incerc sa nu mai fiu trista si sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Sper ca acolo sus sa te bucuri si tu pentru noi . Te pup cu dor!!!

Atat cat am cunoscut-o, din august pana in decembrie, am indragit-o tare mult pe Alexandra si o simteam ca pe o sora mai mica, dar foarte matura.

Am continuat ceva vreme dupa urcarea ei la Cer sa intru pe blog, parca pentru a mai afla ceva despre ea… Ma obisnuisem cu vorbele ei dragi si incurajatoare… De parca ea trebuia sa ne incurajeze pe noi…

Ma bucur ca am intrat si astazi aici si mi-am amintit de Alexandra cea minunata si puternica, delicata si de neuitat.

In fiecare duminica eu continui sa o pomenesc in rugaciunile bisericii. Astfel, simt ca legatura mea cu ea va fi vesnica.

Multumesc familiei Alexandrei pentru cuvintele minunate de mai sus si le transmit, la randul meu, toata consideratia si dragostea.

Dumnezeu va avea grija de ea, iar impreuna cu ingerii se va uita de acolo, de sus, la noi si va zambi facundu’ne cu mana chiar daca noi nu o putem vedea. Va ramane mereu aici, in sufletele noastre.

Alexandra, vei ramane vesinic in amintirea mea si iti multumesc pentru bunatatea si lumina sufletului tau. Sigur acum esti printre ingeri si te rogi pentru noi! Absenta ta e de neinlocuit in aceasta lume…….! Peste cateva zile vine primava si sigur aceasta primavara va imbraca forma sufletului tau….ma rog in fiecare seara pentru tine si pentru cei dragi mie care nu mai sunt…..mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele….condoleante familiei si Dumnezeu sa o primeasca in imparatia Lui! Vei fi mereu in sufletul meu!!!

DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE ALEXANDRA!