SFANTUL ANDREI - APOSTOLUL ROMANILOR

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume -  Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei sprePestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

Asculta colindul Sfantului Apostol Andrei

sursa:

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-apostol-andrei/sfantul-andrei-apostolul-lupilor-70414.html

CUM SA NE RUGAM

CRESTIN-ORTODOX.RO

Fiecare om cere de la Dumnezeu anumite lucruri, potrivit grijilor lui. Este dureros ca de multe ori, omul vine si ii cere lui Dumnezeu implinirea unor nevoi, fara a avea credinta ca Dumnezeu stie de ce avem nevoie. Si astfel, putini sunt cei care se roaga in acest mod: "Doamne da-ne ce cunosti Tu ca ne este de folos".

Nu de putine ori, cerem anumite lucruri si nu primim implinirea lor. Daca ne intrebam de ce, raspunsul este simplu: nu ne erau de folos.

Sunt multi care spun ca nu stiu sa se roage. Cei care sunt intr-o astfel de situatie, trebuie sa stie ca uneori lui Dumnezeu ii este de ajuns si un singur gand. Dumnezeu nu are nevoie de alcatuiri pretentioase. El cere de la noi ca rugaciunea sa vina din inima si cu credinta ca El poate sa implineasca cererile noastre.

Se povesteste ca undeva pe ocean, dintr-un vapor care s-a scufundat, au scapat trei tineri. Acestia au ajuns pe o insula pustie din apropiere. Nu stiau sa se roage. Cunosteau doar ca Dumnezeu e unul in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Simtind nevoia sa se roage, si-au alcatuit aceasta rugaciune: "Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi". Au trait cu aceasta rugaciune pana la varsta de 80 de ani, cand a ajuns pe acolo un vapor in care se afla si un preot. Cand preotul i-a intrebat cum s-au rugat in acest timp, ei au marturisit: "Nu am stiut cum sa ne rugam si am spus doar atat: Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi". Preotul le-a spus: "nu e prea bine, trebuia sa spuneti Tatal nostru". Si i-a invatat rugaciunea Tatal nostru. Dupa un timp, cei de pe vapor au vazut trei lumini care veneau pe mare, spre ei. Au oprit vaporul si au vazut ca erau cei trei batrani. Intrebati ce vor, ei au raspuns: "Am uitat rugaciunea pe care ne-a poruncit parintele sa o rostim si ne vom pierde mantuirea". Atunci preotul, intelegand ca cei trei erau sfinti, pentru ca altfel nu ar fi mers pe apa, le-a spus: "Mergeti inapoi si spuneti vechea voastra rugaciune, asa cum o stiti. Spuneti-o cu aceeasi inima buna, cu aceeasi daruire lui Dumnezeu si rugati-va si pentru noi".

Ce trebuie sa retinem din aceasta parabola, este ca lui Dumnezeu nu trebuie sa-i spunem minciuni. Insa, noi de multe ori asta facem, caci spunem: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”. Cand in realitate ii spunem: "Si nu ne iarta noua, precum nici noi nu am iertat pe cei care ne-au gresit noua".

Fie ca dobandim cele cerute, fie ca nu, suntem datori sa multumim lui Dumnezeu. Caci a nu dobandi ceea ce cerem, nu e mai prejos decat a dobandi, fiindca noi nu cunoastem asemeni lui Dumnezeu, ce ne foloseste si ce nu.

Iar ca sa nu cadem in deznadejde, vazand ca cerem si nu primim implinirea lor, e de ajuns sa luam aminte la Sfantul Pavel care s-a rugat nu o data, ci de mai multe ori, sa fie izbavit de anumite ispite, caci spune: "De trei ori am rugat pe Domnul“ (I Corinteni 12, 8), iar cuvintele "de trei ori" inseamna de multe ori, dar n-a dobandit cererea. Cu toatea acestea Pavel nu l-a parasit pe Dumnezeu, desi Acesta l-a lasat sa petreaca in cele ce-l suparau. Dar traind dupa voia lui Dumnezeu, s-a invrednicit de acest raspuns: "Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune". Iar Pavel, invatand ca aceste sunt placute lui Dumnezeu, a zis: "Deci foarte bucuros ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele. Si nu numai ca nu mai cer sa ma izbavesc de ele, ci mai ales cu multa bucurie ma voi lauda cu ele".

Adrian Cocosila

SURSA

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cum-ne-rugam-98702.html

AJUTA SI TU!

Amalia are nevoie de o baterie de 12.000 de euro | E necesară pentru dispozitivul antiepilepsie ce i-a fost implantat

Share on Facebook

84Retweet

Suferinţa ce a pus stăpânire pe micuţa Amalia Manole, de 5 ani, poartă un nume cu rezonanţe înfricoşătoare pentru mulţi: epilepsie generalizată idiopatică şi sindroame epileptice. Din fericire, medicina se pare că a găsit o cale de a îmblânzi cumplita boală, dacă nu chiar de a o învinge: implantul VNS, un mic dispozitiv cu baterie ce stimulează nervul vag. Doar că Amalia, deşi a avut şansa operaţiei de implantare, va avea nevoie de o baterie nouă, care costă în jur de 12.000 euro. Cu mult peste bugetul modest al părinţilor ei.

• 

În alte vremuri, oamenii s-ar fi închinat, şi-ar fi scuipat în sân şi ar fi considerat-o posedată de diavol. Dar în 2012 doctorii au alt verdict pentru răul ce “o posedă” pe Amalia Manole, din Murfatlar, Constanţa. Mai scurt şi mai clar, epilepsie. Cu crizele şi cohorta de alte manifestări ce decurg din asta. Inclusiv un retard mintal.

Medicina însă are astăzi posibilitatea de a stăpâni înfricoşătoarea boală de altădată. Este ceea ce s-a întâmplat şi în cazul micuţei Amalia, care, în august 2012, a avut şansa de a fi aleasă pentru a fi operată, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, de o echipă condusă de doi medici greci. Aceştia i-au implantat fetiţei un stimulator vagal tip VNS, adică un mic echipament ce se plasează în dreptul inimii şi care transmite impulsuri electrice de intensitate scăzută la nivelul nervului vag, stimularea acestuia contribuind la scăderea, până aproape de dispariţie, a crizelor epileptice. A fost printre primele intervenţii de acest gen făcute la noi în ţară.

Dar norocul Amaliei tinde să se risipească după doar câteva luni. Şi asta pentru că bateria acelui dispozitiv se consumă şi trebuie schimbată. Însă pentru părinţii copilei - oameni săraci, ce abia au îndesat, cu mâna tremurândă, o fotografie a fetiţei în scrisoarea în care ne cereau ajutorul - costul bateriei, de aproximativ 12.000 de euro, pare un vis prea îndepărtat. La care s-ar adăuga necesitatea unui verticalizator, ce costă cam 10.000 de lei. Dar fără bani toate eforturile făcute pentru însănătoşirea copilei se pot risipi în vânt.

 ↑ Acesta e actul medical ce confirmă boala fetiţei

Cum poţi ajuta

• Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote

• Poţi dona bani, pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Date de contact

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro. Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de email: ajutacopiii@libertatea.ro.

SURSA:
Mai mult: E necesară pentru dispozitivul antiepilepsie ce i-a fost implantat - Cazuri Copii | Libertatea.ro 

FRUMUSETEA

Cu totii admiram frumusetea atunci cand ne intalnim cu ea pe ulita, fie ca surade din spatele unui chip de om, fie ca se adaposteste in oricare din vietuitoarele pamantului, dar si atunci cand transpare din arhitectura unei cladiri sau cand este evocata de un peisaj natural sau dintr-o opera de arta.

Frumusetea pura este un atribut divin si ea a fost si este impartasita creaturilor prin insasi actul creatiei. Ea este o pecete, o urma dar si o haina vazuta a Celui Nevazut care este izvorul intelepciunii, al luminii, al vietii, dar si al frumusetii.

Admirand frumusetea creaturala, contemplam de fapt, pe Creator.

Dumnezeu le-a creat pe toate si "bune foarte" si frumoase. Acesta este un aspect de obiectivitate al frumusetii ca stare nestricacioasa a lumii inainte de caderea omului inpacat.

Dupa cadere, stricaciunea a patruns in creatie si a stirbit ceva din frumusetea primordiala, astfel incat nu toti oamenii mai sunt frumosi si curati ca niste ingeri, nu toate din cele zidite mai sunt in buna randuiala si frumusete, iar in natura se intampla si fenomene meteorologice extreme, care vorbesc mai mult despre stricaciune, decat despre nestricaciune si frumusete.

Cu toate acestea Proniatorul le aseaza pe toate in bunul lor rost, iar natura si Planeta au si ele mecanismele lor proprii de regenerare.

Felul cum privim aceasta frumusete a celor zidite: lucruri, fiinte, oameni si raporturile vazute cu ele este un aspect de subiectivitate al frumusetii, intrucat perceptia tine si de starea lor si de starea noastra de spiritualitate sau dimpotriva, de cadere si decadere.

Expresia "Frumusetea sta in ochii privitorului" arata acest caracter subiectiv al receptarii frumusetii sub orice chip ar fi: natura, opera de arta, creatie artistica, unzambet de copil, un chip de om sau orice din lumea aceasta.

Frumusetea creata are un caracter relativ intrucat depinde de Frumusetea necreata, cea Divina, care o innobileaza pe cea plasmuita de El, dar si pe cea plasmuita de om. Fara Gradinar frumusetea este o floare care ofileste inainte de vreme. Fara Dumnezeu e perisabila, efemera, desi are si potenta de a deveni nemuritoare prin har. Ea poate supravietui prin sufletul care nu piere si nu prin trupul care piere in stricaciune. Oricat de "inflorit" ar fi la tinerete, trupul imbatraneste in tarana...si "se intoarce in tarana, iar sufletul la Dumnezeu care l-a dat".

Prin neraportare la Dumnezeu si prin degradarea morala a omului se pot perverti si simturile acestuia. De aceea, omul admirandu-si propria frumusete sau pe a altora nu mai este indemnat de starea de nevinovatie si de credinta sa laude pe Dumnezeu, Cel care a daruit frumusete creaturilor Sale.

Lucifer a fost cel mai luminos si mai frumos heruvim din cati erau intre ingerii lui Dumnezeu, insa datorita mandriei dispretuitoare ce nu se cuvenea unei creaturi, a ajuns el sa fie cel mai dispretuit dintre creaturi. Este de invatat si de luat aminte la aceasta lectie ingereasca a frumusetii pierdute din pricina ingamfarii.

Omul impatimit a ajuns sa priveasca "frumusetile" ca un devorator si sa doreasca sa le posede ca bunuri ce pot fi tranzactionate pe piata libera de "frumuseti creaturale". Frumusetea astazi se poate vinde si cumpara. Exista un adevarat marketing in sensul acesta.

Asadar, frumusetea a ajuns o marfa si au aparut si consumatorii de frumusete. Frumusetea se vinde si se cumpara astazi, en grois sau en détails. Pe unii ii intereseaza cantitatea, iar pe altii, calitatea ei. Orice se poate vinde astazi, daca este frumos ambalat. Si oamenii "se vand" astazi mai usor, daca sunt "frumos ambalati".

In ce priveste frumusetea omeneasca distribuita pe cele doua dimensiuni, cea fizica si cea spirituala, chestiunea cu pricina se complica datorita, pe de o parte prejudecatilor omului de azi, pe de alta parte, impatimirii ochiului public care nu mai sondeaza adancimile, ci ramane impresionat de invelisuri, de suprafete si de forme.

Una din prejudecati este aceea potrivit careia un om frumos pe dinafara este, cu necesitate frumos pe de-a-ntregul, adica si pe dinauntru, ceea ce este, in cele mai multe cazuri, fals. De ce? Pentru ca astazi este o foarte mare grija fata de trup, de podoabele trupului, de infatisare, ne intereseaza foarte tare cum aratam, dorindu-ne mai pe fata, mai pe ascuns sa fim admirati sau laudati pentru calitatile noastre.

In cazul barbatilor asteptarile sunt mai mici, dar si ei vor sa le fie apreciata puterea ori inteligenta ori vitejia in lupta. Putini dintre ei lupta dezinteresat doar de dragul adevarului sau dreptatii si mai putini care sunt dispusi sa se jertfesca fara a astepta rasplata sau aplauzele spectatorilor mai ales feminini. Toti vor sa fie eroi incoronati sau cu busturile cimentate pe soclurile slavei desarte.

La femei concurenta este mai acerba. Atributul de a fi frumoase si admirate este fundamental si intrinsec cromozomilor XX. A nu fi apreciate aceste calitati este un insuportabil frust. Eleganta, feminitatea, frumusetea atunci cand lipsesc creaza disfunctii relationale celor care nu le poseda, intrucat majoritatea barbatilor devoreaza aceste podoabe ale femeii moderne care le transforma pe posesoare in zeite.

Cultul idolatru de la Templul modern al frumusetilor contemporane s-a nascut datorita impatimitilor, care aseaza femeia frumoasa pe pedestaluri inalte, pe de o parte si mandriei ei si feminismului, pe de alta parte, care-i transforma pe toti idolatrii ei in penibili servi nevertebrati.

Frumusetea astazi ca intotdeauna subjuga minti, inimi, suflete, trupuri si devine astfel o unealta facila in mana duhului desfranarii, care-i imboldeste pe toti. Ea da bice instinctelor si pasiunilor transformate in cai naravasi, ce poarta simturile prin toate hartoapele pacatelor.

Cand trece zeita frumusetii printre muritori, plimbandu-si falos trena fermecatoare, culege lacom ochii bulbucati ai acestora ce devin imediat hrana ei preferata cu care-si imbuiba ego-ul.

Zeitele si zeii spoiti cu frumusete se hranesc cu privirile, cu laudele si cu exaltarile idolatrilor, care prin atitudinea lor nu fac altceva decat ca pun drojdie necurata in aluatul iubirii de sine a zeitatilor antropomorfizate. Apoi ii saruta dracul desfranarii pe bot, caci se apropie lasciv de ei ca sa le soarba balele, ce le curg din gura cascata la vederea afroditelor si afroditilor reali sau virtuali.

Sunt foarte multe zeitati internautice in universul acesta al frumusetilor cosmetizate. Olimpul lor este Net-ul sau Tv-ul. De acolo ne privesc pe noi muritorii cu zambete prelucrate din aparatul foto si din mouse. Unele dintre aceste zeitati au primit darul de a invata si pe altii lucruri pe care ele nu le-au facut niciodata, deoarece sunt "mame" fara copii, familiste necasatorite, credincioase unui Dumnezeu personal, slujind adevarul, dar cu partinire, eroine fara nici un fel de jertfa de sine, induhovnicite nevoie mare si pe tot atat de cosmopolite, pudice si pline de principii, dar care "l-ar face praf" pe Fat Frumos din lacrima intr-o partida de tavaleala, n-au nevoie de nimic din lumea aceasta, dar n-ar strica ca iubitul sa fie nitel bogat, dar si destept si frumos, ca doar se multumesc cu foarte putin...

Din ceea ce poate sa constate oricine, la o analiza mai atenta, majoritatea barbatilor si femeilor care au frumusete naturala sau prelucrata prin aranjamente exterioare, in general sunt persoane cu un egou si cu o mandrie puternice, foarte des sunt aroganti si cu o parere supraestimata despre calitatile personale. Obtin mult mai usor de la viata ceea ce vor, dar si de la oameni, sunt mult mai superficiali in sentimentele lor fata de ceilalti datorita prea multei iubiri fata de sine. Sunt admirati, apreciati mult mai repede si mai usor de catre toti, desi de multe ori nu pentru calitati lor reale, ci pentru frumusetea superficiala, au sanse mai mari sa fie iubiti, laudati, sa-si faca prieteni cu usurinta, desi sunt foarte zgarciti in sentimente, au posibilitatea intotdeauna sa aleaga, dar aleg prost pentru ca sunt inconjurati de lingusitori, de fatarnici sau de devoratori impatimiti, la usa lor bat multi petitori, dar ii trateaza cu un dispret princiar, nu au complexe de inferioritate, ci de superioritate, nu au frustrari si dureri adevarate deoarece nu au suferit din dragoste, ci au creat suferinta adesea pretendentilor nepoftiti, emana siguranta, dezinvoltura si stapanire de sine, iar toate aceste situatii si calitati le transforma in nenumarate avantaje pe care le speculeaza in favoarea lor, mai tot timpul...

Unii/unele dintre acesti frumosi raman singuratici datorita pretentiilor prea mari si exigentelor de ordin estetic, moral sau intelectual, intrucat ei/ele considera ca li se cuvine ceva mult mai bun, potrivit cu valoarea lor. Cei care au o oarecare frumusete sufleteasca si nu doar trupeasca, se abandoneaza in bratele lui Hristos, a Mireluiceresc, intrucat tot contemplandu-se narcisic in oglinda si imbroboditi cu atatea laude in asteptarea mirelui pamantesc nu raman decat cu aceasta iubire...

Lista lor de revendicari e lunga si asteptarile foarte mari, dar intotdeauna de la ceilalti...

Patologia aceasta a frumusetii reale si de cele mai multe ori inchipuite este dezamagitoare pentru foarte multi...

Astazi, daca ai carte, nu mai ai parte, dar daca ai "frumusete'' din parti, poti avea lumea la picioare, din harti, dar nu si pe Dumnezu, pe semne...Si, nu ma refer aici la frumusetea spirituala, care este adevarata frumusete, ci la frumusetea "cea mai dinafara, unde este scrasnirea dintilor"...

Pana la urma virtuos nu este cel care este frumos si nu poate sa iubeasca pe nimeni, ci acela care poate cuprinde in iubirea sa pe cati mai multi oameni si care este funciar orientat spre a darui iubire tuturor, decat spre a cere si a astepta iubirea tuturor.

Gata, fratilor, cu frumusetea intruchipata "en détails" in vorbe, vraji si iluzii, care ne-au ranit vreodata pe fiecare in prea dese difuzii...sentimentale!

As vrea sa vad si eu in lume mai multa bunatate si frumusete intruchipata "en-gros" in fapte, lucrari si actiuni concrete urmand indemnul apostolic: "Neprivind noi numai la cele ce se vad, ci si la cele care nu se vad, pentru ca cele ce se vad sunt stricacioase, iar cele care nu se vad sunt vesnice" (II Corinteni 4,18).

Buni suntem toti la teorie, dar practica ne omoara...pentru ca: "Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place"...

Pr. Alin-Cristian Preotu

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/frumusetea-intruchipata-details-137991.html

DEZAMAGIREA

Dezamagirea este acea stare in care cunoastem un lucru asa cum este el de fapt, dezgolit de toate calitatile lui inchipuite. Realismul duhovnicesc prin care suntem datori (si ne dorim) sa privim viata si lucrurile din jurul nostru se poate folosi de fiecare dezamagire ca de o usa deschisa spre viata cea noua, autentica si lipsita de orice inselare.

Chiar si definitia din dictionar ne indeamna sa ne bucuram de fiecare dezamagire, ca de o noua trezire la realitate. Amagirea este definita ca: ispitire, ademenire, atragere prin promisiuni mincinoase, inselaciune, viclenie, minciuna, parere inselatoare si iluzie. Dezamagirea este definita ca: pierdere a iluziilor, scoatere din amagire si revenire la adevar.

Sa cautam dezamagirea !

Dezamagirea ne cuprinde intotdeauna in urma unor asteptari ce raman nesatisfacute, chiar daca acestea sunt adesea neintemeiate sau inchipuite. Astfel lucreaza pacatul, care intotdeauna promite mai mult decat poate oferi. Mai inainte de a savarsi un pacat, ne inchipuim cum va fi starea de dupa aceea, pe care diavolul ne face sa o credem de dorit din toata inima, pentru ca mai apoi, dupa savarsirea pacatului, sa fim dezamagiti de inca o "promisiune" mincinoasa.

Parintele Rafail Noica, intr-o conferinta duhovniceasca, a spus: "Dezamagirea este rezultatul pacatelor noastre. Dez-amagire... interesant cuvant, si de luat in serios! Cand suntem dezamagiti, sa ne uitam unde eram amagiti, iar atunci, durerea dezamagirii va putea deveni un moment al mantuirii noastre, sa nu mai fim amagiti. Deci o putinta de a ne lumina. (...) Destinul adevarat al omului este ceea ce toata traditia filocalica, traditia bisericeasca de la Apostoli - ba chiar de la Adam! - numeste indumnezeirea."

Fiecare pacat, care este amagitor prin excelenta, are in spate cate o dezamagire. Putem ca, in loc sa ne "bucuram" de oferta pacatului si sa ne intristam de dezamagirea care urmeaza lui, sa ne intristam (pocaim) de pacatul savarsit si sa ne bucuram de dezamagirea de apoi, care ne poate pazi de a mai repeta pacatul. Sa luam aminte! Orice alt lucru vom cauta, in afara indumnezeirii, vom fi dezamagiti de promisiunea pacatului.

Cand suntem dezamagiti, deci, sa ne bucuram ca am fost izbaviti de amagirea in care ne aflam pana in acel moment. Mai mult, dupa fiecare dezamagire avem sansa de a nu ne mai increde in persoana sau lucrul care ne-a amagit. Astfel, dezamagirea se arata a fi de folos tuturor celor care o traiesc, in pofida gustului amar pe care il poate aduce cu sine trezirea la realitate.

Cand suntem dezamagiti de noi insine, ajungem sa ne vedem asa cum suntem de fapt, goliti de mandria si de inselarea care ne intuneca pana atunci vederea. Acesta este momentul ideal in care, scapati de amagire, ne putem incredinta lui Hristos la modul absolut. Abia atunci, Dumnezeu ne va lumina si mai mult, sa vedem si sa simtim pacatele noastre, pentru a ne darui harul Sau cel tamaduitor si sfintitor.

Un om care nu a trait suferinta si dezamagirea, in urma unei increderi inselate, nu va sti sa iubeasca niciodata asa cum o va face cineva care a cunoscut suferinta si dezamagirea. Dezamagiti de diavol si de promisiunile lui mincinoase, ajungem sa-L iubim si mai mult pe Dumnezeu, care "atat a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (spre moarte), ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). Astfel se explica iubirea nebuna fata de Dumnezeu a sfintilor si a sfintelor care mai inainte au trait in amagire, slujind pacatului, adica diavolului celui mincinos.

Pe cel care ne dezamageste, sa il vedem ca pe un adevarat prieten, caci, in mod inconstient, ne vrea binele, nelasandu-ne in intunericul inselarii si al necunostintei. Cand suntem dezamagiti, sa alergam la Cel care nu poate amagi niciodata pe cei pe care Il iubeste. Drept urmare, dezamagirea este o usa spre mantuire, cat timp ne raportam cu maturitate sufleteasca la realitatea pusa inainte.

Teodor Danalache

Sursa http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/dezamagirea-137980.html