vineri, 24 februarie 2012

ATENȚIE! GOOGLE SCHIMBA POLITICA DE CONFIDENTIALITATE


În mai puţin de o săptămână, Google va aplica schimbările controversate ale politicii sale de confindeţialitate care vor permite companiei să obţină, să stocheze şi să folosească informaţii personale despre utilizatori.

De la 1 martie, nu vei mai avea voie să foloseşti Google fără să completezi datele necesare noii politici de confidenţialitate, care vor ajuta la crarea unui profil permanent, ce va conţine, numele vostru, sexul, localitate şi chiar şi orientarea sexuală.
Înainte însă de acea dată, mai puteţi face un singur lucru: să vă ştergeţi istoria de browsing din Google pentru ca din momentul aplicării noii politici să nu puteţi fi monitorizat decât din acel moment înain

Libertatea.ro vă oferă paşii pe care îi aveţi de făcut pentru a vă şterge 

istoria de căutări Google:


1. Mergeţi pe site-ul Google şi logaţi-vă în cont. Apăsaţi pe numele vostru, în dreapta sus, şi selectaţi din meniul dropdown "Account Settings" sau "Setările contului".
2. În noua fereastră care vi se deschide, găsiţi în secţiunea "Services" sau "Servicii" un link către "View, enable, or disable web history" sau "Vizualizaţi, activaţi sau dezactivaţi Istoricul web"
3. Acum puteţi elimina tot Istoricul web de pe google apăsând pe butonul Remove all Web History sau Eliminaţi tot Istoricul Web. Odată ce aţi făcut acest lucru, istoria va rămâne dezactivată până în momentul în care veţi dori să o reporniţi.
Atenţie, însă! Chiar dacă vă veţi dezactiva istoria web, asta nu îi va opri pe cei de la Google să adune şi să stocheze informaţiile legate de căutările voastre şi să le folosească în scopuri interne. În acest caz, Google trebuie însă să şteargă datele în 18 luni.
DACĂ nu aveţi cont pe Google, nu aţi scăpat monitorizare. În cazul în care nu vă veţi loga, fie pentru că nu aveţi cont, fie pentru că nu doriţi să vă faceţi unul, căutările vă vor fi monitorizate prin IP-ul computerului.
Chiar dacă deocamdată nu se ştie exact cum va folosi Google această combinaţie de informaţii pe care le obţine despre noi, politica de confidenţialitate a fost criticată pe întregul mapamond.
"Lucruri pe care le făceai până acum într-o relativă anonimitate, vor fi de aici înainte asociate cu numele tău, faţa ta, numărul tău de telefon. Dacă foloseşti servicii Google, trebuie să fii de acord cu această politică", a declarat Mat Honan, specialist la site-ul Gizmodo.
Intră AICI pentru a citi ÎN ÎNTREGIME politica de confidenţialitate Google, care va intra în vigoare de la 1 martie 2012!


Mai mult: ATENTIE! De la 1 martie, Google stie TOT CE FACI! Afla cum sa-ti stergi urmele pana nu e prea tarziu - Ştiri interne | Libertatea.ro 



SURSA: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/google-privacy-policy-380341.html

joi, 23 februarie 2012

STOP VIOLENTEI IMPOTRIVA FEMEII


Hartuirea domestica se poate intampla oricui fara a tine cont de varsta, statut economic, rasa sau backgroud educational.El isi cere scuze si promite ca nu o sa se mai repete; tie iti este frica sa-l crezi, asteptandu-te la un viitor episod agresiv. Mania izbucneste cand te astepti mai putin, cuvinte dureroase sunt aruncate la intamplare, uneori fiind insotite de agresiuni fizice.
Violenta domestica se poate intampla oricui, insa, de cele mai multe ori, barbatii abuzeaza de partenerele lor de viata. Violenta domestica, intalnita si cunoscuta si sub numele de abuz domestic are loc intre partenerii unei relatii. Ea ia mai multe forme incluzand constrangerea, amenintarea, izolarea, abuzul fizic, emotional si sexual.

In lipsa ajutorului si a suportului, abuzul va continua si se va inrautati. Cel mai bine este sa intelegi optiunile pe care le ai si sa iei masuri cat mai urgent; nici o persoana nu are dreptul sa fie abuzata.


Relatia abuziva sau despre putere si control 

Cu toate ca nu exista nici un tipar pentru victimele violentei domestice, relatiile abuzive au caracterisitici similare. In majoritatea cazurilor, partenerul pretinde putere si control absolut asupra celeilalte persoane.

Un mare esantion al populatiei are prejudecata ca abuzul domestic tine numai de manie. Agresorii tind intr-adevar sa isi verse mania asupra partenerei, insa, aceasta forma de agresiune nu se axeaza, nu este legata intrinsec numai de manie. Hartuitorii vor de fapt sa inoculeze teama asupra persoanei de cuplu din dorinta de a avea senzatia ca detin puterea si controlul absolut in relatie.

Mania constituie una dintre metodele la care recurge agresorul pentru a obtine autoritatea suprema. In acelasi timp, el mai poate apela la violenta fizica - lovituri, ciupituri, palme, pumni, strangulari chiar si la cea sexuala - fortand partenera sa intretina raporturi sexuale sau dorind sa o implice in diferite activitati sexuale impotriva propriei sale vointe.

In acest tip de relatii abuzive, agresorul utilizeaza diferite tactici pentru a obtine puterea:
  • Copiii pe post de pioni - te acuza ca esti un parinte rau, te ameninta ca-ti va lua copilul, foloseste copilul pe post de mesager.
  • Constrangere si amenintari - ameninta ca va rani alti membri ai familiei, animalele din casa, copiii sau chiar ca-si va face siesi rau.
  • Negare si cenzura - isi neaga atitudinea comportamentala violenta si te invinovateste pe tine pentru aparitia ei; lucru ce te poate determina sa devii confuza si sa te autoinvinovatesti cu toate ca nu-ti apartine greseala.
  • Abuzul economic - controleaza castigul vostru financiar, refuza sa va impartiti banii, te cearta pentru banii pe care ii cheltuiesti si nu vrea sa te lase sa lucrezi in afara domiciliului vostru. Agresorul iti poate sabota performantele de la locul de munca, fortandu-te sa lipsesti de la serviciu sau sunandu-te la munca foarte des.
  • Abuzul emotional - recurge la insulte si la un limbaj grosier, te critica si incearca sa-ti diminueze increderea in sine.
  • Intimidare - utilizeaza o anumita mimica, privire, gesturi precise pentru a te intimida; poate sparge diferite obiecte.
  • Izolare - iti limiteaza intalnirile cu familia si prietenii, are pretentia sa-i ceri voie de fiecare data cand parasesti domiciliul, nu te lasa sa muncesti - in cazul in care te lasa detine controlul asupra activitatilor si evenimetelor tale sociale.
  • Putere - ia majoritatea deciziilor, iti defineste rolul si-ti traseaza sarcinile pe care le ai de indeplinit in relatie, iti controloeaza viata sociala, te trateaza ca pe un oarecare obiect pe care il detine.


Recunoasterea abuzului - semne caracteristice 

In unele cazuri aceasta forma de abuz nu este foarte usor identificabila. O relatie abuziva poate avea un inceput extrem de subtil. Agresorul poate arunca intamplator remarce nepotrivite privindu-ti tinuta vestimentara sau sau poate manifesta o gelozie absurda, lipsita de motivatie. Gradual, formele abuzive isi maresc aparitia si intensitatea.

Este extrem de important sa stii ca aceste abuzuri nu apar subit, peste noapte; ele implica un proces treptat care urmareste dezintegrarea persoanei agresate.

Esti intr-o postura delicata, de abuz, daca:
  • ai fost vreodata lovita sau amenintata cu violenta;
  • simti ca nu ai nici un cuvant de spus in privinta lucrurilor pe care sa le imbraci cand parasesti casa sau a petrecerii timpului liber;
  • esti acuzata de partener de lucruri sau actiuni pe care nu le-ai facut niciodata;
  • trebuie sa-ti intrebi partenerul pentru deciziile cotidiene - de exemplu cine ia copilul de la scoala? cine cumpara azi paine?
  • nu mai ai incredere in sine pentru ca partenerul te insulta si foloseste diferite epitete negative la adresa ta;
  • iti limitezi timpul petrecut in compania prietenilor si a familiei din cauza cererilor partenerului;
  • partenerul pretinde raporturi sexuale impotriva vointei tale;
  • accepti deciziile luate de partener pentru ca te temi sa nu-l enervezi;
  • primesti acuze de infidelitate;
  • iti schimbi comportamentul de frica sa nu starnesti mania si furia partenerului.


Spargerea ciclului - dificila, dar imperioasa 

Violenta domestica devine parte a unui ciclu dificil de intrerupt. Daca esti intr-una din situatiile abuzive, este posibil sa recunosti una din caracteristicile de mai jos:
  • partenerul recurge atat la comunicarea violenta verbala, cat si la cea non-verbala (gesturi, mimica etc.) pentru a te intimida;
  • partenerul implora iertare, iti aduce cadouri si promite ca se va schimba;
  • partenerul isi schimba rapid starea de spirit; poate deveni oricand tensionat, manios sau deprimat;
  • promite sa inceteze, insa repeta comportamentul abuziv.

De obicei, de fiecare data cand se intampla abuzul, se inrautateste si posibilitatea de evadare se scurteaza. Iesirea din acest tipar al violentei se desfasoara destul de dificil, mai ales daca esti singura si nu primesti sprijin din partea nimanui.

Cand traiesti intr-un mediu haotic, ostil si stresant, incepi sa te indoiesti de tine si de abilitatile de a avea grija de tine. Aceasta forma de violenta iti diminueaza increderea in sine si sensul realitatii.

Este important sa-ti dai seama daca esti sau nu capabila sa depasesti aceasta situatie de una singura. De cele mai multe ori, unica solutie consta in parasirea partenerului.
SURSA: http://www.topsanatate.ro/articol/violenta-domestica-impotriva-femeilor-21253.html

SOCANT! Extrem de multe femei sunt batute cu salbaticie de "partenerii" lor! VIDEO

http://www.acasatv.ro/emisiuni/socant-extrem-de-multe-femei-sunt-batute-cu-salbaticie-de-partenerii-lor-video.html

sâmbătă, 18 februarie 2012

POMENIREA MORTILOR - MOSII DE IARNA

ASTAZI SE DA DE  POMANA PENTRU CEI ADORMITI...
Sambata, 18 februarie, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor trecuti la cele vesnice. Aceasta sambata este cunoscuta in popor sub denumirea "Mosii de iarna". Exista pomenirea mortilor, pentru ca Biserica nu vede in moarte sfarsitul existentei omului.
Astfel, sambata 18 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.
Cine poate fi pomenit?
Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
Pomenirea mortilor - Mosii de iarna
Mosii de iarna
In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne facem pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se faca pomenire de Infricosata Judecata si A doua venire a Domnului la care ne vom infatisa toti. Pentru ca multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru toti acestia, ca sa se bucure de fericirea vesnica.
Simion Florea Marian mentiona in lucrarea "Trilogia vietii", "ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi". Cuvantul "mosi" vine de la "stramosi", si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul "mosi" sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: "Mosii de primavara" (de Macinici), "Mosii de vara" (sambata dinaintea Rusaliilor), "Mosii de toamna" (in prima sambata din luna noiembrie), "Mosii de iarna" (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).
Sambata, zi de pomenire a celor adormiti
Sfintii Parinti au randuit ca sambata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant si cu sufletul in iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua invierii cu trupul. Duminica este numita si ziua a opta, pentru ca este ziua inceputului fara de sfarsit, ea nu va mai fi urmata de alte zile, va fi eterna.
Pomenirea mortilor - Mosii de iarna
Nu se fac parastase in:

- duminicile de peste an;
- perioada dintre Nasterea si Botezul Domnului;
- de la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sfantului Teodor;
- din sambata Floriilor pana in Duminica Tomei;
- zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, din Postul Sfintelor Pasti, pentru ca in aceste zile este savarsita Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
Adrian Cocosila

vineri, 17 februarie 2012

HELP LAURENTIU

Povestea lui Laurentiu

Laurentiu s-a nascut pe 23 iulie 2010 fara antebratul si manuta stanga. Conform biletului de externare din 27 iulie al n.n. din maternitate“Agenezie mana stanga”. Dupa ce ne-am venit in fire si am inceput sa acceptam ideea, am cautat sa vedem ce s-a intamplat. Dupa invesigatii am aflat ca este vorba despre Sindrom de banda amniotica care se produce atunci cand benzile fibroase din sacul amniotic (mucoasa din interiorul uterului care contine un fetus), prind un fetus in dezvoltare. Cel mai frecvent benzile se infasoara in jurul unui membru si cauzeaza amputarea lui, in cazul nostru manuta stanga.
Ca viitoare mama am vrut sa ma asigur ca bebelusul nostru va fii bine si sanatos, de aceea am facut 8 ecografii, printre care 4D, la medicul care a supravegheat sarcina dr. Mitranovici Melinda din Deva, medic la Spitalul din Brad, care la nastere a fost la fel de surprinsa si care a afirmat ulterior, fara lipsa de compasiune ca ”nu a vazut”
ca lipseste o parte atat de mare din manuta, ba chiar ne-a sugerat ca nu suntem oblgati sa-l luam acasa pe Laurentiu. 
Pe langa pozitionarea fatului si bataile inimii, medicul care efectueaza ecografia are posibilitatea (si datoria) ca pe parcursul procedurii medicale, sa observe eventuale anomalii. Ca parinti, nu putem accepta, ca motivul pentru care fiul nostru nu are o manuta, este acela ca medicul care a urmarit sarcina ”nu a vazut”, desi am fost la cabinetul ei particular si am platit-o sa-si faca ”meseria". Marea noastra durere este ca descoperite la timp, aceste probleme ar fi avut sanse de remediere in strainatate unde se putea intervenii pentru eliberarea manutei.
In plus, am facut si ecografie de vizualizare a morfologiei fetale la aproape 6 luni de sarcina, in care au fost masurate si comparate toate segmentele corpului, la Clinica de Ginecologie 1 din Cluj, sub parafa dr. Kovacs Tunde. Si totul a fost in parametri normali dupa cum sustinea d-na doctor.
Medicii specialisti: dr. Bortea Cristian medic primar chirurgie si ortopedie pediatrica la Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii ”Louis Turcanu” Timisoara, si Prof. dr. Ioan Lascar medic chirurgie plastica reconstructiva la Clinica Chirurgie plastica ,Microchirurgie Reconstrutiva Bucuresti, ne-au spus ca nu se pot face interventii de reconstructie pentru manuta stanga si ne recomanda aplicarea de proteze care trebuiesc inlocuite pe masura ce Laurentiu creste. Sunt necesare si exercitii de kinetoterapie pentru ca muschii omoplatului, al manutei si coloana sa se dezvolte normal.
Pentru Laurentiu se poate aplica in catava ani proteza bionica. Pana atunci, se aplica mai intai proteze statice pentru acomodare, apoi treptat  se pot aplica proteze din ce in ce mai performante cum ar fi cea mioelectrica.
Pretul acestor proteze, aplicarea, tratamentul de dupa aplicare si consilierea pentru integrarea in societate, ne depasesc financiar.
Impreuna putem sa-i daruim manuta de care are atata nevoie. Ganditi-va cate lucruri puteti face cu doua maini: puteti sa va impreunati mainile sa va rugati, puteti sa aplaudati, puteti sa va legati la sireturi. Acum ganditi-va ca nu aveti mana stanga... 
Laurentiu are 1 ansi 4 luni, este un baietel frumos, plin de energie si este o bucurie in viata noastra.
Zambetul lui istet ne spune ca va reusi tot ce-si va propune. Suntem uimiti de cat de puternic este si cum se adapteaza pentru a face lucrurile in modul lui propriu. 
Orice donatie conteaza si inseamna o manuta pentru Laurentiu.

Părinţii lui Laurentiu.

Conturi pentru donatii
RO20INGB0000999901232839 (RON)
RO71INGB0000999902359352 (EURO)
RO87INGB0000999902359355 (USD)
Codul SWIFT: INGBROBU
Sucursala ING Bank Hunedoara
Titular cont: Giubelan Lavinia Cornelia mama lui Laurentiu SURSA: http://www.help-laurentiu.blogspot.com/

sâmbătă, 11 februarie 2012

JOS CENZURA! STOP ACTA!

 Iată cum ne afectează ACTA

  • Descărcarea ilegală de filme sau muzică de pe internet va fi imediat depistată şi pedepsită chiar cu puşcăria. Până şi simpla vizualizare a unui videoclip sau film piratat aduce mari probleme. Ţările ACTA sunt de acord să permită poliţiei internetului să-ţi fie blocat automat IP-ul, să fie retrase domeniile site-urilor pirat sau să ţi se impună plata unor despăgubiri.
  • YouTube e în pericol. Acest canal nu va mai putea difuza clipuri, emisiuni sau filme decât în urma unui acord clar cu casele de producţie sau cu artiştii.
  • Ca urmare a acestui tratat, providerii de internet pot pătrunde oricând în calculator, ca să verifice dacă softurile sau sistemele de operare instalate au licenţă.
  • Conversaţiile pe messenger sau e-mailuri pot fi interceptate şi stocate, urmând a fi folosite oricând împotriva utilizatorilor de internet.
  • Atenţie! Verificările se fac fără obţinerea unui mandat judecătoresc.

MAE a semnat actul

Conform unor surse parlamentare, semnarea acordului ACTA de către România s-a făcut în urma unei decizii a Guvernului Boc, prin reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE), de la Tokyo (Japonia) sau de la Bruxelles (Belgia). Tratatul urmează să fie discutat de Parlamentul European în luna mai. Dacă va fi aprobat, toate statele membre al UE vor fi obligate să-l pună în aplicare.

Românii ies în stradă azi!

Românii din toată ţara s-au organizat pe reţelele de socializare şi sunt pregătiţi să iasă în stradă astăzi, de la ora 17.00. Iată punctele de întâlnire din marile oraşe: Alba Iulia - Hotel Cetate; Bacău - Prefectura Bacău; Braşov - Piaţa Sfatului; Bucureşti - Piaţa Universităţii; Buzău - Piaţa Dacia; Târgu Mureş - Piaţa Trandafirilor; Focşani - Piaţa Unirii; Craiova - Magazinul Mercur; Iaşi - Piaţa Unirii; Sibiu - Piaţa Mare.

URMARITI UN VIDEOCLIP CARE EXPLICA CE INSEAMNA ACTA
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MX24oTMDSn0

sâmbătă, 4 februarie 2012

ALUMINIUL PE CARE-L MANCAM FARA SA STIM

Aluminiul poate fi gasit in aer, in apa, in sol, insa, in anumite cantitati, el nu este daunator organismului. Aluminiul a fost descoperit in anul 1827, de catre chimistul Friedrich Wohler, fiind numit mai apoi chiar cel mai raspandit metal din natura.
Aluminiul pe care-l mancam fara sa stim
Apa de la robinet contine si ea urme de aluminiu, deoarece cea mai mare parte a instalatiilor de tratare a apei de suprafata utilizeaza sulfat de aluminiu - E 520 - pentru a elimina microorganismele nocive si alte particule ce pot fi usor distruse prin sedimentare si filtrare.
De asemenea, cand cumparam apa imbuteliata, este bine sa citim nivelul de aluminiu continut de aceasta si sa alegem o varianta cu cat mai putin aluminiu. Cel mai bine e sa citim cu atentie eticheta sticlei de apa minerala sau plata si sa o alegem pe cea care contine cel mai putin aluminiu.
In industria farmaceutica, acesta poate fi intalnit in medicamente precum antiacizii si acidul acetilsalicilic tamponat. Ajungand insa si in alimente, prin aditivii alimentari care il contin, acesta se aduna in organismul uman intr-o concentratie periculoasa.
Aluminiul este o componenta alimentara mult raspandita, mai ales in dulciurile colorate ale copiilor. Producatorii utilizeaza aluminiul cel mai frecvent in produse bazate pe cereale, ca painea, prajiturile, biscuitii, pastele, dar poate fi identificat si in legume (ciuperci, spanac, ridichi) si ceaiuri sau bauturi care contin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao.
Aditivii alimentari care contin aluminiu !
E 173 - aluminiu pur (colorant gri-argintiu)
E 520 - sulfat de aluminiu (agent de limpezire)
E 521 - sulfat de aluminiu si sodiu (reglarea aciditatii)
E 522 - sulfat de aluminiu si potasiu (reglarea aciditatii)
E 523 - sulfat de aluminiu si amoniu (stabilizator)
E 559 - silicat de aluminiu (agent antiaglomerant)
E 573 - stearat de aluminiu (agent antiaglomerant)
Aditivii alimentari ce contin aluminiu se folosesc pentru fructele si legumele confiate, cat si ca mijloc de separare pentru sosurile sub forma de supe la plic. Delciurile contin aluminiu atat natural, cat si ca adaos, mai ales bomboanele de ciocolata colorate, deoarece acesta determina o culoare mai accentuata. Sucul de mere poate si el sa contina cantitati mari de aluminiu, daca a fost cumva depozitat in recipienti de aluminiu. Acesti aditivi pe baza de aluminiu impiedica feliile de branza anbalate de a se lipi intre ele.
Aluminiul continut in spray-uri, antiperspirante si deodorante - 20% clorura de aluminiu - patrunde mai usor prin piele decat pe cale digestiva. In plus, inhalarea de aluminiu fin divizat si de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificata drept cauza a fibromului pulmonar si a lezarii plamanilor. Antiperspirantele contin si ele saruri de aluminiu si zirconiu, care inhiba activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea si inchiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuza antiperspirantele si deodorantele ca pot favoriza aparitia tumorilor mamare, cauzate de absorbtia prin piele a unei cantitati de aluminiu.
Cele mai puternice surse de expunere la aluminiu raman insa ambalajele: cutii, caserole, folii care au la baza acest metal. Un studiu recent publicat de o revista medicala din Australia a aratat ca doza de aluminiu care se gaseste in cutiile metalice de bauturi si sucuri o depaseste cu 5% pe cea din ambalajele din sticla.
Comform unui studiu al Comisiei UE, aportul de aluminiu este de 6,2 mai mare decat doza saptamanala acceptata. Oamenii de stiinta de la Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) au stabilit ca doza saptamanala permisa pentru aluminiu sa fie de 1 mg pe kilogram din greutatea fiecarei persoane.
Aluminiul afecteaza in foarte multe moduri organismul uman, unele dintre urmarile sale nefiind inca nici astazi bine cunoscute. Acest metal usor - aluminiul - poate provoca boli cerebrale precum: boala Parkinson, boala Alzheimer, cat si hiperactivitate si tulburari in procesul de invatare (sindromul ADHD). Studii mai recente arata ca aluminiul poate ationa ca un hormon sexual feminin, putand afecta functia sexuala. Se crede ca acesta poate accelera si procesul de formare a osteoporozei. In timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la dementa.
Teodor Danalache