luni, 29 noiembrie 2010

SFANTUL ANDREI

LA MULTI ANI TUTUROR CELOR CE POARTA NUMELE SFANTULUI APOSTOL ANDREI!
Sfantul Andrei desi era iudeu de neam, a propovaduit intr-o parte a pamantului romanesc, la stramosii nostri geto-daci, si anume in teritoriile situate pe tarmul apusean al Marii Negre (Pontul Euxin).
Sfantul Andrei, "cel intai chemat" la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numarat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amandoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, in nordul Tarii Sfinte. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Amandoi s-au numarat printre "ucenicii" Sfantului Ioan Botezatorul, ascultand timp indelungat predicile acestuia in pustiul Iordanului, cu indemnuri la pocainta si cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1,29). A fost si el martor, alaturi de alti ucenici, la botezul Domnului si la cunoscuta convorbire dintre Iisus si Ioan, intarindu-se in convingerea ca Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. A doua zi dupa botezul Domnului in Iordan, Ioan Botezatorul statea pe tarmul acestui rau cu doi dintre ucenicii lui, Andrei si Ioan (viitorul apostol si evanghelist), carora le spune din nou: "Iata Mielul lui Dumnezeu" (Ioan 1,36). Auzind aceasta marturisire, cei doi ucenici au pornit dupa Iisus, in dorinta de a-L cunoaste. Iisus i-a observat si i-a intrebat: "Ce cautati?" La care ei au zis: "invatatorule, unde locuiesti?" El le-a zis:  "Veniti si veti vedea". Au mers deci si au vazut unde locuia si au ramas la El in ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anuntat apoi si pe fratele sau Simon Petru ca "a gasit pe Mesia" (Ioan 1,41).

Chemarea lui Andrei la Apostolie
Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai tarziu. Este relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei prin cuvintele: "Pe cand (Iisus) umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfantul Andrei doar de doua ori: la inmultirea painilor, dincolo de Marea Galileii, cand el a instiintat pe Mantuitorul ca acolo, in multime, era un baiat care avea cinci paini de orz si doi pesti (Ioan 6, 8-9), iar a doua oara,   dupa  invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, au instiintat pe Domnul ca niste elini (greci), veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, voiau sa-L vada (Ioan 12, 20-22).                                       

Alaturi de ceilalti ucenici, a fost trimis si Andrei de catre Mantuitorul la propovaduire (Matei 10 si urm). L-a insotit pe Mantuitorul pe drumurile Tarii Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a  savarsit, a ascultat cuvintele Sale de invatatura si parabolele pe care le-a rostit in fata   multimilor,   a suferit alaturi   de ceilalti apostoli, atunci cand Domnul a fost prins, judecat, chinuit si apoi rastignit pe cruce; s-a bucurat alaturi de ei cand a aflat de minunea invierii din  morti si L-a vazut pe Domnul inviat in prima zi, si dupa opt zile, apoi  la aratarea din Galileea, cand au primit porunca predicarii Evangheliei  la toate neamurile (Matei 28, 19).       
                                           
In  urma  poruncii   Domnului,  de a  vesti  Evanghelia  la toate neamurile, dupa pogorarea Duhului Sfant si intemeierea Bisericii crestine la Ierusalim, in ziua Cincizecimii din anul 30, Sfintii Apostoli si apoi ucenicii lor, au inceput sa predice noua invatatura adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri   crestine,   Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in  teritoriul   dintre Dunare si Marea Neagra - cunoscut pe atunci sub  numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea   Neagra. Trebuie sa notam ca in aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI i. Hr. s-au asezat colonisti greci, care au intemeiat cunoscutele cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre: Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanta), Callatis (Mangalia) si altele. Spre sfarsitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au asezat aici triburi de sciti, populatie nomada de origine iraniana, care au fost  asimilati cu timpul de autohtoni; ei au dat insa teritoriului respectiv  numele de "Scitia"  (Scythia).  Mai tarziu, teritoriile de pe tarmul apusean al Marii Negre, pana inspre gurile Bugului, au facut parte  din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i. Hr.), dar in  anul 28 cetatile grecesti de aici  au acceptat protectoratul statului  roman.

In anul 46 d. Hr., intreg teritoriul dintre Dunare si Marea  Neagra a fost cucerit de romani si anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria rasariteana de azi), iar in anul 297, in timpul imparatului roman Diocletian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Scitia Mica).

Anexarea acestui teritoriu - inclusiv a cetatilor grecesti pomenite mai sus -, in cultura si formele de viata grecesti si apoi romane, a oferit conditii prielnice pentru predica Sfantului Apostol Andrei. Asa cum aratam mai sus, traditia despre predica sa in Scitia apare in cateva lucrari scrise in primele veacuri crestine. De pilda, in lucrarea Despre apostoli a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei imparatului Decius (249-251), iar in secolul IV in Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) care o preluase de la un alt mare teolog, Origen din Alexandria (+ 254). Iata ce scria Eusebiu: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...". De altfel, din epistola Sfantului Apostol Pavel catre Coloseni (3,11), reiese ca si "scitii" au putut auzi cuvantul lui Dumnezeu.

Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. De pilda, calugarul Epifanie, in secolul VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. In asa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza ca acest apostol "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". In acelasi Sinaxar se afla o alta stire, potrivit careia, Sfantul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, in Bulgaria), pe un ucenic al sau cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 31 octombrie. Mult mai tarziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfantul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) "in pustiurile scitice", care puteau fi situate fie in Scitia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Scitia Mica sau Dacia Pontica, locuita de greci, romani si geto-daci. De altfel, istoricii bisericesti rusi socotesc ca Sfantul Apostol Andrei a predicat si in nordul Marii Negre.

Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n. n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind ia Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat".
Colinde, legende si obiceiuri - marturii ca Sfantul Andrei a predicat in tara noastra

In sprijinul evanghelizarii teritoriilor de pe tarmul apusean al Marii Negre de catre Sfantul Andrei vin si unele colinde, legende si obiceiuri din Dobrogea si din stanga Prutului, adica din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneste de "schitul" sau "manastirea" lui Andrei, la care veneau Decebal si Traian, cel din urma ascultand si slujba savarsita acolo. Exista apoi cateva numiri de ape si locuri ca "Paraiasul Sfantului Andrei", "Apa Sfantului" sau "Pestera Sfantului Andrei", care se vede si azi in hotarul comunei Ion Corvin, in apropiere de granita romano-bulgara.

Fara indoiala ca Sfantul Apostol Andrei nu s-a marginit numai la predicarea Evangheliei si la botezul celor pe care i-a   adus la Hristos dintre grecii si geto-dacii din teritoriile amintite, ci el a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi si preoti, asa cum facea si Sfantul Apostol Pavel in calatoriile sale misionare. Numai asa se poate explica faptul ca cea mai veche episcopie cunoscuta pe teritoriul tarii noastre este cea de la Tomis (Constanta de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care "si-a pus mainile" Sfantul Apostol Andrei au hirotonit, la randul lor, alti episcopi, preoti sau diaconi pentru noile comunitati crestine de la Pontul   Euxin, ca  sa se asigure "succesiunea" neintrerupta a preotiei, si  care au  devenit propovaduitori ai noii credinte, - prin predica si botez  - in randul autohtonilor geto-daci, iar mai   tarziu daco-romani.

Avand in vedere caracterul misionar al crestinismului din primele veacuri, se poate sustine ca unii dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Pavel si ucenicii sai in Peninsula Balcanica, dar si dintre cei increstinati de Sfantul Apostol Andrei in zona apuseana  a Marii Negre, au dus "vestea cea buna" despre Iisus Hristos cel inviat si in nordul Dunarii, deci in Dacia propriu-zisa, cunoscute fiind legaturile care existau intre locuitorii de pe ambele maluri ale Dunarii. Prin episcopii, preotii si misionarii veniti din sudul Dunarii si din Orientul Apropiat, ca si prin cei din randul localnicilor, invatatura crestina si-a castigat noi adepti, incat   din secolul al IV-lea se poate vorbi de o generalizare a invataturii crestine, nu numai in provincia Scitia Mica, ci si in teritoriile nord-dunarene, locuite acum de daco-romani, deveniti apoi romani. in provincia Scitia Mica, vigoarea crestinismului este dovedita de numarul mare de martiri de la sfarsitul secolului III si inceputul celui urmator, ca si de organizarea bisericeasca temeinica ce exista aici in secolul IV, cu o episcopie la Tomis - devenita apoi Arhiepiscopie -,   de teologii   de prestigiu care au activat aici, de numarul mare de bazilici care s-au construit in marile cetati de pe tarmul apusean al Marii Negre in secolele IV-VI, de multele obiecte cu caracter crestin din aceeasi perioada, descoperite aici.

Scriitorul bisericesc Nichifor Calist, pe care l-am mai pomenit, pe baza unor stiri istorice mai vechi, scrie ca Sfantul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecand prin Tracia, a ajuns in Bizant (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia si Tesalia, ajungand pana in orasul Patras din Ahaia, deci in Grecia de azi. Acolo a suferit moarte martirica, fiind rastignit pe o cruce in forma de X (numita pana azi "Crucea Sfantului Andrei"). Biserica primara a stabilit, inca de pe la sfarsitul secolului II, ca data de praznuire a patimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaste anul martiriului sau; unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii mult mai tarziu, pe la sfarsitul veacului "apostolic", in cursul persecutiei imparatului Domitian.

Moastele sale au fost mutate din Patras la Constantinopol, noua capitala a imperiului roman de Rasarit, prin anii 356-357, cu prilejul sfintirii bisericii "Sfintii Apostoli". Mai tarziu, Sfantul Ambrozie, episcopul Milanului (c. 339-397), scria ca, in a doua jumatate a secolului al IV-lea, particele din sfintele sale moaste au fost oferite bisericilor din Milano, Nola si Brescia din Italia.

La cativa ani dupa Cruciada a patra, din 1204, cand Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni si s-a creat aici o "Patriarhie latina" in locul celei ortodoxe, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moastele Sfantului Andrei sa fie duse in Italia si asezate in catedrala din Amalfi. in aprilie 1462, in timpul papei Pius II, capul sau a fost asezat intr-o biserica din Roma. De aici, pe baza unei hotarari a Vaticanului, in semn de fratietate crestina, capul sau a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind asezat - in cadrul unor festivitati religioase - in biserica cu hramul Sfantul Andrei din orasul Patras.
Sfantul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din Constantinopol il socoteste chiar ca "intemeietor" al acestui "scaun apostolic". Se cuvine ca Biserica Ortodoxa Romana sa-l cinsteasca si mai mult si sa-l considere nu numai ca "cel dintai chemat la apostolie", ci si ca pe cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri, ca pe un "apostol" al neamului nostru, al Ortodoxiei romanesti! Iar crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat ca fiind de origine apostolica.

Ca atare, socotim ca se impune ca ziua de 30 noiembrie sa fie trecuta in calendarele bisericesti ortodoxe cu litera rosie, ca o adevarata sarbatoare a crestinismului romanesc. Ea ar premerge zilei de 1 decembrie, ziua nationala sau a unitatii romanilor de pretutindeni. S-ar impreuna astfel sarbatoarea Bisericii cu sarbatoarea neamului, dupa cum Biserica si neamul au fost una in tot decursul istoriei noastre!
Sa ne rugam dar Sfantului Andrei, increstinatorul daco-romanilor, zicand: "Pe propovaduitorul credintei la geto-daci si slujitor al Cuvantului, pe Andrei cel dintai chemat sa-l laudam, ca pe stramosii nostri i-a adus la cunostinta lui Hristos, crucea in maini tinand si izbavind din  inselaciunea vrajmasului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toti romanii sa-l laudam si sa-l cinstim, ca sa se roage neincetat lui Hristos Dumnezeu, ca sa ne fereasca de toata rautatea si sa mantuiasca sufletele noastre". (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie cu unele adaptari).
 Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-apostol-andrei/sfantul-andrei-72879.html

ACATISTUL SFANTULUI APOSTOL ANDREI:
http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-andrei-67062.html

TRATAMENTUL DEPENDENTEI DE ALCOOL

Multi dintre oameni considera ca cea mai mare infrangere personala pe care o pot suferi este atunci cand trebuie sa mearga intr-un centru de consiliere sau de recuperere pentru persoane dependente de alcool. Prin aceasta este evident ca au devenit dependenti. Si fiecere dintre noi isi doreste sa nu fie.

Dupa ce a trecut perioada de indoiala de sine si de neacceptare a destinului si nu se mai pune problema diagnosticului gresit, alcoolicul va vedea si reversul medaliei, va intelege ca boala este de fapt un semnal ca trebuie sa schimbe ceva in modul sau de viata.

Iesirea din dependenta poate avea loc fie prin forte proprii, fie cu ajutorul grupelor de intrajutorare sau prin asistenta de specialitate.

Cercetatorii americani Prochaska si Di Clemente au observat si inregistrat cum se elibereaza un dependent din boala sa, indiferent de ce cale a ales si au constatat o strucura de baza comuna ca in figura urmatoate

 Astfel ei au identificat patru faze de evolutie:

Faza premeditativa in care se consuma alcool refuzandu-se orice observatie pe aceasta tema care poate da de gandit.

Faza meditativa in care dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de timp realitatea mult evitata patrunde totusi in subconstient, clipa din care alcoolicul incepe sa mediteze si sa-si propuna schimbari profunde.

Faza de actiune in care alcoolicul dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de cautari gasind niste solutii se hotaraste sa actioneze chiar daca solutiile gasite sunt pentru inceput modificari mici si simple ale stilului de viata.

Faza de perseverenta in care alcoolicul mentine acele solutii gasite care il ajuta si se potrivesc capacitatilor sale personale si conditiilor de mediu.

De regula dependentul are nevoie de mai multe incercari serioase de a se elibera definitiv din boala.

Avantajul acestui model consta in faptul ca incercarile esuate, obisuite la iesirea din dependenta, sunt prezentate ca surse de invatare si nu ca obiceiuri proaste care nu mai ofera perspectiva progresului. Din pacate aceste esecuri de multe ori sunt pastrate in secret. Pericolul este ca fiecare esec al acestor incercari secrete scade sansa ca alcoolocul sa mai incerce odata. Devine demoralizat si respinge unele informatii utile sau oferte de ajutor.

Pentru multi alcoolici prima incercare se limiteaza la nivelul simptomatic, impunandu-si doar sa nu mai bea. Abia apoi realizeaza ca trebuie sa modifice si anumite convingeri si atitudini din viata lor, sa rezolve situatii sociale, eventuale conflicte si sa imbunatateasca relatiile cu persoanele apropiate sau importante. Vor constata ca si aceste aspecte au influentat nereusitele premergatoare. Vor ajunge la concluzia ca trebuie sa-si analizeze felul trairilor, ca trebuie sa se schimbe mai profund.

Abstinenta este definita ca fiind abtinerea voluntara de la satisfacerea unor necesitati fiziologice sau a unor placeri.

In cazul alcoolismului
abstinenta este notiunea prin care se defineste renuntarea definitiva la comsumul de bauturi alcoolice sau orice preparat care contine alcool, constituind o premisa indispensabila vindecarii si din aceasta cauza reprezinta o masura terapeutica de baza.

Pentru terapia alcoolismului abstinenta este conditia de baza, iar capacitatea de a duce o viata implinita si sanatoasa este telul ei.

Tratamentul dependentei de alcool are loc in patru etape distincte la care participa membrii ai diferitelor categorii profesionale, cel mai adesea asistenti sociali, medici, psihologi, preoti si chiar fosti dependenti, succesiunea acestor faze constituind un lant terapeutic.

Etapa de contact in care accentul cade pe stabilirea diagnosticului si evaluarea complicatiilor organice, clarificarea situatiei sociale precum si pe incurajarea motivatiei pacientului de a se trata.
Acesta faza se poate desfasura in centre de consiliere ambulatorii, unde pot obtine rezultate dependentii foarte motivati.
Etapa de dezintoxicare este indicata atunci cand sunt de asteptat simtome de sevraj severe si se desfasoara in spitale de psihiatrie sub supraveghere medicala.
Etapa de dezobisnuire are ca scop reducerea pana la disparitie a dependentei psihice si consolidarea unei abstinente stabile, desfasurandu-se de regula in centre de tratament stationar, atunci cand nu se obtin rezultate in tratamentul ambulatoriu sau cand mediul social nu sustine cauza.
Etapa de postcura si readaptare are ca scop stabilizarea dezobisnuintei in care participarea la grupuri abstinente este de mare importanta.

Cel mai important element al tratamentului alcoolismului sau a altor dependente este discutia in grup -
terapia de grup. Oricat de diferit ar fi de la o clinica la alta, acest element nu lipseste din nici o clinica de specialitate.

Importanta terapiei de grup provine in primul rand din miscarea de autoajutorare care se bazeaza pe intalnirea intre persoane care au aceasi problema. Un alt aspect consta in accentuarea actiunii pacientului in eliberarea sa din dependenta. Grupul reduce din responsabilitatea terapeutului pentru schimbarile ce urmeaza sa aiba loc si stimuleaza capacitatea de autovindecare a membrilor acestuia. Un alt motiv pentru cresterea ponderii terapiei de grup il constiruie tendinta de tagaduire a problematicii. Aceasta poate fi diminuata de prezenta altor persoane afectate de aceleasi griji. Intelegerea manifestata de ceilalti contracareaza in mare masura rusinea care se ascunde in spatele tagaduirii si care ar inhiba altfel orice proces.

Sansele de succes ale tratamentului sunt considerate de multi dintre concetatenii nostri in mod eronat ca fiind reduse, insa situatia nu sta de loc asa.

Pe termen lung raman abstinenti circa 50% dintre pacientii unei clinici de recuperare cu terapie de lunga durata. Alti 15% au o recidiva din care isi revin prin propriile forte.
Prin comparatie, daca s-ar aplica aceleasi etaloane severe la verificarea masurii in care s-a schimbat viata unui cardiac sau a unui diabetic de exemplu, am inregistra mult mai multe recidive. Recidiva alcoolicului este insa mai evidenta, deoarece au loc modificari de personalitate si este mult mai dramatica.

Cele mai mari sanse de succes terapeutic le au pacientii care s-au hotarat sa faca o terapie pe termen lung, pe care o incheie, dupa care se ataseaza unui grup de intrajutorare. 70,5% dintre pacientii care au frecventat un grup postcura raman abstinenti fata de numai 45,5% dintre cei care n-au contactat un asemenea grup.
Succes mai mare inregistreaza cei care traiesc inca intr-un cuplu intact, cu copii, au un loc de munca si o varsta de circa 40 de ani.


Aceste date statistice confirma ceea ce poate fi lesne dedus: pacientul pastreaza comportamentul schimbat cu atat mai multa perseverenta cu cat este mai convins de necesitatea lui, observa avantajele sale, este sprijinit de alte persoane, traieste in conditii stabile, nu se orienteaza dupa valori straine si isi incadreaza noul comportament intr-o anume finalitate.





sâmbătă, 27 noiembrie 2010

EXCESUL DE CAFEA


Compozitia cafelei este urmatoarea:

verde
prajita
Apa
11,23
1,15
Substante azotate
12,07
13,98
Cafeina
1,21
1,24
Materii grase
12,27
14,48
Zahar
8,55
0,66
Acid cafetanic
33,79
45,09
Celuloza
18,17
16,89
Substante minerale
3,92
4,75
Infuzia de cafea contine aproape jumatate din cafeina si substantele minerale ale cafelei prajite si a treia parte din materiile grase.  Cafeaua contine un principiu activ important, cafeina, pe care prajitul nu-l modifica aproape deloc.  Cafeina este tipul alcaloidelor ce actioneaza asupra sistemului nervos avand actiune stimulanta, motiv pentru care cafeaua a fost numita "bautura intelectuala".  In plus, cafeaua are o actiune excito-secretorie renala si vasodilatatoare coronariana (creste circulatia in muschiul inimii).  Intr-o oarecare masura atenueaza senzatia de foame prin plenitudinea gastrica si poate printr-un efect nervos central.  Consumata calda dupa masa are actiune favorabila asupra digestiei.

Cafeaua stimuleaza numai pentru moment sistemul nervos
Efectele negative ale cafelei sunt mai importante si constau in cresterea frecventei cardiace (accelerarea pulsului) si a activitatii psihice.  Adversarii cafelei pretind ca, asemenea alcoolului, cafeaua stimuleaza numai pentru moment sistemul nervos, ideatia si efortul fizic.  Acesta este numai un efect efemer si iluzoriu asupra activitatii masinii umane obosite.  Consumata in exces, cafeaua absorbita actioneaza ca un toxic accelerand ritmul cardiac, deci ingreunand munca inimii, provoaca insomnie, ameteli, cefalee, pana la un delirium tremens, asemanator celui din alcoolism.  Evident ca aceste efecte nocive apar in cazul consumului exagerat de cafea.
Dupa consumul de cafea nu creste zaharul din sange, dar are loc o stimulare a glandelor suprarenale care duce la cresterea cortizonului si a catecolaminelor circulante si consecutiv a grasimilor din sange, inclusiv a colesterolului, fapt ce poate dauna la alte categorii de indivizi, mai ales la varstnici.  Efectul stimulator al cafelei a fost mai accentuat la tineri (15 - 40 ani) decat in grupa varstnicilor (41 - 70 ani), fara diferente privind sexul.  La nivelul tubului digestiv cafeaua consumata in exces poate provoca arsuri, jena, pana la dureri si spasme gastrointestinale.

Cafeaua este contraindicata persoanelor care sufera de inima
Cafeaua provoaca stimularea secretiei de bila si creste motilitatea intestinala. Aceste efecte sunt prezente si dupa consumul cafelei decofeinizate. Din aceste actiuni asupra diverselor sisteme si organe reies indicatiile si contraindicatiile consumului de cafea.
Cantitati mici de cafea pot fi consumate dupa un efort fizic sau intelectual, in convalescenta unor boli infectioase, in unele stari migrenoase (dureri de cap), mai ales cand acestea apar dupa masa.  In nici un caz nu se va face abuz de cafea, nu se vor consuma mai mult de 1 - 2 cesti mici pe zi si niciodata seara sau pe nemancate
Cafeaua este contraindicata persoanelor care sufera de inima, celor hipertensivi, la bolnavii nevropati, hipocondrici, nevrotici, la gravide sau la cei care sufera de insomnie. Este interzis cu desavarsire consumul de cafea de catre copii si adolescenti.

Cafeaua cu lapte este hranitoare
Cantitatile mici de cafea amestecata cu lapte au calitatea unui adevarat aliment. Cafeaua cu lapte este hranitoare, gustoasa si face ca laptele sa fie mai usor tolerat si digerat.  La randul sau laptele reduce actiunea excitanta a cafelei, facand-o suportata chiar de cei carora li s-ar interzice consumarea ei simpla.  Intrucat cafeaua sporeste grasimile din sange nu se recomanda folosirea acesteia cu smantana sau cu frisca. In situatia in care dorim sa atenuam efectele excitante ale cafelei si sa mentinem numai gustul, se poate consuma cafea decofeinizata sau cantitati mici de cafea amestecata cu surogate de naut.
Datorita efectului sau excitant consumul de cafea se recomanda sa nu fie cumulat cu alte excitante sau toxice asa cum se obisnuieste, adica alcoolul si tutunul.  Procedand astfel evitam starea de excitatie excesiva a sistemului nervos si intoxicarea organismului.
Putem folosi doze mici de cafea in timpul zilei, pe mancate, fara a face abuz si renuntand la aceasta cand anumite afectiuni o contraindica.
Nu uitati, excesul de cafea este daunator chiar la individul sanatos.