joi, 31 ianuarie 2013

ANTICONCEPȚIONALE RETRASE DE PE PIAȚĂ


Un tratament antiacnee, produs de laboratorul german Bayer şi utilizat pe larg ca măsură de contracepţie, va fi retras de pe piaţă în următoarele trei luni în Franţa, după ce patru persoane au murit, a anunţat miercuri Agenţia naţională pentru siguranţa medicamentelor (ANSM).
RECOMANDARE: pacienţii să nu întrerupă tratamentul imediat şi să-şi contacteze medicul.

Interdicţia vizează pilulele "Diane 35", ca urmare a unei "proceduri de suspendare a autorizaţiei de punere pe piaţă", a precizat profesorul Dominique Maraninchi, directorul general al ANSM, organism de control al medicamentelor care aparţine de Ministerul Sănătăţii.
"Toate loturile vor fi retrase de pe piaţă", a adăugat el, invitând pacienţii să nu întrerupă tratamentul imediat şi să-şi contacteze medicul.
Aceste noi avertizări intervin după acuzaţiile potrivit cărora pilulele de a treia şi a patra generaţie produse de laboratorul Bayer cresc riscurile de formare a unor cheaguri de sânge.
RECOMANDARE psihologie3:

Renunță la anticoncepționale deoarece ele nu previn sarcina.
Aflați cum acționează anticoncepționalele în următorul link:

marți, 29 ianuarie 2013

CAND NU PRIMIM CELE DORITE


CRESTIN-ORTODOX.RO
Suntem indemnati de Dumnezeu sa cerem de la El si sa dorim din toata inima cele de care socotim ca avem nevoie, atunci cand ne spune: "Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide. Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra? Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe? Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?" (Matei 7, 7-11).
Unele dorinte ne sunt implinite de Dumnezeu indata, altele mai greu, iar altele niciodata. Referitor la implinirea si neimplinirea dorintelor noastre, Origen socoteste ca Dumnezeu spune astfel: "Pe unul, care se va ruga staruitor, il voi asculta, mai ales pentru ca Ma va ruga. Pe altul, in schimb, nu il voi asculta, fie pentru ca nu-i vrednic sa fie ascultat, fie pentru ca se roaga pentru ceva ce nu ii este de folos, fie pentru ca acel lucru nu este potrivit Mie sa-l implinesc. Astfel, dupa cum se va ruga fiecare, Ma voi milostivi si Eu de el... sau nu!"
Cand nu primim cele dorite
Sa nu ne intristam, atunci cand un anumit lucru nu se intampla precum dorim, caci nu sta in puterea noastra a cunoaste si a intelege purtarea de grija a lui Dumnezeu. Se cuvine sa lasam toate dorintele noastre in seama Domnului, avand rabdare, smerenie si incredere in iubirea Sa fata de noi.
Pentru a nu cadea prada deznadejdii sau chiar necredintei, sa nu dorim ca toate lucrurile sa fie implinite precum dorim noi, de catre Dumnezeu sau de cei din jurul nostru. Desi asa par a fi, sa fim convinsi ca dorintele noastre nu sunt toate bune si de folos, precum spune Sfantul Dimitrie al Rostovului, zicand: "E cu neputinta ca toate sa se savarseasca dupa gandul tau si dupa cum tu voiesti, caci nu toate dorintele tale sunt bune si nu toata implinirea lor este cu folos."
Daca se implineste ceea ce dorim, sa multumim lui Dumnezeu, iar daca se intampla tocmai invers, sa nu ne mahnim, binestiind ca numai Dumnezeu le cunoaste cu adevarat pe cele care ne sunt de folos, iar toata lipsa este de scurta durata in aceasta lume.
In liniste si in rabdare, sa ne rugam lui Dumnezeu, atat pentru noi, cat si pentru cei din jurul nostru, lasand toate in voia Lui cea sfanta. Cea mai sigura metoda de a cunoaste voia lui Dumnezeu pentru noi este rugaciunea staruitoare si asteptarea cu rabdare, chiar vreme indelungata.
De multe ori, pretentia de a ne fi indeplinita grabnic o anumita dorinta nu este un lucru intelept. Cand Dumnezeu impiedica sau amana implinirea dorintei noastre, El face acest lucru doar pentru folosul nostru. Daca s-ar implini toate, imediat, dupa dorinta noastra, niciodata nu am ajunge sa ne cunoastem slabiciunea si neputinta. Pentru aceasta, indiferent de ce se intampla, se cade sa le primim pe toate cu multumire si cu smerenie.
Sfantul Dimitrie al Rostovului spune: "Dumnezeu, ca un adevarat Tamaduitor, spre a vindeca sufletul nostru, adeseori randuieste lucrurile si le implineste impotriva dorintelor noastre, cufundandu-ne astfel in mahnire, pentru ca noi sa cautam mangaierea cea nemuritoare si vesnica intru El."
Printr-o intristare vremelnica, Domnul ne pregateste mai bine pentru o mangaiere vesnica. Astfel, cu cat vom arata lui Dumnezeu mai multa liniste, rabdare si multumire, atunci cand nu sunt implinite cele pe care le dorim, cu atat mai multa va fi mangaierea pe care El ne-o va darui mai apoi. "Doamne, cand s-au inmultit durerile mele, in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu" (Psalm 93, 19).
Nici o dorinta neimplinita sa nu ne intristeze, cunoscand iubirea Celui care atat de mult ne iubeste, incat nu ingaduie sa vina asupra noastra vreo intristare nemasurata mai intai de El. Pentru aceasta, se cuvine sa primim cu multumire si cu smerenie neimplinirea unor dorinte, caci, prin acest leac binecuvantat, Dumnezeu curateste si inalta si mai mult sufletul nostru.
Cand nu primim cele dorinte, sa multumim lui Dumnezeu, ca, lasand la o parte dorintele, sa Il pastram pe Dumnezeu. Nu am avea nici un folos daca ni s-ar implini indata toate dorintele, ramanand departe de Dumnezeu, precum spune Sfantul Dimitrie al Rostovului: "Ce dobandesti de ti s-ar implini toate dorintele tale, iar tu insuti ai ramane cu totul instrainat de harul lui Dumnezeu?" Astfel, se cuvine ca prima noastra dorinta sa fie a dobandi si a pastra pana la moarte harul Sau sfintitor, pentru a nu ramane vesnic departe de Dumnezeu.
Teodor Danalache
sursa:

duminică, 27 ianuarie 2013

PĂCATUL NERESPECTĂRII ZILELOR DE ODIHNĂ


Cunoastem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le-a dat oamemilor între alte porunci si pe aceea a muncii si a odihnei, după cuvântul care spune: „Lucrează sase zile..., iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeul tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Iesire 20, 9-10). Asadar le-a spus să lucreze sase zile si în a saptea să se odihnească. Cu atât mai mult, în crestinism există aceste zile de odihnă: Duminica si Sărbătorile însemnate cu Cruce rosie din calendar. Când se respectă aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic si mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, altii îsi fac casă, alte gospodine îsi fac curătenie, îsi spală etc. Aceste păcate, o dată făcute, iarăsi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, bătăi, despărtiri etc., fară ca oamenii respectivi să-si dea seama de ce si de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât si peste copiii lor. Duminica si în Sărbătorile cu Cruce Rosie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bărbatii nu au voie să lucreze la câmp sau altceva. În acele zile trebuie să mergem la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie, să ne odihnim, să citim cărti duhovnicesti, să ne rugăm etc.
sursa:

luni, 21 ianuarie 2013

DE CE A FACUT CANCER LA 28 DE ANI...


Sarah Robinson mai are câteva luni de trăit. Are numai 31 de ani, iubitul ei o iubeşte enorm, a rămas însărcinată, dar trebuie să renunţe la tot pentru că zilele ei sunt numărate.
Povestea britanicei de 31 de ani a început acum trei ani, când a simţit un nodul la sân. A mers la medic şi a aflat stupefiată că are cancer. S-a operat, a făcut chimioterapie patru luni şi credea că a scăpat. Anul trecut i-a apărut alt nodul, sub braţ. A descoperit că are cancer din nou.
Sarah nu înţelegea ce se întâmplă. De ce a făcut cancer, de ce acesta s-a întors?! Doar era sănătoasă tun - nu simţea că ar fi avut vreo problemă -, mergea la sală de patru ori, ce făcea greşit? Tânăra face parte din oamenii sociabili, cu chef de viaţă care îşi petrec timpul liber cu prietenii prin baruri sau cluburi. Tocmai de la asta i se trăgea boala.
Femeia a aflat că alcoolul în exces poate să ducă la apariţia cancerului de sân, deoarece duce la creşterea estrogenului care favorizează dezvoltarea celulelor canceroase.
Habar nu avea că pofta de viaţă avea să o ducă în mormânt. "Am început să beau la 14 ani. Iniţial, acasă la prietenele mele, iar mai apoi în club. De cel puţin patru ori pe săptămână mergeam să mă distrez şi luam câteva cocteiluri şi multe, multe shot-uri de votcă. Îmi plăcea să mă ameţesc, să fiu euforică. Dacă nu ieşeam în oraş, beam acasă. Aproape în fiecare seară petrecută cu iubitul meu, în faţa televizorului, dădeam pe gât câte o sticlă de vin", povesteşte Sarah, care în urmă cu câteva luni a aflat că are din nou cancer, de data aceasta la măduva oaselor, la plămâni... Practic, medicii i-au spus că mai are numai câteva luni de trăit.
Şi durerea e şi mai mare, deoarece Sarah rămăsese însărcinată şi i s-a spus să facă avort, deoarece nu mai are de trăit nouă luni, cât să ducă sarcina la termen. În plus, dacă ar fi avut în pântece un copil, nu ar mai fi putut urma tratamentul care să îi prelungească, fie şi cu câteva luni, viaţa.


Mai mult: "Mă simţeam bine, făceam sport şi acum sunt pe moarte!" De ce a făcut CANCER LA 28 DE ANI - Stiri externe | Libertatea.ro 


sursa

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/sarah-robinson-cancer-san-bautura-431404.html

duminică, 20 ianuarie 2013

O PATIMĂ UCIGĂTOARE - FUMATUL



O PATIMA UCIGATOARE:
F U M A T U L

Multe sunt chipurile desarte si înselatoare, nenumarati idolii înaintea carora îsi pleaca genunchii oamenii din ziua de astazi. Dar este unul cumplit de rau si periculos. Este zeitatea cea mai noua inventata de lume. Este patima fumatului.
Am simtit ca avem datoria sa va vorbim si despre acest viciu. Dupa cum am combatut necuratia, mândria, betia, lacomia de avutii si alte patimi si pacate, trebuie sa va înfatisam si patima fumatului, ca sa vedeti rautatea ei, vatamarile pe care le aduce sufletului si trupului omului.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât viciul de care va vorbim acum stapâneste o multime de credinciosi ai Bisericii. Fumeaza copiii de scoala, tineretul, fumeaza barbati în floarea vârstei si mosnegi, fumeaza femei si batrâne în preajma mortii. Iar ceea ce este si mai trist este faptul ca si o seama din cei zisi "credinciosi", dintre crestinii care cerceteaza Sf. Biserica, care obisnuiesc a se împartasi cu Trupul si Sângele Domnului, sunt fumatori pasionati.
Nu putem trece sub tacere aceasta deprindere nenorocita; de aceea va vom învata, ca sa va putem ridica la desavârsirea spre care ne cheama Domnul Hristos.
Fratilor,
Când primii europeni au debarcat în America Centrala, au observat ca locuitorii unei insule-numita Tabago, cultivau o plata cu foi late si flori albe. Ei foloseau acea planta pentru a extrage din ea o otrava în care îsi înmuiau vârfurile sagetilor ca sa fie mortale animalelor sau dusmanilor atinsi. O întrebuintau apoi ca leac împotriva unor boli. Printre alte obiceiuri, europenii au observat ca bastinasii puneau în pipe frunzele uscate ale plantei si fumau.
În 1496, semintele plantei au fost aduse în Spania, unde a început a fi cultivata ca planta decorativa. Din Spania, planta americana s-a raspândit în Portugalia. De aici, în 1560, Jean Nicot, ambasadorul Frantei la Lisabona, a trimis reginei Frantei, care suferea de dureri de cap, foi de tutun, ca sa le usuce, sa le faca praf si sa-l miroasa pentru a scapa de migrene.
Regina a primit cu bucurie darul si a început sa miroasa praful de "tabac" cu nadejdea ca se va lecui. Dupa regina, nobilii de la curte au început si ei sa miroasa praful si îndata moda s-a raspândit în întreg Parisul. Curând, frunzele americane au început nu numai a fi mirosite, ci si fumate, iar obiceiul de a fuma s-a raspândit în toata lumea.
În veacul al XVII-lea tutunul a început a fi prelucrat în industrie, aparând apoi si fabrici de tigari. Treptat, obiceiul de a fuma tutun, s-a întins pretutindeni. La toate popoarele civilizate exista o industrie a tutunului, monopoluri de stat, iar deprinderea fumatului a cuprins toate paturile societatii.
Aceasta este, pe scurt, istoria fumatului. Retineti, deci, ca obiceiul fumatului este o moda noua; Europa nu l-a cunoscut pâna în veacul al XVI-lea dupa Hristos si de atunci s-a raspândit îngrijorator, fapt care da de gândit oamenilor cu raspundere. Socotind vatamarile pe care le aduce fumatul, oamenii de stiinta au dat semnalul de alarma ca viciul acesta este un izvor de boli pentru cei cuprinsi de el, o plaga pentru societate.
Cum se naste patima fumatului? Foarte ciudat!
Orice patima din sufletul omenesc se naste prin abuzul sau folosirea peste masura a unui bun. Lacomia este abuzul de mâncare, betia abuzul de bautura, mândria este folosirea nedreapta a instinctului iubirii de sine. Asadar, un lucru bun ajunge patima prin reaua lui pretuire si folosire.
Nimic din aceasta la patima fumatului. Aici, începutul e rau, iar continuarea -dezastruoasa...
sursa:

vineri, 18 ianuarie 2013

DEZAMĂGIREA


Dezamagirea este acea stare in care cunoastem un lucru asa cum este el de fapt, dezgolit de toate calitatile lui inchipuite. Realismul duhovnicesc prin care suntem datori (si ne dorim) sa privim viata si lucrurile din jurul nostru se poate folosi de fiecare dezamagire ca de o usa deschisa spre viata cea noua, autentica si lipsita de orice inselare.
Chiar si definitia din dictionar ne indeamna sa ne bucuram de fiecare dezamagire, ca de o noua trezire la realitate. Amagirea este definita ca: ispitire, ademenire, atragere prin promisiuni mincinoase, inselaciune, viclenie, minciuna, parere inselatoare si iluzie. Dezamagirea este definita ca: pierdere a iluziilor, scoatere din amagire si revenire la adevar.
Sa cautam dezamagirea !
Dezamagirea ne cuprinde intotdeauna in urma unor asteptari ce raman nesatisfacute, chiar daca acestea sunt adesea neintemeiate sau inchipuite. Astfel lucreaza pacatul, care intotdeauna promite mai mult decat poate oferi. Mai inainte de a savarsi un pacat, ne inchipuim cum va fi starea de dupa aceea, pe care diavolul ne face sa o credem de dorit din toata inima, pentru ca mai apoi, dupa savarsirea pacatului, sa fim dezamagiti de inca o "promisiune" mincinoasa.
Parintele Rafail Noica, intr-o conferinta duhovniceasca, a spus: "Dezamagirea este rezultatul pacatelor noastre. Dez-amagire... interesant cuvant, si de luat in serios! Cand suntem dezamagiti, sa ne uitam unde eram amagiti, iar atunci, durerea dezamagirii va putea deveni un moment al mantuirii noastre, sa nu mai fim amagiti. Deci o putinta de a ne lumina. (...) Destinul adevarat al omului este ceea ce toata traditia filocalica, traditia bisericeasca de la Apostoli - ba chiar de la Adam! - numeste indumnezeirea."
Fiecare pacat, care este amagitor prin excelenta, are in spate cate o dezamagire. Putem ca, in loc sa ne "bucuram" de oferta pacatului si sa ne intristam de dezamagirea care urmeaza lui, sa ne intristam (pocaim) de pacatul savarsit si sa ne bucuram de dezamagirea de apoi, care ne poate pazi de a mai repeta pacatul. Sa luam aminte! Orice alt lucru vom cauta, in afara indumnezeirii, vom fi dezamagiti de promisiunea pacatului.
Cand suntem dezamagiti, deci, sa ne bucuram ca am fost izbaviti de amagirea in care ne aflam pana in acel moment. Mai mult, dupa fiecare dezamagire avem sansa de a nu ne mai increde in persoana sau lucrul care ne-a amagit. Astfel, dezamagirea se arata a fi de folos tuturor celor care o traiesc, in pofida gustului amar pe care il poate aduce cu sine trezirea la realitate.
Cand suntem dezamagiti de noi insine, ajungem sa ne vedem asa cum suntem de fapt, goliti de mandria si de inselarea care ne intuneca pana atunci vederea. Acesta este momentul ideal in care, scapati de amagire, ne putem incredinta lui Hristos la modul absolut. Abia atunci, Dumnezeu ne va lumina si mai mult, sa vedem si sa simtim pacatele noastre, pentru a ne darui harul Sau cel tamaduitor si sfintitor.
Un om care nu a trait suferinta si dezamagirea, in urma unei increderi inselate, nu va sti sa iubeasca niciodata asa cum o va face cineva care a cunoscut suferinta si dezamagirea. Dezamagiti de diavol si de promisiunile lui mincinoase, ajungem sa-L iubim si mai mult pe Dumnezeu, care "atat a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (spre moarte), ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). Astfel se explica iubirea nebuna fata de Dumnezeu a sfintilor si a sfintelor care mai inainte au trait in amagire, slujind pacatului, adica diavolului celui mincinos.
Pe cel care ne dezamageste, sa il vedem ca pe un adevarat prieten, caci, in mod inconstient, ne vrea binele, nelasandu-ne in intunericul inselarii si al necunostintei. Cand suntem dezamagiti, sa alergam la Cel care nu poate amagi niciodata pe cei pe care Il iubeste. Drept urmare, dezamagirea este o usa spre mantuire, cat timp ne raportam cu maturitate sufleteasca la realitatea pusa inainte.
Teodor Danalache
sursa:

joi, 17 ianuarie 2013

MÂNIA


Mânia este pacatul de moarte din care se nasc: nebunia, blasfemia, cruzimea, tulburarea, spaima trupului, ocara, iritarea, prostia, schimbarea trupului, uciderea si multe altele, care toate sunt copiii mâniei si iritatiei. Toate pe care le fac oamenii stapâniti de mânie sunt oarbe, fara de minte, pacate. De aceea, zice Sf. loan Gura de Aur, trebuie sa ne pazim de mânie si sa vorbim cu cuviinta; si nu numai a nu ne mânia, ci nici a nu striga, caci racnirea este materie a mâniei. Sa taiem aripile mâniei, ca nu cumva rautatea sa creasca iarasi; caci arzatoare este patima mâniei; arzator si teribil jefuieste sufletele noastre. De aceea trebuie ca totdeauna sa-i astupam iesirea ei. Foc teribil este mânia si pe toate le mistuie. Betie este mânia si mai teribila decât betia, mai mizerabila decât diavolul. Dar, daca ne pazim sa nu ridicam glasul, am gasit calea cea mai buna a filosofiei. Dar omul rabdator pe toate acestea le sufera si le biruie, pentru ca din rabdare se naste nerautatea si resemnarea prin care toate se biruiesc si se risipesc. 
 SURSA:

duminică, 13 ianuarie 2013

TRÂNDĂVIA


Trândavia este pacatul de moarte caruia îi urmeaza: deznadejdea, lenea, nepasarea, neglijenta, impietatea, necredinta, slabanogirea, osândirea altuia, amânarea s.a., care sunt copiii trândaviei. Cel stapânit de trândavie uraste cele prezente si doreste pe cele ce nu sunt de fata" (Sf. Ioan Damaschin). "Multa nepasare si trândavie este mai vatamatoare decât toata lucrarea diavoleasca, si diavolul care îi stapâneste, prin trândavie îi stapâneste. Pe când cel râvnitor si veghetor cu sufletul, de toate acestea este scapat si le biruieste cu totul, caci cel veghetor are aparatori rugaciunea, evlavia, pocainta, caldura, studiul, cinstea, frica de Dumnezeu, spovedania, cugetarea la Sfintele Scripturi, prin care gaseste viata vesnica". 
 sursa:

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

LĂCOMIA PÂNTECELUI


Lacomia este pacatul de moarte din care se naste: risipa, ilegalitatea, juramântul mincinos, betia, furtul, senzualitatea, rapirea, 1ingusirea, nerusinarea, nesaturarea. Toate aeestea sunt progeniturile si rodul lacomiei pântecelui. "Grija de pântece este radacina tuturor relelor. "Cel ce-si îngrijeste stomacul si lupta sa biruiasca duhul curviei este asemenea celui ce voieste sa stinga focul cu gaz. Când pântecele este strâmtorat, se smereste inima; dar când acesta este îngrijit, gândul se fudu1este". (Sf. loan Scärarul) "Cine se îndestuleaza cu mâncarea se aseamana cu animalele si cu fiarele: cu tigrul, cu leul, cu ursul si cu porcii, si nu cu oamenii". (Sf. Joan Hrisostom) "Nu murdaria este rea, ci lacomia pântecelui. Caci multa mâncare si deasa mâncare este cauza desfrânarii". (Maxim Marturisitorul) "Însa mare bun este postul. Acesta nimiceste ranile pacatului, poto1este aprinderea patimilor trupesti si le îmblânzeste, este salasu1 bunatatii, odraslire a rodului bucuriei" (Sf. S. Metafrast). Iar cel ce posteste pe toate acestea le biruieste si le dispretuieste, pentru ca postul este însotit de înfrânare, de nevointa, de curatie si de rugaciune. 
 sursa:

joi, 10 ianuarie 2013

DESFRÂNAREA


Desfrânarea este pacat de moarte, oprit si de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Din acest pacat se nasc: sodomia, onania, coruptia, amestecarea sângelui, silnicia, bestialitatea, adulterul, nefrica de Dumnezeu s.a. Toate acestea sunt copiii si roadele desfrânarii. "Prin patru lucruri, zice un parinte, se trezeste patima desfrânarii si curvia: din mâncare si bautura peste masura; din somn mult; din nelucrare, joaca si multa vorbire si din împodobirea hainelor". Iar Marele Vasile zice: "Cel stapânit de diavolul desfrânarii nu are numai acest pacat, ci adauga si altul. Adica, vorbeste nerusinat, se imbata si ispiteste si pe altii. Iar cel ce are curatie, pe toate acestea le biruieste, le calca în picioare si de nimic nu este vatamat, caci înfrânarea pazeste pe om feciorelnic, curat, nestricat, asemenea îngerilor lui Dumnezeu si aduce lui Dumnezeu jertfa vrednica, totdeauna, în tot timpul si locul.
sursa:

IUBIREA DE ARGINT


Iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvântul Sf. Apostol Pavel, caci dintr-însa se nasc: marturia mincinoasa, 1acomia, minciuna, nemilostivirea, vic1esugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, camataria, închinarea la idoli. Toate acestea sunt roadele si copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea iraţionala de bani, este patima înfricosata, nedreapta, faradelege şi nesăturata. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toti; are totul si nu are nimic. Niciodata nu se ridica satul de la masa, iar daca este invitat Ia altcineva manânca precum porcul. Niciodata nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe Iânga ceea ce are doreste, daca ar fi cu putinta, sa gramadeasca toti banii din lume. Iubitorul de argint si lacomii sint cei mai mari, mai înfricosati, rnai vatamatori materialisti si dusmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamana cu animalul care transporta aur, dar se hraneste cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugeta Ia aur si numai pe acesta îl vede înaintea ochilor si-si aduce aminte numai de el". Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calca în picioare si de nici una nu este vatamat; caci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurator, iubitor de oameni, bucuros, compatimitor; il face prieten al lui Durnnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor. 
sursa:

marți, 8 ianuarie 2013

INVIDIA


Invidia este pacat de moarte si dintr-însa ies zece ramuri, adica: complotul, mânia, dusmania, cearta, nemu1tumirea, lua- rea în rîs, bucuria de raul altuia, ura, tinerea de minte a raului, uciderea. lnvidia este patima unui suflet inrautatit, chinuit de bunul mers si faptele bune ale aproapelui. Invidiosul, ca si tuberculosul, este mâncat pe dinlauntru si este mistuit de patima. Invidiosul uraste pe cel ce îl întrce cu situatia, cu bogatia, cu cinstea. Invidiosul pofteste necontenit bunurile aproapelui sau, uraste pe cei frumosi si buni. Este prietenul si ajutorul satanei. Invidiosul se hraneste cu nenorocirea aproapelui sau. "Nu este patima mai otravitoare ca invidia", zice Marele Vasile. Asa cum rugina manânca fierul, asa si invidia macina sufletul celui ce o are". (Acelasi) "Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta: pe de o parte, izgoneste tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are". (Sf. Grigorie Teologul) Dar cel ce are adevarata dragoste de Dumnezeu si de aproapele, pe toate acestea le biruieste si le nesocoteste si de nici una nu este ranit; pentru ca "dragostea îndelung rabda, este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda; dragostea nu cade niciodata", dupa Sf. Apostol Pavel. (I Cor. 13. 4) 
sursa:

MANDRIA


Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta. 
sursa:

duminică, 6 ianuarie 2013

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL


In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan. Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. 

Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?

Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezatorul a saltat in pantecele maicii sale, in momentul in care Elisabeta se intalneste cu Fecioara Maria atunci cand aceasta Il purta in pantece pe Domnul. Desi a saltat in pantece, Ioan afirma ca "nu-L stia pe Domnul” (Ioan 1, 31). Aceasta marturisire a lui Ioan este adevarata, caci el nu putea cunoaste din proprie experienta ca Cel purtat in pantecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae, comentand acest episod, spune ca Ioan "a simtit venind din Acela o lumina, sau de la Duhul Sfant din El, care l-a facut sa salte de bucurie. Sunt cunostinte care apar in noi in chip tainic, fara niciun efort al nostru de a le castiga”.

Raspunsul la intrebarea "Cum ajunge sa-L cunoasca Sfantul Ioan Botezatorul pe Hristos?", il gasim la Evanghelistul Ioan (In 1, 34), care reda marturia Botezatorului: "Cel ce m-a trimis pe mine sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duhul Sfant. Si am vazut si marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu" (In 1, 33-34). Parintele Dumitru Staniloae, talcuieste acest eveniment astfel: "Dumnezeu il poate face pe om sa auda in forma omeneasca ceea ce vrea El sa-i spuna, si sa vada in forma in care vad ochii omenesti vointa Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El. Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind. Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".

Misiunea Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Ioan Botezatorul model al smereniei

In conditiile in care, omul cazut in pacat nu mai doreste sa se afirme decat pe sine, se vrea atotputernic si suveran peste tot si toate, Sfantul Ioan Botezatorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: "Nu sunt vrednic, ca plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei” (In 1, 27). Desi afirma de doua ori: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii”, iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El", marturiseste: "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca." Pare nefiresc ca un om sa doreasca sa se micsoreze, cu scopul ca aproapele sau sa sporeasca. Firesc ii este omului cazut din har, sa doreasca a creste si a se imbogati pe seama si in dauna celorlalti. Semenii trebuie sa existe pentru un om cazut in pacat, doar sa-l admire si sa-i slujeasca.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar spre a birui mandria. Trebuie sa retinem ca avem capacitatea de a iesi din noi si a ne jertfi pentru aproapele nostru.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Boteazatorul

Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica. 

Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.

Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, semnifica chemarea evreilor si a paganilor la Hristos. 

Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.

Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.

Moartea Sfantului Ioan Botezatorul

Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

Adrian Cocosila


sursa:

BOBOTEAZA - BOTEZUL DOMNULUI


Pe data de 6 ianuarie, crestinii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Aceasta sarbatoare reprezinta botezul in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catreSfantul Ioan Botezatorul. In ajunul si in ziua de Boboteaza, in toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfant, la rugaciunile arhiereilor si preotilor se sfinteste aghiasma cea mare. 
 
Boboteaza - Epifania
La 30 de ani, la plinatatea varstei barbatului desavarsit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezatorul invata si boteza cu botezul pocaintei; iar despre Iisus le spunea: "Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L stiti" (Ioan 1, 26). "Nici eu nu-L stiam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 33-34). Cand a aparut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul SfantIl recunoaste si-L arata multimilor, zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Aceasta marturie era foarte necesara israelitenilor, care asteptau pe Mesia cel profetit cu multe veacuri inainte. Hristos ii cere lui Ioan sa-L boteze, iar acesta, dupa o impotrivire de adanca smerenie, primeste sa-L boteze, dupa randuiala lui. Dupa botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat in chip de porumbel si a stat peste Iisus, iar Tatal a marturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are si un alt scop: Epifania - aratareaSfintei Treimi - moment in care El avea sa fie descoperit lui Ioan si, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia.
 
Boboteaza - Botezul lui Ioan si Botezul Bisericii
Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. Botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care ii facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor. Acest botez nu era o taina, ci un ritual, pentru ca nu ierta pacatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune insusi sfantul Ioan cand zice : "Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Dar Duhul Sfant nu fu­sese inca dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos insusi, de sus, de la Tatal (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind in lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau sa se imbrace mai intai ei insisi cu toata puterea Du­hului, cum s-a si intamplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei sa boteze cu apa si cu Duh Sfant, cum au si facut incepand dupa Pogorare cand s-au botezat adaugandu-se apostolilor "ca la trei mii de suflete" (Fapte, 2, 41).
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mantuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curatire de pacate,   fiind   Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arata importanta si lucrarea botezului pe care il va institui si a implini Legea, ca sa se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel in Treime inchinat, in numele Caruia sa ne botezam si noi.Taina botezului a fost instituita de Hristos insusi indata dupa in­vierea Sa din morti, odata cu trimiterea apostolilor la propovaduirea Evangheliei catre neamuri:  "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le  in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate Eu v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afunda in Iordan si Duhul pogoara peste ape. A tre­buit sa se scufunde Fiul in firea omeneasca si prin ea in apa, pen­tru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne inaltam spre viata Sa dumnezeiasca in Duhul Lui cel Sfant. In Cuvan­tul intrupat, apa si Duhul se unesc din nou.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Romano Lachedemonul.
Maine, 7 ianuarie, facem pomenirea Soborului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul.
sursa: