“Fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat”
“Cat de importanta este pomenirea celor raposati in cadrul Sfintei Liturghii
se poate vedea din urmatoarea intamplare: inainte de a fi acoperite
moastele Sfantului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul
staret Alexei din pustia Goloseyevsky, din Lavra Kievului, raposat in
1916) care savarsea reinvestmantarea moastelor, fiind ostenit si atipind
acolo, langa moaste, il vazu inaintea lui pe sfant, care ii spuse: „iti
multumesc pentru cat te trudesti cu mine. Te mai rog insa ca, atunci
cand vei savarsi Sfanta Liturghie, sa-i pomenesti pe parintii mei” – si ii spuse numele lor (preotul Nikita si Maria). „Dar
cum se face ca tocmai tu, o, sfinte, imi ceri mie sa ma rog, cand tu
insuti te afli inaintea Tronului ceresc si mijlocesti oamenilor mila lui
Dumnezeu?“, intreba ieromonahul. „Da, este adevarat“, raspunse Teodosie, „dar prinoasele aduse la Sfanta Liturghie au mai multa putere decat rugaciunile mele.”
Asadar, atat
panahida, cat si rugaciunea personala facuta acasa pentru cei raposati
le sunt de mare folos acestora, ca fapte bune savarsite intru pomenirea
lor, precum si pomenile si contributiile aduse Bisericii. Dar deosebit
de binefacatoare sunt pentru ei pomenirile din timpul Sfintei Liturghii. S-au
petrecut multe aparitii ale raposatilor care confirma acest lucru.
Multi dintre cei care au murit pocaindu-se, dar nu au mai apucat sa o
vadeasca pe cand erau inca in viata, au fost izbaviti de chinuri si au
dobandit odihna. Biserica inalta mereu rugaciuni pentru cei raposati,
iar la praznicul Pogorarii Sfantului Duh, in cadrul vecerniei, are
randuite rugaciuni speciale chiar si pentru „cei din iad“.
Sfantul Grigorie cel Mare, raspunzand in Dialogurile sale la intrebarea: „Exista ceva anume care le poate fi de folos sufletelor dupa moarte?“, invata: „Sfanta
Jertfa a lui Hristos, Jertfa ce ne mantuie, aduce mari foloase
sufletelor, chiar si dupa moarte, cu conditia ca pacatele lor sa fie
dintr-acelea care se pot ierta si in viata de apoi. Din aceasta pricina, unele suflete de raposati vin si se roaga sa fie pomenite la Sfanta Liturghie… Bineinteles
ca cel mai sigur lucru este sa facem noi insine, chiar din timpul
acestei vieti, ceea ce ne-am dori sa faca altii pentru noi, dupa ce vom
muri. Mult mai usor este sa iesi de aici liber, decat sa-ti doresti
libertatea, dupa ce deja ai fost pus in lanturi. De aceea ar trebui sa
defaimam aceasta lume din toata inima, ca si cum toata slava ei s-ar fi
trecut deja, si sa ne aducem in fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului,
prin Jertfa Sfantului Sau Trup si a Preacuratului Sau Sange.
Aceasta Jertfa are singura puterea izbavirii sufletului din moartea
vesnica, pentru ca in chip mistic ne dezvaluie, fiecaruia, moartea Celui
Unul-Nascut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).
Sfantul Grigorie aduce mai multe exemple
de raposati care s-au aratat celor vii cerand sau multumind pentru
Savarsirea Sfintei Liturghii spre odihna lor; apare chiar si un caz in
care sotia unui detinut,
crezandu-l mort, se ruga preotilor ca in anumite zile sa implineasca
Sfanta Liturghie pentru el; intors din captivitate, fostul detinut i-a
povestit sotiei cum, in anumite zile, era dezlegat de lanturi – zile
care s-au vadit a fi tocmai acelea in care Sfanta Liturghie era
savarsita spre pomenirea lui (Dialog. IV, 57, 59, pp. 267, 270)
Protestantii considera, in general, ca
rugaciunile Bisericii pentru raposati sunt incompatibile cu realitatea
ca noi, oamenii, avem a ne afla mantuirea in timpul acestei vieti in
primul rand: „Daca poti fi mantuit prin Biserica si dupa moarte,
atunci ce rost mai are sa te chinui sau sa cauti credinta in timpul
vietii? Hai sa mancam, sa bem si sa ne veselim“… Sigur, nimeni
dintre cei cu o asemenea viata nu si-au dobandit mantuirea prin
rugaciunile Bisericii; evident ca un asemenea argument este destul de
superficial, daca nu chiar ipocrit. Rugaciunile Bisericii nu-i pot
izbavi pe cei care nu-si doresc mantuirea sau care nu s-au luptat defel
in timpul vietii spre dobandirea celor de sus. Intr-un anume sens, s-ar
putea spune ca rugaciunea Bisericii sau cea personala, a unui crestin,
pentru un raposat, vine ca rezultat al vietii raposatului: nimeni nu se
va ruga pentru el, daca el nu a facut nimic care sa-i indemne pe cei
ramasi in viata sa o faca dupa moartea lui.
Si Sfantul Marcu al Efesului discuta
aceasta problema a rugaciunii pentru raposati si a imbunatatirii produse
astfel asupra starii lor, citand drept exemplu rugaciunea Sfantului
Grigorie Dialogul pentru imparatul roman Traian, rugaciune inspirata de o
fapta buna pe care acest imparat pagan a savarsit-o candva.
Ce anume putem face noi pentru cei raposati
Oricare
dintre cei care vor sa-si manifeste iubirea pentru cei raposati si sa
le fie de un real folos, cel mai bine isi pot implini dorinta rugandu-se
pentru ei, mai cu seama pomenindu-i la Sfanta Liturghie, atunci cand
miridele scoase pentru vii si pentru adormiti sunt lasate sa cada in
Sangele Domnului, iar preotul se roaga: „Curateste, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sangele Tau, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai“.
Nu
putem face nimic mai bun sau mai de pret pentru raposati decat sa ne
rugam, pomenindu-i cu prinoase la Sfanta Liturghie, in vesnica nevoie
sunt ei de sprijin prin rugaciune, si mai cu seama in vremea celor
patruzeci de zile, cand sufletul o porneste pe calea spre salasurile de
veci. Trupul nu mai simte nimic atunci: nu-i mai vede pe
cei dragi adunati in jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu mai
aude cantarile de inmormantare. Dar
sufletul simte rugaciunile rostite pentru el, este multumitor celor
care le savarsesc si, duhovniceste, le este apropiat acestora.
O, rude si prieteni ai celui raposat! Faceti pentru el ceea ce-i este de trebuinta si va sta tuturor in putere! Nu
va cheltuiti banii cu impodobirea pe dinafara a sicriului si a
mormantului, ci cheltuiti-i spre ajutorarea celor aflati in nevoi, intru
pomenirea celui drag, care a raposat, cheltuiti-i cu lucrarea
Bisericii, care se poate ingriji de sufletul lui. Toti avem de
urmat aceeasi cale: si noi vom avea trebuinta, odata, sa fim pomeniti in
rugaciuni! Sa fim deci noi insine milostivi cu cel raposat.
Cand ti-a raposat cineva, da de stire cat mai repede unui preot, sa poata citi „Rugaciunea de iesire a sufletului“, care s-a randuit sa se citeasca fiecarui crestin ortodox indata dupa moarte, incearca, daca se poate, sa implinesti slujba inmormantarii intr-o biserica si mereu sa citeasca cineva „Psaltirea” la capataiul celui raposat, pana la ingropare.
Nu trebuie mare pompa in timpul
slujbei, dar negresit inmormantarea trebuie savarsita in intregime, fara
omisiuni; nu te gandi la tine sau la confortul tau, ci gandeste-te la
cel raposat, de care sa te desparti pentru totdeauna.
Cand se intampla sa fie mai multi
raposati in biserica, in acelasi timp, nu refuza daca cineva propune ca
slujba sa se savarseasca pentru toti la un loc. Caci este chiar mai bine
ca o inmormantare sa se slujeasca pentru doi sau mai multi raposati in
acelasi timp: rugaciunea tuturor celor adunati acolo va fi mult mai vie
decat daca s-ar sluji de mai multe ori, succesiv, in mare graba, cu
neatentie si cat mai pe scurt, pentru fiecare separat; pentru ca fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat.
Foarte important este sa randuiesti imediat si pomenirea la Sfanta Liturghie pentru toata durata urmatoarelor patruzeci de zile.
De obicei, in bisericile unde Sfanta Liturghie este savarsita zilnic,
toti cei care s-au inmormantat acolo sunt pomeniti vreme de patruzeci de
zile. Dar daca inmormantarea s-a savarsit intr-o biserica unde nu au
loc slujbe zilnic, rudele ar trebui sa randuiasca aceste pomeniri
oriunde se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. Bine este sa se
trimita si prinoase spre pomenire pe la manastiri, sau la Ierusalim,
unde rugaciunea este neincetata la Sfintele Locuri. Dar pomenirea
de patruzeci de zile trebuie randuit sa fie inceputa imediat dupa
moarte, cand sufletul se afla in cea mai mare nevoie de ajutor prin
rugaciune si de aceea pomenirile trebuie incepute in cel mai apropiat
loc unde se fac slujbe zilnic.
Sa
ne ingrijim de cei care au plecat in lumea de dincolo inaintea noastra,
ca sa putem face pentru ei tot ce ne sta in puteri, avand in minte ca „Fericiti sunt cei milostivi, ca aceia se vor milui”! “
(din: Parintele Serafim Rose, “Sufletul dupa moarte” – cartea integral aici, in versiunea tradusa de Doamna prof. Gratia Lungu-Constantineanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu