CE PUTEM FACE PENTRU CEI CARE AU MURIT

Toti cei care dorim sa ne aratam dragostea fata de cei morti si sa le dam un ajutor real, putem sa o facem cel mai bine prin rugaciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, cand particelele care sunt scoase pentru vii si pentru morti sunt amestecate in Sfantul Potir cu cuvintele: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfant Sangele Tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai." Nu putem face nimic mai bun si mai de seama pentru morti decat sa ne rugam pentru ei, facandu-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, cand sufletul raposatului porneste pe calea salasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiati care sunt adunati laolalta, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvantarile de ingropaciune.

Dar sufletul simte rugaciunile facute pentru el si este recunoscator celor care le fac si este duhovniceste alaturi de aceia.

O, rude si apropiati ai mortilor! Faceti pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt in puterile voastre. Folositi banii, nu pentru impodobirea cea din afara a sicriului si a mormantului, ci pentru a ajuta pe cei in nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiati siau murit, pentru biserici, unde se fac rugaciuni pentru ei. Faceti milostenie pentru cei morti, purtati de grija pentru sufletele lor. Inaintea noastra atuturor,seafla aceeasi cale, si cat vom dori si noi, la randul nostru, sa fim pomeniti in rugaciune! De aceea sa fim si noi milostivi fata de cei morti.

De indata ce cineva a raposat, chemati grabnic un preot, ca sa faca "Rugaciuni la iesirea sufletului", care se citesc tuturor crestinilor dupa moarte.Incercati, daca va sta in putinta, sa faceti slujba de inmormantare in biserica, si sa seciteasca Psaltirea la capataiul celui ce a murit, pana la inmormantare. Nu este nevoie ca inmormantarea sa se faca cu multe amanunte, dar bineinteles ca trebuie sa fie intreaga, fara prescurtari. Nu va ganditi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a raposat, de care va despartiti pentru totdeauna. Daca in biserica se afla cativa morti in acelasi timp, primiti, daca se propune, savarsirea slujbei de inmormantare pentru toti laolalta. Este mai bine ca o inmormantare sa se slujeasca pentru doi sau mai multi raposati in acelasi timp, cand rugaciunea celor apropiati, care se afla adunati, va fi cu mult mai infocata, decat daca slujbele de inmormantare se fac pe rand, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie sa fie intreaga pentru ca fiecare cuvant al rugaciunii pentru raposat este ca o picatura de apa pentru omul cel insetat. In chip foarte hotarat, randuiti de indata slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adica pomenirea zilnica la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, in bisericile unde se fac slujbe zilnic, raposatul a carui inmormantare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar daca slujba de inmormantare are loc intr-o biserica, in care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie sa se ingrijeasca de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine sa trimiteti contributii pentru pomenirea la manastiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugaciune permanenta la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie inceputa indata dupa moarte, cand sufletul are nevoie in chip deosebit de ajutor prin rugaciune, si de aceea trebuie inceputa pomenirea in locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Sa neingrijim de ceicareauplecat in lumea cealalta inaintea noastra, ca sa facem pentru ei toate cele ce ne stau in putinta, amintindu-ne ca "fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui".

INVIEREA TRUPULUI

Intr-o zi, intreaga aceasta lume stricacioasa va ajunge la un sfarsit, si vor rasari zorile vesnicei Imparatii a lui Dumnezeu, unde sufletele celor rascumparati, unite cu trupurile lor inviate, vor trai in vesnicie cu Hristos Cel nemuritor si nestricacios. Atunci, bucuria si slava, pe care sufletele o cunosc acum in cer numai in parte, va fi inlocuita cu bucuria intreaga a noii zidiri pentru care a fost facut omul. Dar cei care nu au primit mantuirea pentru care Hristos a venit pe pamant, ca sa o dea lumii, vor fi vesnic chinuiti in iad -dimpreuna cu trupurile lor inviate. Sfantul Ioan Damaschin, in ultimul capitol al cartii sale, Aratarea cea adevarata a credintei ortodoxe, istoriseste bine cea din urma stare a sufletului dupa moarte:

"Si noi credem in invierea mortilor, pentru ca va fi una cu adevarat, va exista o inviere a mortilor. Acum, cand vorbim de inviere, intelegem o inviere a trupurilor. Caci invierea este o ridicare din nou a celui care a cazut. Dar, daca sufletele sunt nemuritoare, cum se vor ridica ele din nou? Daca moartea se defineste ca o despartire a sufletului de trup, invierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, si ridicarea din nou a fiintei care pierise si cazuse. De aceea, chiar trupul care este stricacios si pieritor, se va inalta nestricacios. Caci Cel Care la inceput a facut trupul din tarana pamantului, nu este neputincios sa-l ridice din nou, dupa ce acesta a pierit si s-a intors iarasi in pamantul din care a fost luat prin hotararea Ziditorului sau ...

Acum, daca sufletul ar fi ales singur sa intre in razboiul pentru fapta cea buna, si cununa ar primi-o de unul singur. Dar daca el singur s-a lasat in voia dezmierdarilor, el singur va fi osandit intru dreptate. Cu toate astea, fiindca sufletul nu a urmat fara trup nici fapta cea buna, nici patima, va fi drept pentru suflet si trup ca sa primeasca rasplata impreuna...

Asadar, cu sufletele noastre unite din nou cu trupurile noastre, care se vor face nemuritoare si vor alunga stricaciunea, ne vom ridica din nou si vom sta inaintea scaunului lui Hristos, la judecata cea infricosatoare. Iar diavolul, impreuna cu dracii sai, si cu omul sau, adica Antihrist, si necredinciosii, vor fi aruncati in focul cel vesnic, care nu va fi un foc material, asa cum suntem obisnuiti, ci un foc asa cum numai Dumnezeu poate sa stie. Si cei care au facut bine, vor straluci ca soarele impreuna cu ingerii, intr-o viata vesnica impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos, vazandu-L si fiind vazuti de El pururea, bucurandu-se de o fericire nesfarsita care vine de la El, si laudandu-L, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant in vecii vecilor nesfarsiti. Amin."

Invatatura ortodoxa a Sf. Marcu al Efesului despre starea sufletelor dup a moarte

DE CELE mai multe ori, invatatura ortodoxa despre starea Dsufletelor dupa moarte nu este inteleasa pe deplin, chiar de catre crestinii ortodocsi; iar destul de recenta doctrina catolica a "purgatoriului" a pricinuit o neintelegere si mai mare in mintea oamenilor. Cu toate astea, invatatura ortodoxa nu este deloc nedeslusita si indoielnica. Poate ca prezentarea ei ortodoxa cea mai scurta trebuie gasita in scrierile Sfantului Marcu al Efesului la Sinodul de la Florenta din 1439, organizat mai ales pentru a lamuri doctrina catolica despre "purgatoriu". Aceste scrieri sunt de foarte mare pret pentru noi, fiindca vin de la cei din urma Parinti bizantini, inainte de epoca moderna, care este plina de confuzii teologice, ambele ne indreapta catre izvoarele invataturii ortodoxe si ne invata cum sa socotim si sa intelegem aceste izvoare. Aceste izvoare sunt: Scripturile, scrierile Patristice, slujbele bisericesti, Vietile sfintilor, si unele descoperiri si vedenii despre viata dupa moarte, ca acelea care se afla in cartea IV a Dialogurilor Sfantului Grigorie cel Mare. Teologii academici de astazi sunt inclinati sa nu aiba incredere in ultimele doua sau trei feluri de izvoare, de aceea nu se simt in largul lor, cand vorbesc despre acest subiect si uneori prefera sa pastreze o "retinere agnostica" cu privire la acesta (Timothy Ware, Biserica Ortodoxa, pag. 259). Pe de alta parte, scrierile Sfantului Marcu ne arata ca teologii ortodocsi adevarati cunosc "foarte bine" aceste izvoare. Cei care nu le cunosc "indeajuns", dau la iveala o stricaciune nebanuita care vine din necredinta moderna.

Din cele patru raspunsuri despre purgatoriu, pe care le-a dat Sf. Marcu la Sinodul de la Florenta, Omilia intai cuprinde relatarea cea mai scurta a invataturii ortodoxe impotriva greselilor catolicismului si pe aceasta baza s-a alcatuit traducerea pe care o prezentam aici. Celelalte raspunsuri cuprind mai ales material marturisitor pentru problemele prezentate aici, cat si raspunsuri la cele mai caracteristice dovezi catolice.

Sfantul Marcu raspunde "canoanelor catolice" scrise de catre cardinalul Iulian Cesarini (traducere in lb. rusa in Pogodin, pag. 50-57), care cuprind doctrina catolica despre starea sufletelor dupa moarte, definita la Sinodul "unionist" de la Lyon, care a avut loc mai inainte (1270). Aceasta doctrina uimeste pe cititorul ortodox (asa cum l-a uimit si pe Sf. Marcu) prin intreaga ei insusire care este prea "neabatuta" si "in litera legii". De data aceasta, catolicii socotesc raiul si iadul ca pe ceva "terminat" si "desavarsit", iar pe cei care salasluiesc intr-insele ii socotesc ca aflandu-se deja in plinatatea starii pe care o vor avea dupa Judecata de Apoi. Asadar, nu mai este nevoie sa te rogi pentru cei din rai (a caror soarta este deja desavarsita) ori pentru cei din iad (pentru ca aceia nu mai pot fi niciodata sloboziti sau curatati de pacat). Ci, fiindca multi dintre credinciosi mor intr-o stare de "mijloc" -nici destul de desavarsita pentru rai, dar nici destul de rea pentru iad -socotinta dovezilor catolice avea nevoie de un al treilea loc de curatire ("purgatoriul"), unde chiar cei carora li se iertasera deja pacatele, trebuiau sa fie osanditi sau sa-si "ispaseasca" pacatele inainte de a fi destul de curati pentru a intra in rai. Pe aceste argumente legale, ale unei "dreptati" pur omenesti (care de fapt tagaduieste bunatatea mai presus de fire a lui Dumnezeu si iubirea Lui de oameni), catolicii sprijina talcuirile stricte ale unor texte Patristice si ale feluritelor vedenii. Aproape toate aceste talcuiri sunt destul de intamplatoare si nascocite, fiindca nici macar vechii Parinti catolici nu vorbeau despre un asemenea loc ca fiind "purgatoriul", ci numai despre "curatarea" de pacate dupa moarte, despre care unii vorbeau ca despre "foc" (probabil in chip alegoric).

Pe de alta parte, dupa invatatura ortodoxa, pe care o propovaduieste Sfantul Marcu, crestinii care au murit cu pacate mici nemarturisite sau cei care nu au adus roadele pocaintei pentru pacatele pe care le-au marturisit, sunt curatati de aceste pacate fie prin judecata mortii, cu frica ei, fie dupa moarte, cand sunt siliti sa ramana in iad (dar nu pururea), prin rugaciunile si Liturghiile Bisericii si prin faptele bune savarsite pentru ei de catre credinciosi. Chiar si pacatosilor sortiti chinurilor vesnice li se poate da o oarecare alinare in chinurile lor din iad, prin aceste mijloace. Dar cu toate astea, acum nu exista nici un foc curatitor pentru pacatosi, nici in iad (caci focul vesnic va incepe sa-i chinuiasca numai dupa Judecata de Apoi), nici cu mult mai putin in vreun al treilea loc, cum ar fi "purgatoriul". Toate vedeniile focului care sunt vazute de oameni, sunt chipuri sau proorociri ale celor ce vor fi in vremea viitoare. Intreaga iertare a pacatelor dupa moarte vine numai din bunatatea lui Dumnezeu, care se intinde si la cei din iad, impreuna cu rugaciunile oamenilor, iar Dumnezeu nu mai asteapta de la acestia nici o "rasplata" sau "ispasire" pentru pacatele care le-au fost iertate.

Trebuie sa spunem ca in scrierile sale, Sfantul Marcu vorbeste mai ales despre starea sufletelor dupa moarte, si pomenesc foarte putin despre insiruirea intamplarilor care se petrec cu sufletul indata dupa moarte. Despre cea de a doua problema, exista o bogata literatura ortodoxa, dar despre aceasta nu s-a vorbit la Florenta.

sursa:

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sufletul-dupa-moarte/invatatura-ortodoxa-sf-marcu-efesului-despre-starea-sufletelor-a-moarte-82652.html