luni, 12 noiembrie 2012

AJUTA SI TU!


Amalia are nevoie de o baterie de 12.000 de euro | E necesară pentru dispozitivul antiepilepsie ce i-a fost implantat

Suferinţa ce a pus stăpânire pe micuţa Amalia Manole, de 5 ani, poartă un nume cu rezonanţe înfricoşătoare pentru mulţi: epilepsie generalizată idiopatică şi sindroame epileptice. Din fericire, medicina se pare că a găsit o cale de a îmblânzi cumplita boală, dacă nu chiar de a o învinge: implantul VNS, un mic dispozitiv cu baterie ce stimulează nervul vag. Doar că Amalia, deşi a avut şansa operaţiei de implantare, va avea nevoie de o baterie nouă, care costă în jur de 12.000 euro. Cu mult peste bugetul modest al părinţilor ei.
  • Sănătatea Amaliei depinde acum de posibilitatea de a procura bateria necesară aparatului ce îi ţine sub control suferinţa
În alte vremuri, oamenii s-ar fi închinat, şi-ar fi scuipat în sân şi ar fi considerat-o posedată de diavol. Dar în 2012 doctorii au alt verdict pentru răul ce “o posedă” pe Amalia Manole, din Murfatlar, Constanţa. Mai scurt şi mai clar, epilepsie. Cu crizele şi cohorta de alte manifestări ce decurg din asta. Inclusiv un retard mintal.
Medicina însă are astăzi posibilitatea de a stăpâni înfricoşătoarea boală de altădată. Este ceea ce s-a întâmplat şi în cazul micuţei Amalia, care, în august 2012, a avut şansa de a fi aleasă pentru a fi operată, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, de o echipă condusă de doi medici greci. Aceştia i-au implantat fetiţei un stimulator vagal tip VNS, adică un mic echipament ce se plasează în dreptul inimii şi care transmite impulsuri electrice de intensitate scăzută la nivelul nervului vag, stimularea acestuia contribuind la scăderea, până aproape de dispariţie, a crizelor epileptice. A fost printre primele intervenţii de acest gen făcute la noi în ţară.
Dar norocul Amaliei tinde să se risipească după doar câteva luni. Şi asta pentru că bateria acelui dispozitiv se consumă şi trebuie schimbată. Însă pentru părinţii copilei - oameni săraci, ce abia au îndesat, cu mâna tremurândă, o fotografie a fetiţei în scrisoarea în care ne cereau ajutorul - costul bateriei, de aproximativ 12.000 de euro, pare un vis prea îndepărtat. La care s-ar adăuga necesitatea unui verticalizator, ce costă cam 10.000 de lei. Dar fără bani toate eforturile făcute pentru însănătoşirea copilei se pot risipi în vânt.
 ↑ Acesta e actul medical ce confirmă boala fetiţei

Cum poţi ajuta

• Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
• Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Date de contact

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro. Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de email: ajutacopiii@libertatea.ro.

SURSA:
Mai mult: E necesară pentru dispozitivul antiepilepsie ce i-a fost implantat - Cazuri Copii | Libertatea.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu